România a furnizat Statului Islamic piese pentru bombe artizanale

de:
25 feb. 2016
0 Afișari
România a furnizat Statului Islamic piese pentru bombe artizanale

Mai multe containere cu pastă de aluminiu, produse la sfârșitul anului 2014 în țări precum România, China și Brazilia, au fost descoperite într-o fabrică de bombe din orașul irakian Tikrit, la scurt timp după ce forțele Statului Islamic s-au retras. Containerele fuseseră trimise din țările unde au fost produse către distribuitori din Istanbul, se arată în studiu, potrivit news.ro

Documentul redactat de centrul pentru Cercetare în domeniul Armamentului de Conflict (CAR), la finalul unei anchete care a durat 20 de luni, arată că, în total, 51 de companii din 20 de țări, în special Turcia și India, dar și Statele Unite, Brazilia, Cehia, Austria, Elveția sau Olanda furnizează islamiștilor componente pentru bombele artizanale.

O parte dintre componente sunt industriale și reglementate de legislația în vigoare, dar o altă parte o reprezintă echipamente disponibile cu ușurință pe piață, precum îngrășăminte chimice sau telefoane mobile.

Cel puțin 13 companii din Turcia și 7 din India sunt implicate în lanțul de distribuție.

„Aceste descoperiri confirmă opinia din ce în ce mai răspândită pe plan internațional că forțele Statului Islamic din Irak și Siria se susțin singure – cumpără arme și bunuri strategice, precum componente pentru bombele artizanale de pe plan local și cu ușurință”, a avertizat directorul executiv al CAR, James Bevan.

Vânzarea acestor componente ieftine și ușor de obținut, dintre care unele nu au nevoie de licențe de export emise de guverne, este mult mai slab monitorizată și reglementată decât transferul de arme.

Autorii raportului au declarat că au încercat să contacteze companiile implicate în producerea și livrarea componentelor, dar acestea fie nu au răspuns, fie nu au putut spune unde au ajuns bunurile după ce au ieșit din gestiunea lor.

Cookies