ROMÂNIA – ARGENTINA. Piţurcă, mulţumit de egalul cu Argentina

de:
05 mart. 2014
0 Afișari
ROMÂNIA - ARGENTINA. Piţurcă, mulţumit de egalul cu Argentina

ROMÂNIA – ARGENTINA. Piţurcă s-a declarat mulţumit de rezultatul meciului ROMÂNIA – ARGENTINA, 0-0, mai ales pentru faptul că a fost primul meci din 2014 şi a fost contra unei mari echipe.

ROMÂNIA – ARGENTINA. „Cred că merităm acest rezultat de egalitate. Au avut şi ei ocaziile lor, am avut şi noi. Am marcat şi un gol, de care nu ştiu dacă a fost valabil. De fapt, sigur nu a fost valabil, pentru că nu l-au validat arbitrii. Sigur că sunt mulţumit. E primul joc din acest an, contra unei mari echipei. Nu pot decât să-i felicit pe băieţi. Toţi cei care s-au regăsit astăzi în lotul Românei sunt jucători pe care, probabil, mă voi baza şi în meciurile următoare. Aceştia sunt jucătorii echipei României şi, aşa cum am declarat, mi-aş dori să mai apară 6,7, 8, 10 jucători până la startul preliminariilor Euro 2016. Mai sunt şi alţi jucători care puteau participa la acest joc. Mă refer chiar la căpitan: Vlad Chiricheş şi la alţii. Când Messi pune piciorul pe minge te ia cu „tremurici” puţin. Nu a făcut un meci foarte bun astăzi, dar şi marcajul a fost foarte strâns la el. E foarte greu să joci în astfel de condiţii, chiar şi pentru Messi. Vreau să le mulţumesc fanilor. Au fost fantastici şi sper să fie aşa şi de acum înainte. Cred că împreună vom reuşi”, a spus Victor Piţurcă la Sport.ro

Selecţionerul a comentat şi schimbarea produsă la vârful Federaţiei, unde Răzvan Burleanu a devenit preşedintele FRF. Acesta ar fi declarat că vrea să îl schimbe pe actualul antrenor al echipei naţionale cu Laurenţiu Reghecampf.

„Am auzit declaraţiie lui Burleanu, dar nu le pot comenta acum. El e încă tânăr şi îi plac declaraţiile futuriste. Nu cred că era momentul pentru aşa ceva”, a mai spus selecţionerul.

Citeşte şi: Noul şef al FRF vrea să-l zboare pe Piţurcă de la naţională. Cine ar putea fi numit în locul lui

ROMÂNIA – ARGENTINA. 

Cookies