Robert Negoiță invocă TEORIA CONSPIRAȚIEI întrebând din ce partid fac parte cei care îi cer DEMISIA

de:
11 dec. 2014
0 afișări
Robert Negoiță invocă TEORIA CONSPIRAȚIEI întrebând din ce partid fac parte cei care îi cer DEMISIA

Pe lângă mulțumirile adresate consilierilor pentru activitatea desfășurată în Consiliul Local Sector 3, edilul Sectorulul 3, social-democratul Robert Negoiță, li s-a adresat în ședința din 11 decembrie consilierilor din opoziție întrebându-i dacă nu cumva petiția care circulă pe internet a fost inițiată chiar de aceștia.

„Vreau ca cetățenii din Sectorul 3 să se simtă onorați sau să se simtă reprezentați cât se poate de corect de către noi”, a afirmat primarul Negoiță.

CITEȘTE ȘI: Locuitorii Sectorului 3 CER DEMITEREA primarului Negoiță și strâng semnături pentru referendum local

„Probabil că dvs. ați inițiat și acea petiție pe online, nu dvs, dar v-o asumați probabil. Am văzut că e o inițiativă de genul acesta în care spune că am promis taxă zero la gunoi și că am crescut taxele cu 60%, iar ideea ar fi că dacă cei care au inițiat petiția respectivă ar fi de interes din ce partid fac parte sau dacă nu fac parte din niciun partid, ar trebui să se înscrie repede, că am văzut că tocmai s-a înființat un partid nou acum și ar trebui să se ducă repede primii să fie membrii fondatori în acel partid, atâta timp cât la o taxă zero poți să pui 5000% – tot zero e”, a declarat Robert Negoiță, adresându-se consilierilor din opoziție.

Robert Negoiță a venit pregătit cu un material adresat în principal consilierului din partea PDL, Victor Tărtăcuță, care nu a fost prezent la ședința Consiliului Local. Materialul cuprinde un răspuns referitor la costurile pentru proiectul controversat al sălii multifuncționale care în urma deciziei primarului nu va mai fi amplasată în parcul IOR, ci se va găsi o altă locație pentru acest proiect. Edilul a făcut și o comparație a costurilor unor investiții în guvernarea PDL, respectiv guvernarea actuală a Partidului Social Democrat. 

Consilierul PSD Ardeleanu Mircea a sugerat că de fapt dl. Tărtăcuță ar fi cu „cei de la Prietenii Parcului IOR, probabil e zi de primă”.

sedinta

„Să vă văd acum dacă veți nesocoti vocea cetățenilor care v-au ales?”, i s-a adresat consilierul Inocențiu Voinea primarului. „Vocea cetățenilor care s-au organizat iată, bravo lor, și au demarat procesul de strângere de semnături în vederea unui referendum pentru demiterea primarului Robert Negoiță. Cum vă gândiți să răspundeți acestei inițiative, pe care noi, consilierii aflați în minoritate, vrem să o salutăm. Și insist pe acest aspect, o salutăm și o încurajăm și este foarte bine că vine din partea societății civile, din partea cetățenilor, pentru a nu ne mai acuza dvs. că politizăm actul administrativ”, a declarat consilierul Inocențiu Voinea.

Inocențiu Voinea a afirmat că grupul consilierilor minoritari din Consiliul Local Sector 3 va sprijini cu toate forțele acest demers al lor de strângere de semnături. Voinea l-a somat pe Robert Negoiță să demisioneze chiar înaintea organizării unui referendum dacă vor fi strânse cele aproximativ 100.000 de semnături necesare.

Mai mult, consilierul a spus că cei din grupul Prietenii Parcului IOR, prezenți la ședințele anterioare, au și menționat că ei-cetățenii îl vor demite pe primar „ca nu cumva să ne asumăm noi, consilierii, politic acest lucru. Susținem această inițiativă, că nu e bine scrisă, că nu e bine redactată, că sunt lucruri poate slab documentate, haideți luați de acolo ce este real și să vedem dacă putem schimba ceva”. „Nu aparține PDL-ului vechi, această petiție online!”, a încheiat Inocențiu Voinea.

Răspunsul lui Robert Negoiță: „Ce scrie acolo, dvs. nu puteți să vă asumați așa ceva totuși, că e inepție. V-am dat un exemplu, cum să spui că crește taxa zero cu 60%? Dvs. aveți un calculator? Înmulțiți zero cu 100% și vedeți cât vă dă, mie îmi dă zero de fiecare dată, dvs. cât vă dă?”.

În ceea ce privește reabilitarea termică a blocurilor din sector, Negoiță a afirmat că „nicio primărie din țara asta n-a reabilitat atât cât am făcut noi la Sectorul 3, peste 23.000 de aprtamente, peste 300 de blocuri.” 

În replică, Inocențiu Voinea a remarcat faptul că „poate cetățenii acolo nu s-au exprimat corect, este vorba despre mărirea vechii taxe care se plătea pentru salubritatea orașului și a venit Curtea de Conturi și a zis că este prea mare. Vă faceți că adevărul prin omisiune nu este o minciună la fel de mare? Ați promis taxă zero, este taxă vero, dar locuitorii nu sunt mulțumiți pentru că mașinile de gunoi nu mai vin așa cum veneau când ei îi trăgeau de mânecă pe cel care venea cu chitanța să le plătească gunoiul, ei vin când vor. (…) Haideți să nu fim demagogi, haideți să vedem că Curtea de Conturi nu a făcut un raport anapoda și să ne uităm puțin peste el și să vedem și ce-am greșit nu numai ce-am făcut bine.”

„Informați cetățenii din timp ce vreți să faceți, că vreți să faceți nai întors, să vină un val așa de oameni ca să facă poze… Vedeți că v-au pus lumânări acolo la zidul acela sau ce este”, l-a atenționat Voinea pe edilul Sectorului 3.

După acest dialog între consilierul Inocențiu Voinea și primarul Negoiță, consilierul i-a sugerat primarului să pună „și un fluier lângă naiul întors”. „Aveți foarte multe idei, dar trebuie să le luați de la cetățeni, nu din capul dvs. așa cum le visați noaptea”, a mai agăugat consilierul Voinea.

CITEȘTE ȘI: ZIDUL RUȘINII,inaugurat în Sectorul 3.Negoiță despre zidul misterios: Este o aripă, un nai întors…

Primarul a afirmat că lucrările din sector au fost proiectate de o echipă de arhitecți, „n-am făcut acolo ce am vrut eu, eu lucrez acolo cu o echipă de arhitecți, eu mi-am dat acceptul” La solicitarea B365.ro pentru a numi arhitecții din această echipă, edilul l-a menționat doar pe arhitectul-șef al sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu.

zid

Reamintim că locuitorii sectorului 3 au protestat la zidul realizat lângă Magazinul Unirea, zid supranumit „Zidul Rușinii”. Arhitectul-șef le-a spus locuitorilor sectorului că zidul este obiect de mobilier urban, iar în aceeași seară Robert Negoiță a explicat într-o emisiune televizată motivațiile sale pentru acest obiectiv, dar și faptul că zidul nu este zid, ci este „o aripă, un nai întors”.  

Cookies