Roxana Wring: În cazul RADET, Gabriela Firea minte prin omisiune

de:
18 ian. 2019
0 Afișari
Roxana Wring: În cazul RADET, Gabriela Firea minte prin omisiune

„Gabriela Firea minte prin omisiune! Cu siguranţă că problemele RADET sunt vechi şi că toate partidele care au condus Capitala până acum îşi împart în mod egal vina. Însă perspectiva colapsului sistemului de termoficare este ceva nou şi este legată în mod direct de mandatul actualului primar general”, se arată într-un comunicat transmis de consilierul municipal USR.

Ea adaugă că Gabriela Firea a numit la conducerea RADET „numai pile şi incompetenţi”.

„Trei exemple sunt relevante: Sorin Chiriţă, specialist în orice (inclusiv în ‘arta psihoterapiei’), importat din Constanţa şi pus city manager la Bucureşti cu rol de decizie inclusiv la RADET. Al doilea exemplu, Tania Haritonovici, o veche prietenă a Gabrielei Firea, pusă director general adjunct la RADET, deşi nu are nicio legătură cu domeniul. Al treilea exemplu: actualul administrator special al Regiei, David Alexandru Burghiu, un tânăr fără nicio legătură cu domeniul, plimbat de Gabriela Firea pe la Compania Parcuri şi Grădini, apoi pe la managementul Traficului, pentru ca, la final, să aterizeze la RADET”, se arată în comunicat.

Wring a menţionat că încă din 2016 firma Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, a fost desemnată să asigure administrarea judiciară a RADET, primind în acest sens 35.000 de euro lunar.

„Numai că de peste doi ani de zile Gheorghe Piperea nu a venit cu un plan viabil, care să fie compatibil cu planul ELCEN şi să aibă sursă de finanţare. Iar ceea ce credeam că este pur şi simplu incompetenţă, se pare că este calcul cinic. Nici în ianuarie 2019, în al 12-lea ceas, Gheorghe Piperea nu vrea să-şi facă treaba şi să propună un plan de reorganizare realist. Şi nu pentru că nu ştie, ci pentru că nu vrea! Chiar ieri, instanţa i-a aplicat o amendă judiciară, la plafonul maxim, pentru că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a convoca Adunarea Creditorilor”, a precizat liderul USR Bucureşti.

Ea a mai arătat că în 2017 şi în 2018 Gabriela Firea a „tăiat sistematic” de la investiţiile RADET şi că „aproape că nu a fost rectificare bugetară în care să nu se ia bani” de la lucrările prevăzute.

„Aşa se face că media anuală investită la RADET în mandatul Firea a fost de 9 milioane de lei, adică un sfert din media anuală a investiţiilor realizate înainte de 2016. Iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât nici înainte de Gabriela Firea nu s-au făcut cine ştie ce investiţii”, reiese din comunicat.

Wring a apreciat că, „în mod deliberat”, Gabriela Firea a amânat contractarea lucrărilor de investiţii la RADET „pentru a încredinţa contractele către Compania Municipală de profil”.

„Chiar Primăria recunoaşte în mod oficial că în 2018 avea banii, studiile şi indicatorii tehnico economici încă din luna aprilie. Din aprilie până în octombrie, Primăria nu a făcut nimic pentru investiţii la RADET. Contractul cu Compania Municipală a fost semnat la finalul lunii octombrie, însă oricum nu se mai putea face nimic, pentru că agentul termic era în reţea”, a adăugat ea.

Conform aceleiaşi surse, se pierd pe reţea 2.000 de tone de agent termic în fiecare oră, „adică dublu faţă de 2015 şi aproape triplu faţă de 2012”.

„Nu m-ar mira ca planul Firea-Piperea să fie tocmai împingerea RADET în faliment (şi a ELCEN prin contagiune), astfel încât datoriile către creditori să nu fie plătite niciodată, iar activele valoroase să fie cumpărate pe nimic. Ce e de făcut? Plan de reorganizare armonizat şi acceptat de toată lumea, sursă de finanţare a acestui plan, plan de investiţii multianual, proiecte pe fonduri europene, foarte multă muncă şi foarte multă responsabilitate”, a apreciat Wring.

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat vineri că înţelege nemulţumirea celor care nu au căldură sau apă caldă în apartamente şi că actuala administraţie se va ţine „cu maximă seriozitate” de planul de reabilitare a sistemului de termoficare, care nu a beneficiat în ultimii 28 de ani de alte acţiuni concrete de modernizare şi eficientizare.

Primăria menţionează că RADET Bucureşti a reabilitat în anii 2017 şi 2018 un total de 22,8 de km din reţeaua primară şi 100,9 km din reţeaua secundară de termoficare, comparativ cu perioada cuprinsă între anii 2010 – 2014, când au fost înlocuiţi timp de patru ani aproximativ 20 de km de reţea primară.

Cookies