ESENTIAL

S-a schimbat traseul magistralei 6 de metrou. VEZI NOUA RUTĂ SPRE AEROPORTUL OTOPENI

„Am produs nişte schimbări în ruta proiectului determinate tehnologic pentru că noi am revizuit studiul de fezabilitate în sensul eficientizării costurilor şi al posibilităţilor de a face linia cât mai repede şi de a deranja cât mai puţin populaţia. Legătura cea mai fezabilă s-a dovedit a fi de la 1 Mai pe traseul mai departe spre Piaţa Presei Libere – Aerop Băneasa – Privighetorilor – Aeroport Otopeni”, a precizat pentru B365.ro Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex SA.

Traseul iniţial anunţat de compania de transport ar fi trebuit să plece de la staţia de metrou Piaţa Victoriei şi, ulterior, să ajungă la Piaţa Presei Libere.

„S-a renunţat din cauza costurilor ridicate (n.r. – mai mari cu circa 200 milioane euro), a problemelor legate de execuţie, de mediu, privind starea oraşului în acea zonă, cât şi de faptul că proiectul iniţial avea drept scop legătura a două mari moduri de transport: pe calea ferată şi pe calea aerului. Ăsta a fost scopul proiectului: să legăm transportul pe calea ferată de transportul pe calea aerului. Și în felul ăsta venim direct cu călătorii în Gara de Nord. În Piaţa Victoriei ar fi trebuit să se transfere şi era harababură”, a motiovat Udrişte la solicitarea B365.ro.

O parte din costurile de execuţie a lucrărilor pe magistrala 6 de metrou vor fi asigurate din creditul de aproximativ 320 milioane euro pe care Guvernul României l-a luat în urmă cu un an de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA). Autorităţile vor trebui să găsească însă şi alte surse de finanţare întrucât costurile totale ale proiectului sunt estimate la un miliard de euro.

„În primăvara aceasta, până în vară, angajăm consultantul tehnic de specialitate care va avea sarcina ca până în prima parte a anului 2012 să realizeze proiectele tehnice preliminare şi caietele de sarcini aşa încât până la mijlocul anului 2012 să lansăm licitaţia pentru execuţia tunelurilor”, a specificat directorul general al Metrorex SA.

După cum susţine conducerea metroului bucureştean, magistrala 6 va număra 9 staţii iar primii călători vor ajunge la Aeroportul Otopeni utilizând metroul ca mijloc de transport în anul 2018.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button