ARHIVA B365

Românii cu credite în valută le-ar putea converti în lei fără comisioane

Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul PSD Ana Birchall, va merge spre dezbatere şi în Camera Deputaţilor, înainte să devină lege, scrie realitatea.net.

Senatul României a adoptat propunerea mea legislativă privind dreptul consumatorilor de a solicita conversia creditelor din monede străine în moneda naţională, fără garanţii suplimentare sau alte comisioane. Este o victorie. Consumatorii de credite din România care au contractat credite în monede străine, spre exemplu în franci elveţieni, au trecut printr-un adevărat coşmar din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. Ratele au crescut exponenţial, astfel încât foarte mulţi români au ajuns chiar în imposibilitate de plată, fiind astfel supuşi riscului executărilor silite’, a declarat deputatul PSD, potrivit Agerpres.

„Esența acestei propuneri legislative vizează dreptul consumatorilor de bună credință, persoane fizice sau juridice, de a putea solicita conversia creditelor în moneda națională. Creditele neperformante și ratele restante la bănci au ajuns o problemă socială în România și mi se pare echitabil ca toți românii împovărați de majorarea ratelor bancare datorate creșterii cursului de schimb valutar să poată opta pentru conversia creditelor fără costuri suplimentare, comisioane sau garanții adiționale”, a declarat Ana Birchall la susținerea proiectului de lege în cadrul Comisiei pentru buget din Senat.

Aceasta a precizat că își exprimă speranța că și sistemul bancar va continua să susțină adoptarea și aplicarea acestui proiect legislativ. Senatul este prima cameră sesizată în cazul proiectului respectiv.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button