România – în topul preţului benzinei, comparativ cu puterea de cumpărare

de:
14 mai 2012
0 afișări
România - în topul preţului benzinei, comparativ cu puterea de cumpărare

pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potrivit unui studiu Bloomberg pentru 55 de ţări.

În România, preţul unui galon (circa patru litri) de benzină premium este de 6,59 dolari, notează Bloomberg, în timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari. Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achiziţia a circa patru litri de benzină, potrivit analizei, care nu include ţările foarte sărace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi.

În topul citat de Bloomberg, în funcţie de preţul propriu-zis, România se află în partea a doua a clasamentului, pe locul 34.

Ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit „suferinţă la pompă” pe locul al şaptelea în rândul celor 55 de state.

Topul zece după preţ este dominat de ţările europene dezvoltate. Cea mai scumpă benzină se vinde în Norvegia (9,7 dolari pentru circa patru litri), urmată de Danemarca, Italia, Olanda, Grecia, Suedia, Hong Kong, Portugalia, Marea Britanie şi Belgia.

Cookies