România, cel mai mare grad de inegalitate din UE privind cele mai mari şi cele mai mici salarii

de:
18 mai 2016
1 Afișari
România, cel mai mare grad de inegalitate din UE privind cele mai mari şi cele mai mici salarii

Coeficientul de inegalitate din România, calculat ca raport între veniturile din salarii ale celor 20% dintre angajaţii cel mai bine plătiţi din România şi veniturile salariale ale celor mai slab plătiţi 20% dintre angajaţii români arată că cel mai bine plătiţi angajaţi câştigă de 7,2 ori mai mult decât cei cu cele mai mici salarii. La nivelul statelor din UE coeficientul este de doar 5,2.

„În perioada 2000 – 2014 în Uniunea Europeană s-a înregistrat o uşoară creştere a inegalităţii veniturilor, de la un coeficient de 4,5 la 5,2, în timp ce în România inegalitatea a crescut de la 4,5 în anul 2000 la 7,2 în 2014. Această evoluţie arată că, indiferent de culoarea politică, gu­ver­nele postdecembriste au luat măsuri care au «îmbuibat» cei 20% din categoria celor mai bogaţi 20% din­tre salariaţi”, a explicat profesorul doctor Cezar Mereuţă, cer­cetător asociat al Centrului de Macromodelare Eco­nomică al Academiei Române.

Inegalitatea veniturilor din muncă (care se raportează în special la veniturile din salarii) este diferită de inegalitatea veniturilor din capital (veniturile primite din chirii, dividende, dobânzi, drepturi de autor, profituri etc.) şi care este, de regulă, mai accentuată decât cea din muncă.

Sursa: Ziarul Financiar

Cookies