România, obligată să sprijine Franța în lupta cu gruparea Stat Islamic

de:
17 nov. 2015
0 Afișari
România, obligată să sprijine Franța în lupta cu gruparea Stat Islamic

„I-am cerut ministrului Apărării să îi sesizeze pe omologii europeni în baza articolului 42-7 din Tratatul Uniunii Europene”, a spus Francois Hollande, preşedintele Franţei.

Invocarea articolului 42-7 a fost făcută în premieră în istotria Uniunii Europene de preşedintele francez, Francois Hollande, în discursul istoric susţinut seara trecută în faţa camerelor reunite ale Parlamentului francez, scrie Digi24. ro.

Parisul cere, astfel, statelor UE „o participare militară sporită” pe anumite teatre de operațiuni externe și sprijinirea Franţei în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic Irak şi în Siria. La nici 24 de ore de la acest moment, în unanimitate, statele membre UE au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică Externă: „Europa este o Uniune. Suntem o comunitate, Franţa a fost atacată, aşa că întreaga Europă a fost atacată. Uniunea Europeană, prin vocea miniştrilor Apărării din statele membre, în unanimitate, şi-au exprimat întregul suport în a acorda ajutorul şi asistenţa care a fost cerută şi de care este nevoie”.

Aprobarea venită în cadrul reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre UE este un prim pas în activarea acestui articol. Acum, Franţa trebuie să trimită solicitări fiecărui stat în parte.

Jean-Yves le Derian, ministrul francez al Apărării: „Acest lucru (activarea articolului 42-7, n.r.) ne va permite, în orele care vin, să avem suportul bilateral şi coordonarea cu toate statele membre şi pentru a face cereri punctuale”.

În cazul în care o solicitare de asistenţă va fi trimisă şi la Bucureşti, ţara noastră are deja un plan de răspuns pentru astfel de cazuri.

Gen. Ion Oprişor, consilier prezidenţial la Departamentul Securităţii Naţionale: „România poate să pună la dispoziţie aeroporturi şi alte mijloace umanitare pentru rezolvarea situaţiei din Siria şi combaterea acestei grupări teroriste”.

Solicitarea Franţei vine după carnagiul de vinerea trecută, când şase atacuri teroriste coordonate au zguduit capitala franceză. În urma atentatelor, 129 de oameni au murit şi peste 350 au fost răniţi.

 

Cookies