S-a redeschis Baza Sportivă Cireșarii din București. Primul eveniment organizat aici a fost dedicat copiilor

01 iun. 2022
620 Afișari
S-a redeschis Baza Sportivă Cireșarii din București. Primul eveniment organizat aici a fost dedicat copiilor
S-a redeschis Baza Sportivă Cireșarii din București. Primul eveniment organizat aici a fost dedicat copiilor | Sursă foto: Facebook-Parinti de Ciresari- Piata Domenii

Primarul Sectorului 1 a anunțat că după mulți ani în care a fost închisă, astăzi, 1 iunie 2022, Baza Sportivă Cireșarii a fost redeschisă publicului din București.

Baza Sportivă Cireșarii a fost redeschisă

Clotilde Arman a anunțat că după multe încercări și mulți ani în care complexul a stat închis, Baza Cireșarii a fost redeschisă publicului.

Bucureștenii vor putea merge aici pentru a desfășura activități de recreere. Totuși, accesul oamenilor se va putea face conform unui program. Iată care va fi acesta:

  • Luni – Vineri: 15:00 – 20:00,
  • Sâmbătă și Duminică: 10:00 – 20:00.

Primarul Sectorului 1 a transmis următorul mesaj:

V-am spus că nu mă las până nu redeschidem Baza Cireșarii? V-am spus. Iar vocea noastră a avut un ecou puternic. Pentru că interesele comunității au prioritate în fața intereselor imobiliare de tot felul.

De asemenea, Clotilde Arman a transmis mulțumiri către ministrul Educației pentru decizia de a redeschide complexul sportiv din Sectorul 1 al Capitalei.

Pe lângă mulțumirile adresate ministrului, edilul a menționat și aprecierea avută față de eforturile grupului civic Părinți de Cireșari- Piața Domenii.

Primul eveniment organizat la baza sportivă

Cum redeschiderea complexului sportiv Cireșarii a avut loc pe data de 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, primul eveniment a fost dedicat celor mici.

Grupul civic Părinți de Cireșari- Piața Domenii a organizat o zi specială de 1 iunie. Cei mici au avut parte de ateliere de pictură. Aici au putut desena atât pe planșe speciale, cât și pe tricouri. Grupul civil speră ca pe viitor să se poată construi o nouă relație cu Clubul Copiilor.

S-a redeschis Baza Sportivă Cireșarii din București. Primul eveniment organizat aici a fost dedicat copiilor | Sursă foto: Facebook-Parinti de Ciresari- Piata Domenii
S-a redeschis Baza Sportivă Cireșarii din București. Primul eveniment organizat aici a fost dedicat copiilor | Sursă foto: Facebook-Parinti de Ciresari- Piata Domenii

Marți, ministrul Educației a semnat ordinul prin care se va realiza un teren nou, multifuncțional unde bucureștenii vor putea practica:

  • Handbal,
  • Baschet,
  • Volei
  • Tenis.

Prin ordinul semnat marți, 31 mai 2022, a fost predat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un teren de 1.508 mp, unde se va realiza această bază sportivă. De asemenea, locul va fi prevăzut cu alei pietonale, spații verzi și instalații de iluminat nocturn.

Cookies