Românii, executaţi silit fără aprobarea Tribunalului

de:
25 nov. 2014
0 Afișari
Românii, executaţi silit fără aprobarea Tribunalului

Parlamentul a aprobat, în luna octombrie, câteva modificări ale Codului de procedură civilă, una dintre acestea dându-le dreptul executorilor judecătoreşti să înceapă executarea silită la cererea creditorilor fără să mai fie necesară aprobarea Tribunalului. Astfel, românii care nu-și mai pot plăti ratele la bănci au ajuns să poată fie executați rapid, fără implicarea instanței, potrivit realitatea.net.

Totuși, Curtea Constituţională consideră că legea este neconstituțională, deoarece, odată înlăturat controlul judecătoresc de a decide asupta legalităţii şi temeiniciei cererii de executare silită, Constituţia României este încălcată.

Legea a fost modificată după ce băcile au reclamat faptul că procedurile de executare silită durează prea mult timp, uneori chiar și doi-trei ani, iar judecătorii s-au declarat nemulțumiți de faptul că sunt aglomerați cu prea multe dosare de executare silită, se arată într-o interpelare pe acest subiect a deputatului de Alba, Cornel-George Comșa.

Potrivit acestuia, „procedura de executare silită se poate face în prezent într-un timp record, deoarece a fost eliminată etapa care prevedea că acțiunea respectivă trebuia aprobată de către judecători, în urma unei sentințe. În aceste condiții, la cererea băncilor, executorul judecătoresc poate veni în orice moment la ușa persoanelor care au datorii la bănci pentru a dispune executarea silită a imobilului sau a altor bunuri ale datornicului, fără ca omul să mai aibă vreo posibilitate de a se apăra”.

Astfel, spune deputatul citat, această măsură este una „în sprijinul băncilor și în defavoarea românilor cu restanțe la bănci”.

Răspunsul secretarului de stat în Ministerul Justiției, Liviu Stancu, este halucinant, afirmând că această modificare, chiar dacă lovește dur în românii cu restanțe la bănci, a fost operată pentru a reduce gradul de încărcare a instanțelor de judecată.

Cookies