S-a decis soarta Dianei Șoșoacă. Ce sancțiuni riscă senatoarea

19 apr. 2021
484 Afișari
S-a decis soarta Dianei Șoșoacă. Ce sancțiuni riscă senatoarea

Comisia juridică a Senatului a decis soarta Dianei Șoșoacă după ce aceasta a încălcat ”deontologia parlamentară”.

Comisia juridică a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

 

“Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză”, a afirmat Iulia Scântei, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că dacă lucrurile “vor escalada” şi vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.

Ce sancțiuni riscă senatoarea

“Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: ‘Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent’. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi”, a mai afirmat Scântei.

Senatorul Daniel Fenechiu a menţionat că sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în prezent, parlamentarilor “sunt mai mult simbolice”, cea mai gravă pe care o poate aplica Biroul permanent fiind aceea că “trei luni nu poţi reprezenta Senatul”.

Articolul 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancţiunile: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris.

Cookies