“România este așa: ești cu mine sau ești contra mea. De la 16 ani am avut parte de ură din plin, i se spunea Ura Sfântă”. Ura la români și pandemia

“Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști”, spune vechea poruncă. Dacă tot trăim vremuri complicate, cu public shame, răutate pe facebook, cu înjurături și intoleranță, cu manifestări rasiste și antisemite, mai jos aveți excepționala poveste a unui om care a cunoscut Ura în formele ei extreme, încă de la vârsta de 16 ani. Dumitru Lecca, descendent dintr-o familie de mari boieri moldoveni, militari, politicieni și diplomați, antrenor emerit al echipei naționale de baschet. Un om care a antrenat generații de sportivi și le-a transmis modele și valori, fără ca aceste cuvinte să fie vorbe mari. Un om care-a trăit printre tineri și a rămas tânăr, fără ură și fără prejudecată.

Cum recunoști un boier? După ce? După vorbă, după port, după numărul de la pantofi? Te naști boier sau te faci boier? Născut sau făcut? “De obicei, te naști. Sigur, cred că și invers este posibil, dar mai greu. Cum la fel, din păcate, este posibil să te naști boier și să te comporți ca un oier”, îmi spune Dumitru Lecca într-o duminică de inceput de primăvară, în casa părinților săi din București, in cartierul copilăriei sale de lângă Guvern. Când era copil se ducea la Guvern, pe atunci sediul Ministerul Afacerilor Externe, acolo unde își avea biroul tatăl sau, diplomatul de carieră George Lecca, marele său model, omul care i-a influențat toată existența. Iar, când îmi vorbește despre el, spune „tăticul meu”. Universal. Fără vârstă. Simplu. Emoționant.

“In viață este important să te poți uita oricând în ochii oricui fără să-ți fie rușine”

Tatăl său l-a invățat așa: ”În viață este important să te poți uita oricând în ochii oricui, fără să-ți fie rușine” . Și Dumitru Lecca exact așa și-a trait viața. “M-a durut faptul că, timp de 55 de ani, a trebuit să îmi ascund familia sau să o minimalizez, să fac din ei niște oameni obișnuiți care n-au avut părinți, n-au avut strămoși și trăiesc pe undeva, pe aici, mama dactilografă, tata pensionar și atât. Adică practic, timpurile erau de asemenea manieră încât îmi făceam rău și mie și lor dacă se afla existența lor adevărată sau istoria lor adevărată”.

Dumitru Lecca s-a născut în anul 1936 și este fiul diplomatului de carieră George Lecca, ministru plenipotențiar în capitalele Europei în perioada interbelică. Din partea mamei este nepotul generalului Gheorghe Athanasescu, aghiotantul Reginei Maria și Comandant de Corp de Armată. Bunicul său a însoțit-o pe Regină în celebra sa vizită în America, în anul 1926. Străbunicii săi au făcut parte din elita liberală a epocii lui Carol I. Sportiv de performanță, antrenor al echipelor naționale de baschet ale României de juniori, tineret și seniori, Dumitru Lecca a fost deținut politic în anul 1952, la Jilava. A fost arestat la vârsta de 16 ani. A cunoscut cea mai absurdă ură, ura de clasă, fără să ințeleagă de ce este urât.

B365: Au vrut să vă șteargă numele din istorie, au astupat la modul propriu criptele familiei Lecca din biserica ridicată de stramosii dvs. Ați trăit ura, ați fost urât de niste oameni care nu vă cunosteau.

Dumitru Lecca: “Am trăit foarte multă ură, din păcate. În afară de primii ani din viață in care părinții mei nu mi-au dat niciodată prilejul sau gândul că ar exista acest sentiment. Deloc, nicio secundă, nici nu știam ce este. Apoi, de la vârsta de 16 ani, am avut parte de ură din plin. Și aici, poate că greșesc, eu ura asta o împart. Sigur că este un sentiment necreștin. Este Ura pe care o înțeleg și Ura pe care nu o înțeleg. Ura pe care o înțeleg este cea care are drept cauză fenomene obiective. De exemplu, și noi am urât, și mulți din generația mea au urât comunismul. Unii i-au urât pe cei care le-au omorât părinții sau copiii și pe această Ură este greu să nu o înțelegi. Pot să înțeleg un om care-l urăște pe asasinul copilului său, într-un accident sau în orice fel se întâmplă. E greu să nu-l înțelegi. Omul este mânat de sentimente, trăiește din sentimente, nu numai din gândirea logică și este foarte greu să nu-l înțelegi”.

“Durerea mea este că tinerilor li se da foarte puține șanse ca să ajungă la decizii”

Dumitru Lecca a trăit toată viața printre tineri, iar sportul l-a salvat, într-un fel. S-a apucat de baschet ca să nu mai fie nevoit să dea socoteală pentru originea sa de “exploatator al clasei muncitoare”. A slujit sportul cu pasiune si spune că dacă ar fi să-si reia viața de la inceput, ar alege tot cariera sportivă.

