ARHIVA B365

Rudel Obreja a fost arestat

Declarații Rudel Obreja: Se cere arestarea mea pentru c[ Obreja nu spune ce vor procurorii. Cei acuzați de luare de mită sunt trimiși doar în arest la domiciliu. Mi se cere să o denunț pe doamna Udrea, denunț pe care nu îl voi face, pentru că nu am ce. Timp de patru ani, o singură televiziune, aseară, m-a invitat să îmi expun părerea. Eu am solicitat Ministerului 4 milioane de euro pentru servicii în valoare de 30 de milioane, valoare de expunere. Oamenii aceștia, începând cu doamna Udrea, s-au luptat permanent cu mine să micșoreze această sumă. E absurd ca, după ce îți taie două milioane jumate, să îți dea câteva sute de mii prin matrapazlâcuri de genul acesta. 

Cererea de arestare a lui Rudel Obreja se judecă joi, după ce ICCJ și-a declinat competența în acest caz, în urmă cu două zile. Rudel Obreja și avocatul său nu au mai răspuns la telefon timp de două zile. 

După o gafă a procurorilor DNA, care au trimis dosarele pentru arestarea suspecților din cazul GALA BUTE la ICCJ, în loc să le trimită la Tribunalul București, dosarele lui Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia au fost judecate marți seară de Tribunal. Cei trei au primit arest la domiciliu. Rudel Obreja nu a fost găsit la telefon, nici avocatul său, așa încât scapă de arest, cel puțin până joi. 

Primarul Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia vor fi cercetaţi în arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute”, a decis Tribunalul Bucureşti, care a disjuns totodată judecarea propunerii de arestare în cazul lui Rudel Obreja, după ce acesta nu a putut fi citat telefonic.

Resmeriţă, Lungu şi Nastasia, arestaţi la domiciliu; propunerea pentru Obreja disjunsă

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că atât Obreja, cât şi avocatul său aveau telefoanele închise.

Astfel, instanţa a disjuns cauza şi va judeca joi propunerea de arestare preventivă a lui Rudel Obreja, care va putea fi până atunci citat prin toate metodele legale.

Decizia luată în privinţa celorlalţi trei inculpaţi nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii DNA au cerut, marţi seară, la ICCJ arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, în dosarul „Gala Bute”.

ICCJ a decis că nu este competentă să judece propunerile de arestare preventivă şi arest la domiciliu în acest dosar, în care nu sunt urmăriţi penal în acest moment actuali sau foşti miniştri, DNA neobţinând deocamdată aviz de la Parlament pentru urmărirea Elenei Udrea şi a lui Ion Ariton.

Prin urmare, instanţa supremă a declinat cauza Tribunalului Bucureşti.

Până când dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti şi a început judecarea propunerilor procurorilor, Rudel Obreja a fost eliberat, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere.

Procurorii DNA i-au reţinut în dosarul „Gala Bute” pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pe primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă, pe fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi pe fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia. Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, a fost pus sub control judiciar.

Sursele judiciare au precizat că procurorii au cerut arest la domiciliu pentru Lungu şi Nastasia întrucât aceştia au colaborat cu anchetatorii şi au spus ce i-ar fi pus Elena Udrea să facă în cazul organizării Galei Bute.

UPDATE 21:30 Tribunalul Bucureşti judecă, marţi seară, propunerea de arestare preventivă a lui Obreja

Tribunalul Bucureşti judecă, marţi seară, de la ora 22.30, propunerile procurorilor de arestare şi arest la domiciliu pentru Rudel Obreja şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, după ce cauza i-a fost declinată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

ICCJ a decis, marţi, că nu este competentă să judece propunerile de arestare preventivă şi arest la domiciliu în cazul lui Rudel Obreja şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, întrucât în cauză nu sunt urmăriţi penal actuali sau foşti miniştri.

Instanţa supremă a declinat cauza Tribunalului Bucureşti.

