ȘTIRI

Cât costă biletul la cel mai mare aqua parc din România: plătești în funcție de înălțime FOTO

Magic World Developments, compania care controlează şi operează parcul de distracţii Divertiland, a inaugurat, joi seară, în prezenţa reprezentanţilor mass-media, cel mai mare aqua parc din ţară. Parcul acvatic este situat la kilometrul 13, pe autostrada A1 (Bucureşti – Piteşti), în apropierea magazinului Kika Militari și va fi deschis pentru public începând de marți, între orele 9.00 – 22.00.

Alejandro Poulakis, administratorul și investitorul Divertiland, a declarat, joi seară, că deschiderea parcului pentru public a fost amânată pentru că nu au fost emise toate avizele de siguranță din partea autorităților competente, însă a dat asigurări că până marți toate aceste probleme se vor remedia, iar La Plaja Water Park va fi deschis pentru public, marți dimineață, începând cu ora 9.00. Cătălina Alexandra Ion, PR executive la parcul de distracții Divertiland, a confirmat, pentru B365.ro, că inaugurarea a fost amânată pentru că nu s-au eliberat autorizațiile necesare pentru comercializarea alimentelor în restaurantele din incinta parcului.

Prețuri în funcție de înălțime

Preţurile pentru accesul în parc variază între 40 şi 70 lei de persoană. Astfel, adulţii şi copiii mai mari de 1,2 metri vor plăti 50 lei fiecare pentru a intra în parcul acvatic, în timpul săptămânii, iar copiii cu înălţimea mai mică de 1,2 m vor plăti 40 lei. Programul after-work din timpul săptămânii, valabil între orele 18.00 – 22.00, permite accesul în parcul de distracţii La Plaja Acua Park cu 40 lei de persoană. În week-end, adulţii plătesc 70 lei pentru a intra în parc, iar pentru copiii mai scunzi de 1,2 metri părinţii vor plăti câte 50 lei pentru fiecare minor. Programul after-work din week-end, valabil între orele 18.00 – 22.00, presupune accesul în La Plaja cu 60 lei de persoană. Studenţii vor plăti în timpul săptămânii 45 lei fiecare şi 55 lei de persoană, în week-end. Familiile care au mai mult de doi copii vor beneficia de reducere de 50% pentru accesul copiilor.

Tarifele includ câteva servicii gratuite precum: colacii de salvare, parcarea privată şi securizată, accesul la cele 500 de vestiare, şezlonguri şi umbrele.

27 de tobogane disponibile 12 ore pe zi

La Plaja Acua Park, deschis în urma unei investiţii de 25 milioane euro, are 27 de tobogane, printre care și Kilimanjaro, Waterfall, Rainbow Tower, Snake Pitt, special pregătite pentru amatorii de senzaţii tari. Toboganele vor fi deschise pentru vizitatori până la ora 21.00. Clienții se vor putea distra şi la piscina cu valuri, care produce, la fiecare 2,5 secunde, valuri de diferite mărimi şi recreează atmosfera unei insule tropicale. Parcul mai este parcurs şi de un Râu Leneş, care îi va purta alene, pe o distanţă de 500 metri, pe clienţii care vor să se relaxeze pe saltele. Lazy River (n.red – Râul Leneş) are în centru şi o cetate a ploii, care este echipată ca un labirint al distracţiei pentru copii.

Întrucât sunt conștienți că în această industrie trebuie să vină mereu cu ceva nou, investitorii vor să extindă parcul acvatic și să mai aducă și alte echipamente de distracție, în viitor.

În water park mai sunt 20 cabane private VIP Birds of Africa. Acestea se adresează celor care vor să aibă parte de intimitate şi servicii extra: servire din partea personalului, mini-frigider, masă, scaune, prosoape, şezlonguri şi wi-fi.

Plaja cu nisip din parcul acvatic are o suprafaţă de 3.000 mp şi cuprinde restaurante, snack baruri, cafenele, spaţii comerciale, unitate medicală, zonă pentru petreceri şi terenuri de volei de plajă.

Parcul La Plaja se desfăşoară pe o suprafaţă de peste 42.000 de mp, incluzând cele 842 de locuri de parcare, şi are o capacitate maximă de 7.000 de vizitatori zilnic. Terenul Divertiland a fost cumpărat bucată cu bucată, între anii 2005 și 2007, potrivit declarațiilor lui Poulakis.

Parcul acvatic în aer liber va fi deschis zilnic, între orele 9.00 – 22.00. În funcție de cerințele publicului, programul aqua parcului poate fi extins.

Pentru a facilita accesul doritorilor la hiperparcul de distracţii, dezvoltatorii intenţionează să introducă, din 2013, o staţie de tren, Halta Sabarul, care să facă legătura între Gara de Nord şi Divertiland, dar şi să solicite prelungirea liniilor de autobuze RATB 137 și 236 pentru a facilita accesul vizitatorilor la parc. Până atunci, însă, transportul clienților va fi asigurat cu cinci autocare sau microbuze, în funcție de numărul de vizitatori. Aceste mijloace de transport vor circula distanță de 30 minute și vor face legătura între stația de metrou Păcii și Divertiland.

