S-a îmbunătăţit relaţia dintre Poliţia Capitalei, Jandarmerie şi Poliţiile Locale, susţine Prefectul

de:
29 aug. 2011
0 Afișari
S-a îmbunătăţit relaţia dintre Poliţia Capitalei, Jandarmerie şi Poliţiile Locale, susţine Prefectul

Prefectul Capitalei Mihai Cristian Atănăsoaei a constatat, în cadrul sedinţei de astăzi, o îmbunătăţire a colaborării între Poliţia Capitalei, Jandarmerie şi Poliţiile Locale din Bucureşti, ca urmare a discuţiilor purtate cu aceştia la jumătatea lunii iulie. Atunci reprezentanţii instituţiilor statului au reclamat o serie de deficiente în dialogul cu structurile de poliţie locala atât de la sectoare, cât şi cea coordonată de primăria generală”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Capitalei, remis B365.ro

Astfel, de la ultima întâlnire, a fost redactat şi semnat Planul de Colaborare între Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti şi Poliţiile Locale de sector, susţin reprezentanţii Prefecturii. În ceea ce privesc intervenţiile pe partea de ordine publică s-a stabilit ca Poliţia Capitalei este coordonatorul acţiunilor, aceasta solicitând sprijinul Poliţiei Locale doar atunci când este nevoie, pentru o dozare eficientă a resurselor materiale şi umane. La fel, poliţiile locale vor anunţa poliţia naţională atunci când intervin şi vor cere sprijinul, dacă este necesar.

Mai mult, s-a stabilit ca primarul general şi primarii de sector să primeasca săptămânal analizele privind evoluţia fenomenului infracţional, cele pe ordine şi siguranţa publică, siguranţa în şcoli şi în parcuri pentru că, împreună cu Poliţia Locală să poată adopta măsurile ce se impun.

Mă bucur sa constat că, de la ultima noastră întalnire, lucrurile au început să se mişte şi s-a ieşit din blocajul şi lipsa de comunicare dintre Poliţia şi Jandarmeria Capitalei şi Poliţiile Locale, adică instituţiile responsabile cu siguranţa fiecărui bucureştean. Sper ca şi primarii de sector şi primarul general să înţeleagă noul rol al Poliţiei Locale”, a spus prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanăsoaei.

Cookies