Dumitru Lecca: “Eu m-am apucat de sport pe vremea când nu existau tablete și televizor și telefoane mobile, băteam mingea pe strada Gheorge Mora, lângă televiziune, azi nu mai poți nici măcar sa mergi de mașini. De atunci si pănă acum lumea s-a schimbat, nu doar România. Astăzi, copilul nu mai este dispus să stea să bată mingea, pentru că are telefonul mobil, internetul. Avem în toată țara tineri extrem de valoroși, nu doar premianți. Avem tineri care au confirmat în meserii grele, tineri cu viitor în inventică, de pildă. Mai avem și robii banilor părinților cu mașini scumpe, dar asta se întâmplă în toate țările lumii. Durerea mea este că tinerilor li se dau foarte puține șanse ca să ajungă la decizii. Să fie ei factorii care să decidă undeva, într-un domeniu, viitorul acestei țări. Speranța ne este în tineri, dar rar li se oferă șansa de a-si demostra calitățile. Din păcate, fără politică este mai greu să ajungi la funcțiile de decizie”.

“Ura a fost cultivată de politicieni pe principiul urăște și stapânește, divide et impera”

Dumitru Lecca: “A fost ura asta oribilă care a mutilat viețile multora și a făcut enorm de mult rău acestei țări. Și aici vorbim de ura cultivată cu sens precis, premeditat. Venirea comunismului a însemnat Ură, efectiv insamânțată în oameni împotriva boierilor, împotriva intelectualității, împotriva clerului, împotriva lui Dumnezeu, împotriva a tot ce nu era teoretic în învățătura marxist-leninistă. Ura asta a lăsat în urmă morți, vieți distruse și s-a continuat din păcate dupa 1989, iar azi e tot aici. Gândiți-va cât de mult rău a făcut României ura care a dus la mineriade, am apucat acele manifestări cu mirare. La prima manifestație mare din Piața Victioriei cu partidele istorice, au apărut muncitori care nu semănau cu muncitorii și au năvălit pe Coposu, l-au aruncat. Am mai simțit ura și material, când președintele Iliescu a lansat celebrul “Vin boierii”. Motiv pentru care mulți, mulți ani în sentințele instanțelor vis-a-vis de restituiri, cuvântul lui Iliescu s-a simțit. Cu greu am recuperat proprietățile părinților și ale bunicilor”.

“România este așa: ești cu mine sau ești contra mea”

Dumitru Lecca: “Acum, Ura parcă a ajuns și mai rea și mă doare, nu mai avem discernământul de a ne lupta între noi cu idei. Noi acum ne luptăm cu ură, România este la ora actuală mai divizată decât a fost vreodată în istoria ei. Pentru că nu mai admitem altă părere, când, de fapt, nu poți să-l urăști pe cineva doar pentru că are altă părere decât tine. Politicienii cred că nu poți stăpâni dacă nu instigă la ură, să fim unul împotriva celuilalt și aceasta ne face mult rău. Acum unii au strigat “Medicii asasini”. Aș fi înțeles dacă strigau niște oameni cărora medicii le-ar fi omorât mama, nu i-au dat îngrijire și s-au întîmplat și din acestea. Dar, asa, nu ințeleg.  Luați discursurile politicienilor noștri de după 90 și o să vedeți de câte ori instigă la ură”.

“Ura nu o leg neapărat de pandemie, era la fel de prezentă și înainte”

Dumitru Lecca: ”Ura nu o leg de pandemie, era la fel de prezentă și înainte de pandemie. Nu văd mari deosebiri. România este așa: ești cu mine sau ești contra mea. Cât de mare nevoie am avea toți ca cei care hotărăsc soarta țării să se așeze la masă fără ura și să spună simplu: țara trece printr-un moment greu, hai să stabilim câteva priorități, să facem un plan care să fie valabil zece ani, indiferent că ești la putere tu sau tu. Asta ar conta enorm pentru noi, pentru că altfel noi trăim pe acest principiu pe care-l vedem în politică și în alte domenii: când unul a plecat de la butonul de decizie vine altul și desfințează ce s-a făcut. Insă eu am fost de felul meu foarte optimist și sper să prind și o Românie fără Ură, să ajungem din nou la o comuniune. Dar este foarte greu, din păcate. Toți acești ani în care am nesocotit valorile si educația ne-au marcat”.

În curând, tot aici, cu Dumitru Lecca vom vorbi despre București. Despre cartierul în care s-a născut, la Șosea, despre casele copilăriei sale, despre ce a fost orașul in care a trait toată viața si ce este acum. Bătrânii știu ce vorbesc. Au văzut multe, au trăit și au ințeles si mai multe. Să-i privim si să-i ascultam, cât ii mai avem. Pentru ca și noi, cei tineri, să putem privi pe oricine in ochi, oricând, fără rușine si fără ură.

Nota B365.ro: Bucureștiul e plin e oameni extraordinari cu care e o încântare să stai de vorbă și de la care afli încântătoare sau tulburătoare povești ale orașului. Iată doar câteva dintre cele pe care noi le-am aflat că să vi le spunem:

• “București, un oraș fascinant, neobosit și corupt. Poveștile frumoase sunt crezute de toată lumea, chiar dacă se cheamă minciuni” | Interviu
• Formidabila poveste a Școlii Centrale de Fete din București. O privire prin cele mai ascunse colțuri și prin două perechi de ochi sclipitori: Annie și Ioana Bentoiu
• O fată cu beretă roșie umblă prin oraș, fiți cu ochii pe ea. “Art de vivre în București” cu Nicolle, primul român care-a absolvit cursul HEG, la cea mai veche academie culinară din lume “Le Cordon Bleu Paris”
• Viață de sculptor care nu are contracte cu Statul: muncă de salahor pe șantiere, dar și clădiri restaurate din București care-i poartă amprenta