În total, în parc lucrează 210 persoane, dintre care 70 de salvamari.

Alimentele și băuturile din afara parcului sunt interzise

Dacă inițial anunțaseră că intenționează să le permită clienților accesul cu mâncare și băuturi din exterior, regulamentul stabilit de companie la inaugurarea parcului acvatic nu mai permite accesul cu alimente și băuturi cumpărate din afara Divertiland. În schimb, clienții pot cumpăra mâncare, băuturi răcoritoare, cocteiluri alcoolice și cocteiluri fără alcool direct din parc, ”la prețuri accesibile”, după cum au anunțat oficialii La Plaja Water Park. Clienții se pot aproviziona cu alimente și băuturi din interiorul parcului acvatic de la cele trei baruri, snack baruri și de la restaurantul Pharao’s Kitchen.

Printre restricțiile stabilite de companie se mai numără interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în cazul persoanelor aflate în stare de ebrietate, care nu vor avea acces nici pe tobogane sau în piscinele adânci, din motive de siguranță. La intrarea în piscine se recomandă utilizarea dușurilor din exterior. Amatorii de senzații tari trebuie să folosească panourile pentru toboganele multi-cursă sau colacii pentru că, potrivit normativelor internaționale, clienților nu li se permite să se aventureze pe aceste echipamente de distracție fără protecția adecvată. La toboganele destinate pasionaților de atracții extreme vor avea acces doar persoanele mai înalte de 1,2 metri.

Un nou parc de distracţii în aer liber, în vestul Capitalei

Construit în etape, pe o suprafaţă de 35 hectare, complexul de entertainment Divertiland va avea, la finalizarea lucrărilor, pe lângă parcul acvatic în aer liber, un parc de distracţii în aer liber şi un centru de divertisment familial acoperit, precum şi un complex hotelier cu 754 de camere, spații comerciale și un club wellness, cu centre dedicate activităţilor sportive şi spa.

Cea de-a doua etapă a proiectului, parcul de distracţii în aer liber Aventure Park, va fi inaugurată anul viitor, potrivit declarațiilor lui Alejandro Poulakis.

Aventure Park, ca şi rivalul său Terra Park, situat la câţiva kilometri distanţă, va fi structurat pe trei categorii de atracții, în funcţie de publicul căruia i se adresează: atracţii majore pentru amatorii de senzaţii tari, atracţii de familie şi echipamente de distracţie pentru copii. Acest parc va avea circa 40.000 mp și o capacitate totală de 551 de locuri.

Echipamentele de distracţii care vor fi disponibile în parc, conform hărţii disponibile pe site-ul proiectului, sunt: Dakarting, Tropical Storm, atracţie asemănătoare cu Toltec Pendula din Terra Park, Rhino’s Revenge, Tarantula Thrill, Liana Swing, Mosquito Bites, Jungle Freeze, Crocodile, Jumping Gazelles, Equator, Banana Boat, Tree Fall, echipament asemănător cu Willis Tower-ul rivalilor de la Terra Park, rollercoaster-ul Hyena Hell, Centipede, Crazy Gorilla, Helly Junters, Crazy Coconuts, Africa Express, Tropical Zoo, Kid’s Bumpers, Expedition, Leopard Dance şi Flying Elephants, atracţie asemănătoare cu echipamentul „La Capătul Lumii” din Terra Park.

În cea de-a treia fază a proiectului va fi deschis complexul Sports & Wellness Club, care va include un complex sportiv, un centru de relaxare şi spa, cu restaurant, creşă şi loc de joacă. Complexul va avea bazine de înot, terenuri de fotbal, bachet, tenis și squash, pistă de jogging, pereți de cățărare, zonă de spinning, patinoar, zonă de gimnastică și fitness, saună, jacuzzi și zone de joacă pentru copii.

Până în 2015 va fi inaugurat Oasis Fun Center – centru de divertiment familial acoperit, ce va fi deschis pe tot parcursul anului. Această construcție interioară va include un parc acvatic de interior şi de distracţii, spaţii pentru minigolf, jocuri de îndemânare, roller-skating, biliard, bowling, climbing, karting, jocuri electronice, alpinism pe pereţi de căţărare, bungee-jumping sau roller-skating, restaurante, magazine, cinema, structuri soft-play pentru copii sau zonă de laser tag.

Compania Magic World Developments a fost înfiinţată de familia de investitori Constantino, ai cărei membri sunt originari din Venezuela. Grupul de investitori finanţează şi dezvoltă proiecte imobiliare în diverse sectoare în state precum Venezuela, Puerto Rico, Bulgaria, România și Grecia.

Bunicul lui Alejandro Poulakis a locuit în România în anii ’40.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button