ARHIVA B365

Rusia impune sancţiuni Turciei, după doborârea avionului lângă Siria. Decretul, semnat de Putin

Măsurile pregătite de guvernul rus care „vizează asigurarea securității naționale și a cetățenilor ruși” prevăd interdicția de a efectua zboruri charter între Rusia și Turcia, interdicția angajatorilor ruși de a angaja muncitori turci și restabilirea regimului vizelor între cele două țări, conform textului decretului publicat de Kremlin, potrivit Agerpres.

Începând de la 1 ianuarie 2016, angajatorii ruși „nu vor mai putea să recruteze personal dintre cetățenii Republicii Turcia”, se menționează în decret, care limitează astfel și posibilitatea pentru „organizațiile sub jurisdicție turcă” de a lucra pe teritoriul rus.

Textul mai prevede, fără a preciza o dată, „interdicția sau limitarea importurilor anumitor tipuri de mărfuri venind din Republica Turcă”, în baza unei liste care urmează să fie stabilită de guvernul rus dar care nu a fost încă făcută publică.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, citat de agențiile ruse de presă, Vladimir Putin și-a însărcinat guvernul să „să stabilească o listă de bunuri și servicii la care măsurile economice nu se vor aplica”.

În plus, Vladimir Putin „a cerut guvernului rus să ia măsuri pentru interzicerea transportului aerian charter între Rusia și Turcia”, în timp ce tour-operatorii ruși ar trebui „să se abțină să propună cetățenilor ruși produse implicând vizite pe teritoriul Turciei”.

Pe de altă parte, companiile aeriene turce vor trebui să se supună mai multor controale pe teritoriul rus, „din motive de securitate”.

Decretul oficializează și restabilirea regimului vizelor pentru turci, anunțată vineri de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

Relațiile dintre Ankara și Moscova traversează o criză gravă după ce forțele aeriene turce au doborât marți un bombardier rus Suhoi 24 la frontiera cu Siria.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button