Roata de moară descoperită sub pavimentul Bisericii Manea Brutaru. Și cum era pâinea cea de toate zilele din Bucureștiul de pe vremuri

26 iul. 2022
8819 Afișari
Roata de moară descoperită sub pavimentul Bisericii Manea Brutaru. Și cum era pâinea cea de toate zilele din Bucureștiul de pe vremuri
Roata de moară descoperită sub pavimentul Bisericii Manea Brutaru. Și cum era pâinea cea de toate zilele din Bucureștiul de pe vremuri.

Până nu demult, Biserica Manea Brutaru din București, monument istoric de clasă B, avea pardoseala făcută din pavaj industrial, din acela ordinar, care se pune pe străzi și trotuare. Arhiepiscopia Bucureștilor a admis că lucrările, realizate în anul 2000 de fostul paroh, nu aveau aviz de la Ministerul Culturii. Însă, tot răul spre bine. În anul 2020, Biserica Manea Brutaru a intrat în ample lucrări de consolidare și restaurare, și mare a fost surpriza arheologilor de la Muzeul Municipiului București când au descoperit o roată de moară sub pavimentul industrial. Secretele vechilor brutari, cine-a fost Manea Brutaru și ce fel de pâine se mânca în vechiul București, mai jos.

biserica, manea, brutaru
Secretele brutarilor care-au ridicat Biserica Manea Brutaru au fost descoperite sub pardoseala industrială. Foto credit Wikimedia.
biserica, manea, brutaru
Biserica Manea Brutaru. Foto credit Relevee.uauim.ro.

“Pavajul a fost înlăturat”, ne-a declarat actualul preot paroh

Biserica Manea Brutaru, ctitorită în anul 1787 de cei mai bogați brutari din București, a fost urâțită prin așezarea unui pavaj industrial în interior. A stat așa vreme de 20 de ani. Monumentul istoric situat pe strada General Budișteanu nr 4 face parte din Zona Construită Protejată nr. 44 – Temișana. Lucrările au fost realizate în anul 2000 de fostul paroh, fără ca să aibă aviz de la Ministerul Culturii – Direcția de Cultură București – și fără aprobarea Arhiepiscopiei Bucureștilor. În prezent, pavajul a fost înlăturat, ne-a declarat actualul preot paroh, iar la monumentul istoric continuă lucrările de restaurare. Proiectul a fost avizat de Ministerul Culturii și vizează inclusiv “înlocuirea pardoselii necorespunzătoare cu piatră naturală, material specific perioadei istorice din care datează acest monument istoric”, a precizat Arhiepiscopia Bucureștilor.

biserica, manea, brutaru
Detaliu lespede si trotuarul din fața intrării in pronasoul Bisericii Manea Brutaru. Foto credit MMB.
biserica, manea, brutaru
Biserica Manea Brutaru. Foto credit Biserica Manea Brutaru, facebook.

Surpriza de sub pavimentul industrial: arheologii au găsit o roată de moară; “Piatra de temelie am pus-o noi, brutarii!”

Diana Sonu, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică al MMB: “Finalul cercetărilor arheologice din interiorul Bisericii Manea Brutaru a scos la iveală un nou secret al acestui lăcăș. În pridvorul adăugat ulterior construirii bisericii, sub straturile moderne de paviment, am descoperit o lespede de mari dimensiuni care constituia treapta de acces în pronaos și trotuarul din fața intrării. Trotuarul a fost realizat din pietre de râu nefasonate, de dimensiuni diferite și era amplasat de-a lungul zidului de la vest. Sub această dală am descoperit un fragment dintr-o roată de moară care constituia baza treptelor”.

detaliu, piatra de, moara, biserica, manea, brutaru
Detaliu din piatra de moară asezată de Starostele Brutarilor in Biserica Manea Brutaru. Foto credit MMB.
BISERICA, MANEA, BRUTARU
Biserica Manea Brutaru. Foto credit Relevee.uauim.ro

Piatra de moară este simbolul breslei brutarilor; ei au finanțat această lucrare, ei au pus piatra de temelie”

