ȘTIRI

Românii, fruntaşi la consumul de alcool: pe locul 5 într-un TOP 10 mondial

Raportul publicat luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a luat în considerare consumul mediu de alcool pe cap de locuitor, cu vârsta peste 15 ani, iar cifrele au arătat că între 2008 şi 2010 ţările cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor sunt concentrate în zona Europei, cu precădere în Europa de Est, cu Belarus care conduce în topul mondial.

Locul zece din clasament a fost ocupat de Portugalia, în timp ce Marea Britanie nu figurează în top zece, cu cei 11.6 litri pe cap de alcool locuitor consumaţi într-un an. Bulgarii au înregistrat o medie de 11.4 litri, francezii au contabilizat 12.2 litri şi germanii 11.8 litri, informează Adevărul.ro.

Consumul de alcool în Australia şi Canada este de 12.2 litri, respectiv 10.2 litri pe an, în timp ce în SUA se înregistreză doar 9.2 litri pe an. La nivel mondial, în 2012, consumul mondial era de 6.2 litri de alcool pe persoană.

Potrivit OMS, 48% din populaţia mondială nu a băut niciodată alcool, iar abstinenţa este mai frecventă în rândul femeilor decât al bărbaţilor. „Fruntaşi” mondiali la consumul de alcool 1. Belarus – 17.5 litri 2. Republica Moldova – 16.8 litri 3. Lituania – 15.4 litri 4. Rusia – 15.1 litri 5. România – 14.4 litri 6. Ucraina – 13.9 litri 7. Andorra – 13.8 litri 8. Ungaria – 13.3 litri 9. Cehia – 13 litri 10. Portugalia – 12.9 litri


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button