Astfel, Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia, care fuseseră reţinuţi de procurorii DNA şi prezentaţi la instanţa supremă pentru dispunerea măsurilor preventive, au fost duşi înapoi la arest, fiind puşi în liberate pe măsură ce le expiră ordonanţele de reţinere.

Rudel Obreja a ieşit de la arest în jurul orei 20.00.

UPDATE 20:27 – Obreja, eliberat din arest: Toate săgeţile sunt îndreptate spre Udrea, noi suntem mici porţelanuri

Rudel Obreja a declarat, marţi seară, la ieşirea din arest, că modul „discreţionar” în care acţionează procurorii este un pericol şi că toate săgeţile sunt îndreptate spre Elena Udrea, restul celor cercetaţi fiind „mici porţelanuri între picioarele elefanţilor”.

„Modul discreţionar în care acţionează procurorii este un pericol. Aşa cum a fost şi că 25 de ani nu au acţionat. Acuma calcă pe cadavre. Toate săgeţile sunt îndreptate către doamna Elena Udrea, iar noi suntem mici porţelanuri între picioarele elefanţilor”, a spus Rudel Obreja, la ieşirea din Arestul Capitalei.

UPDATE 19:17 – Obreja, Resmeriţă, Lungu şi Nastasia, duşi înapoi la arest, vor fi eliberaţi când expiră reţinerea

Rudel Obreja, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia vor fi duşi înapoi la arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca, la expirarea ordonanţelor de reţinere, începând cu ora 19.25, să fie eliberaţi.

Prima ordonanţă de reţinere care expiră, la ora 19.25, a fost dispusă în cazul lui Rudel Obreja.

După aceea, vor fi eliberaţi şi Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia, pe măsură ce le expiră ordonanţele.

Instanţa supremă a declinat cauza Tribunalului Bucureşti.

Surse judiciare au declarat marţi pentru MEDIAFAX că judecătorul ICCJ Maricela Cobzariu, care a primit spre soluţionare referatul DNA cu propunerea arestării în cazul lui Rudel Obreja, a invocat din oficiu excepţia lipsei competenţei materiale de judecare în acest caz.

Potrivit surselor citate, magistratul a invocat această excepţie după ce a întrebat în sala de judecată dacă în acest caz există vreun aviz de începere a urmăririi penale a vreunui actual sau fost ministru.

După ce anchetatorii DNA prezenţi la şedinţă au arătat că s-au solicitat avize în această cauză, dar că ele nu au fost emise încă, judecătorul le-a răspuns că într-un astfel de context competenţa nu revine ICCJ, ci unei alte instanţe, potrivit aceloraşi surse.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Procurorii DNA i-au reţinut în dosarul „Gala Bute” pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pe primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă, pe fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi pe fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia. Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, a fost pus sub control judiciar.

Procurorii au cerut la ICCJ arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia.

Procurorii DNA au făcut, luni, 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul „Gala Bute”.

„Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012”, potrivit DNA.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja.

În dosarul „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, precum şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

Surse judiciare au afirmat că la Lupeni au fost făcute percheziţii şi la casa şefului Biroului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei, Cristian Condoiu, care ar fi sprijinit atribuirea unui contract către firma Termogaz din Haţeg, contract care, potrivit primelor informaţii, se referă la asigurarea energiei electrice în staţiunea montană Straja şi care datează din decembrie 2011.

Termogaz Company din Haţeg este societatea care a câştigat proiectul de modernizarea a staţiunii Straja, printre acţionarii acesteia fiind Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, cu 44 %, şi Miron Lupulescu, cu 1%. Sursele menţionate mai spun că Miron Lupulescu este, de altfel, cel care a semnat o notă de fundamentare prezentată la Primăria Lupeni în baza căreia se arăta necesitatea achiziţionării de lucrări suplimentare pentru alimentarea cu energie electrică a staţiunii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button