Diana Sonu, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică al MMB: “Piatra de moară are diametrul de 1,24 m și grosimea de 0,10 m. La mijloc este prevăzută cu un orificiu rectangular care permitea introducerea unui mâner. Mecanismul era prevăzut cu o a două piatră circulară peste care se așezau grânele ce erau apoi transformate în făină. Fragmentul de piatră de moară așezat aici are o semnificație duală. Pe de o parte reprezintă o reutilizare practică a unui obiect scos din uz, dar mai mult decât atât, piatra de moară este simbolul breslei brutarilor. Ei au finanțat această lucrare, ei au pus piatra de temelie, de aceea, pentru strădania, efortul și dăruirea lor, ctitorii Bisericii Sf. Nicolae „Manea Brutaru” au rămas pentru veșnică pomenire trecuți în pisania de deasupra intrării bisericii. Inscripția amintește pe Georghie Vătaf, Ioan și Manea Brutar, dar și pe domnitorul fanariot Nicolae Petru Mavrogheni. Sfințirea lăcășului s-a realizat în dată de 1 august 1787, iar ulterior, în anul 1789, a fost adăugat un medalion cu stema Țării Românești, în timpul domniei lui Constantin Hangerli. Fragmentul de piatră de moară va fi inclus în expoziția Piatra în Epoca Omului, care este deschisă la Casa Filipescu-Cesianu”.

biserica, manea, brutaru
Fragment din piatra de moară. Foto credit MMB.

Despre o altă descoperire arheologică importantă, scheletul unei femei care era bolnavă de sifilis– îngropată în necropola de la Manea Brutaru- am scris aici. In perioada interbelică, Ionel Brătianu a comis imprudența să-și deschidă o cârciumă vis-a-vis de Biserica Manea Brutaru; așa a intrat în gura târgului, iar ziarele timpului nu se mai opreau din ironii.

ziar, interbelic, manea, brutaru
„-Ptiu, nu ti-e rusine? Popă esti tu? Am sa te dau in judecata Consistoriului. Auzi, dumneata, scandal: să zidesti o sfântă biserică peste drum de cârciuma mea”.
Cine-a fost Manea Brutaru și ce gust avea pâinea în vechiul București

Înainte să mâncăm noi pâine cu maia sau făcută din aluat congelat, bucureștenii măcinau grâul la nenumăratele mori care funcționau pe râul Dâmbovița. Documente din secolele XVI și XVII amintesc de o salbă de mori pe Dâmbovița și pe Colentina, care aparțineau boierilor și moșnenilor.

dimbovița, acuarela, amedeo, preziosi
Anul 1868. Bucuresteni scăldându-se in Dâmbovița. Acuarelă de Amedeo Preziosi.

“Mulțimea acestor mori constituia o stavilă la curgerea slobodă a Dâmboviței și exista marea primejdie a inundației când veneau apele mari. Nu se putea face însă nimic, deoarece morile erau indispensabile bucureștenilor, cele de pe Colentina neajungând, și fiind mai departe. Numai în urma introducerii, în anul 1850, a morilor cu “vapor”, mișcate adică de puterea aburilor, se desființează cele de pe Dâmbovița, din cuprinsul orașului; în afară rămâne moara de la Ciurel, din sus de Cotroceni, și unele mori de pe Colentina; ruinele acesteia de lângă lacul Fundeni, din jos de sat, se mai pot vedea și azi”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea 2009.

dimbovita, ludwig, angerer
Anul 1855. Dâmbovita fotografiată de Ludwig Angerer. Morile pentru cereale se aflau pe tot cursul râului.
Manea Brutaru și Pitar Moș, cei mai vestiți brutari din București

În anul 1934 funcționau pe aria bucureșteană nouă mori însemnate, grupate tot în partea de nord și de nord-est a orașului, pe șoseaua Ștefan cel Mare, șoseaua Bonaparte și Calea Floreasca; una singură, moara Herdan, era la Chiajna. “Din grâul măcinat de morile bucureștene se făcea pâinea, care, în general, era satisfăcătoare sub raportul calității și al prețului. La început, cei ce o pregăteau și o coceau s-au numit pitari, de la pită; există și azi biserica de pe Pitar Moș. S-a introdus apoi și s-a generalizat termenul brutar, care derivă, printr-un intermediar slav, brot, din germanicul brot, pâine. Unul dintre starostii acestor brutari, Manea Brutarul, este ctitorul bisericii ce-i poartă numele”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, 2009, pg 670.

bucuresti, fanariot
Călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Bucureștiul în două rînduri -ultima dată în 1666 -vorbește de franzelele care se fac în București. Old Bucharest. Foto credit MMB.
Pâinea este foarte bună la București, căci aici sunt mulți brutari nemți fugiți din Transilvania, care o fac tot așa de bună ca și la Viena”

Călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Bucureștiul în două rânduri -ultima dată în 1666 -vorbește de franzelele care se fac în București. Mai târziu, în mai 1780, trecând prin orașul nostru Constantin de Ludolf, fiul ministrului Regatului celor două Sicilii la Constantinopol, constată că “pâinea este foarte bună, căci aici sunt mulți brutari nemți fugiți din Transilvania, care o fac tot așa de bună ca și la Viena”.

