S-a dat drumul înscrierilor la grădinițele și creșele de stat din Sectorul 5. Prima etapă are loc între 15-20 iunie

15 iun. 2023
548 afișări
S-a dat drumul înscrierilor la grădinițele și creșele de stat din Sectorul 5. Prima etapă are loc între 15-20 iunie
S-a dat drumul înscrierilor la grădinițele și creșele de stat din Sectorul 5. Prima etapă are loc între 15-20 iunie | Sursă foto: Freepik.com

Primăria din Sectorul 5 le transmite părinților că s-a dat drumul înscrierilor la grădinițele și creșele de stat. Aceasta este prima etapă de înscriere pentru cei mici, iar în funcție de locurile rămase libere se va organiza și cea de-a doua.

Bucureștenii din Sectorul 5 îi pot înscrie pe cei mici la grădinițele și creșele de stat

Părinții ce au domiciliul în Sectorul 5 al Capitalei au la dispoziție 5 zile pentru a-și înscrie copiii la grădinițele sau la creșele de stat din zona lor.

Mai precis, dosarele pot fi depuse începând de astăzi, 15 iunie 2023, până în data de 20 iunie 2023.

Cererile pentru înscrierea celor mici pot fi depuse atât prin postă, cât și prin e-mail, transmite PS5. De asemenea, există și posibilitate ca acestea să fie depuse direct la sediul unității pentru care se optează.

Primăria a transmis următorul mesaj, dedicat părinților:

Atenție! Chiar dacă vă înscrieți copilul la o singură unitate de învățământ, puteți înregistra până la 3 opțiuni de creșă sau grădiniță.

În data de 30 iunie 2023, părinții urmează să afle care sunt unitățile unde cei mici au fost repartizați. La aceeași dată, se va anunța și numărul locurilor rămase disponibile pentru etapa 2 de înscrieri.

Actele necesare pentru dosarul copiilor

Primăria le-a transmis părinților și lista documentelor ce le sunt necesare pentru dosarele de înscriere la grădinițele și creșele din Sectorul 5. Iată care sunt acestea:

  • Modelul de declarație pe propria răspundere,
  • Cererea tip pentru înscriere la grădiniță,
  • Copie de pe certificatul de naștere al copilului,
  • Copie de pe actele de identitate ale părinților și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției,
  • Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți,
  • Adeverință de la medicul de familie din care reiese că cel mic este sănătos clinic,
  • Avizul epidemiologic/ dovada de vaccinare întocmit(ă) pentru intrarea celui mic în colectivitate. Avizul / dovada se eliberează de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.

Cererile tipizate de care părinții vor avea nevoie pot fi găsite accesând ACEST link.

Printre criteriile de care cetățenii din S5 trebuie să țină cont atunci când aleg grădinița pentru cei mici, se numără și: proximitatea față de casă, programul de funcționare al unității și activitățile educaționale oferite în cadrul acesteia.

Primăria transmis următorul anunț important pentru părinți: Din toamnă, grupa mijlocie de la grădiniță devine obligatorie!

În cazul în care părinții nu se încadrează în termenul stabilit pentru prima etapă de înscrieri, PS5 a informat că cea dea doua etapă de înscrieri va avea loc în perioada 3-6 iulie 2023.

Cookies