Valea Prahovei pare să fie un „Triunghi al Bermudelor” unde timpul și distanța se dilată și se comprimă în funcție de ziua săptămânii și de ce sărbători urmează. Ieri după-amiază s-a ajuns la un record negativ, drumul dintre București și Sinaia ajungând să dureze cinci ore și jumătate, spre exasperarea șoferilor. Colac peste pupăză, colindătorii au profitat de traficul care mai mult stătea și au venit cu alaiul printre mașini.
Șoferii au avut mult de așteptat pe Valea Prahovei în acest final de săptămână, poate mai mult ca niciodată, deoarece foarte mulți dintre ei au ales să meargă la munte încă din acest weekend, cu câteva zile înainte de finalul anului. Asta a rezultat însă în aglomerații-record care s-au reflectat și în durata în care a fost parcursă distanța dintre București și Sinaia, nici mai mult nici mai puțin de cinci ore și jumătate.
Aglomerația a început chiar de pe șoseaua de centură din Ploiești, și a continuat apoi spre Nistorești, potrivit PRO TV. Desigur, coloana și-a atins apogeul pe drumul spre Poiana Brașov, unde coloana de mașini a atins chiar și 5 kilometri. Colindătorii din zonă au profitat de traficul bară la bară și s-au îmbrăcat în costumele de colindători și au început să meargă cu alaiul printre mașinile care mai mult stăteau decât mergeau.
Drumul stresant a fost însă ușurat odată cu ajungerea la cazări de ninsoarea care cădea peste stațiunile de la munte, dar și de pârtiile care i-au așteptat pe turiști. În timp ce în Poiana Brașov toate traseele și instalațiile sunt funcționale, în Bușteni însă doar pista de săniuș este pregătită. Dacă la Sinaia a nins prea mult și timp de patru zile traseele au fost închise, la Azuga stratul de zăpadă este prea subțire și amatorii sporturilor de iarnă sunt sfătuiți să aibă grijă la denivelări și pietre.