Babic, brutarul de lângă Bărăție care avea cea mai bună pâine din București: un “coltuc de Babic” însemna “nimic”

Faimă mare în București are în acele timpuri și un armean, pe numele său Babic, care avea brutărie lângă Bărăție, în apropierea Curții Vechi. Pâinea se vindea așa de repede, încât ieșise în târg vorba “coltuc de la Babic”, însemnând nimic, nimic de la Babic, deoarece când o căutai, pâinea nu se mai găsea, se vânduse toată.

biserica, manea brutaru
Pisania si medalionul de deasupra intrării in Biserica Manea Brutarul, ctitoria brutarilor din Bucuresti. Foto credit MMB.
Nartul pentru pâine a apărut încă din secolul al XVIII-lea ca să împiedice specula

Pentru a apăra mulțimea și a împiedica specula, autoritățile stabilesc în veacul al XVIII-lea un preț maximal sau nart pentru pâine. El se calcula făcându-se cu un termen turcesc, cișniu, adică socoteala tuturor cheltuielilor brutarului, de la grâul de calitatea întâia, cumpărat din Obor, până la chiria prăvăliei, simbria lucrătorilor, costul lemnelor, al sării, transportului, etc, la care se adauga un câștig rațional al întreprinzătorului; acest câștig era, la începutul secolului al XIX-lea, de două parale la jimblă, ceea ce însemna, la 2000 de bucăți cât scoatea în medie în 24 de ore un cuptor obișnuit, 4000 de parale sau o sută de lei zilnic”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, 2009.

Speculanții erau țintuiți de o ureche la ușa brutăriei și li se atârna o pâine de gât

Nartul prevedea nu numai prețul maximal, dar și greutatea obligatorie. Căci unii brutari, neputând cere preț mare, căutau să speculeze, făcând pâini mai mici. “Când erau însă prinși cu “ocaua mică”, li se confisca toată pâinea găsită lipsă la cântar, dându-se la săraci sau trimițându-se la spitale. Înainte de Regulamentul Organic, în caz de recidivă, câteodată chiar și la prima infracțiune, speculanții, obligați să stea în vârful picioarelor, erau țintuiți cu urechea de ușa prăvăliei, atârnându-li-se de gât o pâine”, Giurescu.

dimbovița, acuarela
Anul 1868. Dâmbovița in dreptul Mănăstirii Radu Vodă. Acuarelă de Amedeo Preziosi.
Numele străzii “Mașina de pâine” vine de la cea mai mare fabrică de pâine din București, înființată de Primărie

La început de secol XX, marile brutării din București erau afacerile nemților. Se știe de cea a lui Muller și Gagel, de cea a cehului Blasek, de cele conduse de balcanici, de greci în special, care țineau și plăcintării. Primăria înființează o fabrică, sau o mașină de pâine la Colentina, pe terenul familiei Ghica, unde până astăzi este o stradă cu acest nume. “Armata își face brutărie pe Podul de Pământ – mai târziu Calea Plevnei, capacitatea maximă de producție în anul 1906 era de 20.000 de pâini zilnic. Mai erau, în același an, brutăriile Viața și Sănătatea. Pe lângă cele trei sortimente de pâine tip – neagră, intermediară și albă- brutarii mai făceau și tot felul de franzele și jimble, cu și fără lapte, colaci împletiți, cornuri, chifle, covrigi, pituști, batoane, pâine de secară dietetică, lipie și chiar cozonaci și chec”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, 2009.

greva, brutarilor, brutarie, manea brutaru
Anul 1920. Greva Brutarilor din Bucuresti. Foto credit Wikimedia.
În perioada interbelică, pâinea nu mai constituia baza alimentației bucureștenilor. În 1905, Bucureștiul avea 308 789 de locuitori

În anul 1905 s-au consumat în București 58 928 868 de kilograme de pâine, ceea ce, raportat la cei 308 789 de locuitori, revine la o cantitate de 190,838 de kilograme de cap anual sau circa 523 de grame zilnic. În anul 1928 consumul a atins 82 660 795 de kilograme, la 569 855 de locuitori, adică 398 de grame zilnic. “Explicația acestei scăderi stă în faptul că alimentația, în marile orașe, devine complexă, că s-au adăugat alimente de tot felul, care înainte se consumau puțin sau chiar deloc. Pâinea care altădată forma baza- pâinea noastră cea de toate zilele- tindea să devină un adjuvant pentru bucureștean”, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, Editura Vremea, 2009.

Cum a fost pâinea în comunism nu vă mai spun că știți, cei mai mulți dintre voi știu.

magazin, de piine, manea, brutaru
După ’90 in Bucuresti. Magazin de pâine pe strada Mihai Eminescu. Foto credit Peter Hantzinger/Flickr.

 

Cookies