Federația Rusă a anunțat că forțele sale au simulat lovituri de rachete cu capacitate nucleară în enclava vestică Kaliningrad, pe fondul campaniei militare din Ucraina, scrie AFP.
La manevrele militare cu rachete cu încărcătură nucleară, pe care rușii le-au făcut în enclava de la Marea Baltică (situată între Polonia şi Lituania), au fost simulate „lansări electronice” de sisteme de rachete balistice mobile Iskander. Aceste rachete au capacitate nucleară.
Anunțul privind excercițiul militar nuclear a fost făcut, printr-un comunicat, de către ministerul Apărării, care precizează că forţele ruse au practicat lovituri simple şi multiple asupra unor ținte care imitau lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare şi posturi de comandă ale unui inamic.
Tot în comunicat se mai precizează că militarii – aproximativ 100 – au desfăşurat acţiuni „în condiţii de radiaţie şi contaminare chimică”.
Anunțul Rusiei privind efecturarea exectui exercițiu nuclear a venit în cea de a 70-a zi a invaziei pe care Vladimir Putin a declanșat-o în Ucraina – și căreia Moscova nu îi spune nici „război”, nici „invazie”, ci „operațiune militară”.
Aproape imediat după și-a trimis trupe în Ucraina, Moscova a început să folosească o retorică nucleară, uneori pe ton amenințător.
Vladimir Putin a anunțat, încă din primele zile de război, că a ordonat intrarea forțelor nucleare ruse în stare de alertă maximă. De atunci, președintele Rusiei și alți lideri de la Kremlin au invocat pericolul nuclear în repetate rânduri.
De la declanșarea războiului, cu mii de oameni au murit, iar peste 13 milioane de Ucraineni au devenit refugiați interni sau internaționali:; așa a luat naștere, practic, cea mai mai mare criză a refugiaţilor din Europa de la al Doilea Război Mondial.