„S-a dus spre moarte, cu capul înainte”. CTP, despre accidentul mortal cu pieton în care a fost implicată actrița Monica Odagiu

11 apr. 2023
19940 afișări
„S-a dus spre moarte, cu capul înainte”. CTP, despre accidentul mortal cu pieton în care a fost implicată actrița Monica Odagiu
„S-a dus spre moarte, cu capul înainte”. CTP, despre accidentul mortal cu pieton în care a fost implicată actrița Monica Odagiu | Sursă foto: Facebook

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat primele imagini apărute cu accidentul moral ce a avut loc la finalul săptămânii trecute pe Știrbei Vodă, în care a fost implicată actrița Monica Odagiu.

CTP, despre accidentul mortal cu pieton în care a fost implicată Monica Odagiu

Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care a avut loc accidentul mortal din centrul Capitalei. Pe filmare se observă că Monica Odagiu trage de volan în încercarea de a evita impactul cu pietonul, însă încercarea este una nereușită.

Bărbatul aflat în stația de autobuz pare că se apleacă, iar mai apoi ajunge în fața mașinii. În mesajul publicat luni, 10 aprilie 2023, jurnalistul Cristian Tudor Popescu transmite că nu vede cum ar fi putut fi evitat acest accident, având în vedere că omul s-a aplecat în fața mașinii:

Cu capul înainte.

Am văzut acum filmul accidentului mortal în care este implicată dna. Monica Odagiu. Tânărul care a murit, după părerea mea, s-a dus spre moarte. S-a ridicat brusc de pe scaunul din refugiul stației RATB.

Dacă ar fi venit alergând, în poziție verticală, exista posibilitatea să fie săltat pe botul mașinii, să ajungă eventual pe parbriz și, având în vedere viteza nu prea mare a vehiculului, să cadă apoi lateral. Cu o anume probabilitate de a nu fi rănit letal. Dar el s-a aplecat la 90 de grade, ajungând jos, cu capul înainte în fața roților și barei de protecție, unde șansele de supraviețuire sunt minime. Potrivit necropsiei, traumatismul cranio-cerebral l-a ucis.

În 40 de ani de șoferie, am văzut și am avut niște evenimente de circulație cu pietoni. Am reușit să evit de fiecare dată punerea în pericol a vieții lor. În cazul de pe Știrbei Vodă, nu cred că aș mai fi putut.

Te-ar mai putea interesa și:

Mesajul transmis de actriță

Accidentul a avut loc duminică, 9 aprilie 2023, în jurul orei 16:15, pe Strada Știrbei Vodă. Pitonul se afla în stația de autobuz STB „Luterană”.

La câteva ore de la producerea tragicului eveniment, actrița Monica Odagiu a spus că a făcut tot ce a putut în acele secunde pentru a evita impactul cu pietonul. Cu toate astea, nu a reușit.

Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie.

Actrița le-a cerut urmăritorilor săi liniște, pentru a putea trece peste șocul accidentului. De asemenea, aceasta spune că a cooperat cu oamenii legi care se ocupă de anchetă.

Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul.

Bărbatul a murit la scurt timp, cu toate că echipajul SMURD a încercat resuscitarea acestuia.

Imaginile transmise de România TV, par să susțină declarația făcută de actriță. Iată videoclipul:

Potrivit unor surse apropiate anchetei, sunt luate în calcul mai multe variante. Una este aceea că tânărul s-a aruncat în fața mașinii, o alta e că s-a împiedicat sau s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea.

Cookies