ESENTIAL

Roșia Montană a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Reacția lui Klaus Iohannis

Roșia Montană a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. În Astăzi este ziua în care se împlinesc 65 de ani de când România a aderat la UNESCO.

Situl Roșia Montană a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Potrivit experților, peisajul cultural minier Roșia Montană conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.

La Roșia Montană se află cea mai importantă mină de aur din Imperiul Roman din punct de vedere al extinderii, și a diversității din punct de vedere ethnic. Săpate în timpul ocupației Daciei între 106 și 271, galeriile se întind pe șapte kilometri și patru munți. Pentru construcție și exploatare au fost folosite tehnici inovatoare din întregul Imperiu Roman.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol, mai informează Institutul Național al Patrimoniului.

Ce alte situri dn România sunt în patrimonial UNESCO

Conform Ministerului Culturii, lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale:

– Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993)

– Biserici din Moldova (1993, 2010)

– Mânăstirea Hurezi (1993)

– Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999)

– Centrul Istoric Sighișoara (1999)

– Biserici de lemn din Maramureș (1999)

Roșia Montană a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Reacția lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roşia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.

„Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

Pe dealtă parte, Eugen Furdui, primarul localității, spune că decizia „nu aduce beneficii pentru comunitate și țară“.

Acesta precizează că, printre minusuri, ar fi faptul că după această decizie se vor impune avize speciale pentru restaurarea oricărui imobil din zonă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button