Rezultatele la „Admiterea la grădinițele de vară” din Sectorul 6 întârzie. PS6: La solicitarea directorilor, amânăm, pentru câteva zile, publicarea lor

16 iun. 2025
378 afișări
Rezultatele la
Rezultatele la "Admiterea la grădinițele de vară" din Sectorul 6 întârzie. PS6: La solicitarea directorilor, amânăm, pentru câteva zile, publicarea lor. Sursa foto: PS6/Facebook

Întârzie rezultatele la „admiterea la Grădinița de Vară 2025” din Sectorul 6. Administrația de sector știe că părinții așteptau ca rezultatele cu repartiția celor mici să fie publicate astăzi, însă, la cererea directorilor, publicarea se amână câteva zile.

Mai jos, informații despre data la care vor fi publicate listele.

Grădinița de Vară 2026 din Sectorul 6: Întârzie rezultatele, anunță PS6

Primăria Sectorului 6 a făcut anunțul luni, 16 iunie 2025, într-o postare pe pagina de Facebook, la ora 14:10:

VEȘTI despre admiterea la GRĂDINIȚA DE VARĂ 2025.

Știm că așteptați azi afișarea rezultatelor cu repartiția copiilor. Dar, la solicitarea directorilor, amânăm, pentru câteva zile, publicarea lor.

Astfel, reprezentanții administrației locale anunță că listele copiilor admiși la programul Grădinița de Vară din Sectorul 6 vor fi afișate vineri, la data de 20 iunie 2025, pe site-ul Administrației Școlilor Sector 6.

De ce întârzie publicarea rezultatelor

Perioada pentru analiza dosarelor pentru programul Grădinița de Vară s-a suprapus cu perioada înscrierilor pentru noul an școlar la grădinițe (2025 – 2026).

PS6 spune că a fost un efort considerabil pentru conducerile unităților de învățământ.

Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare!, transmite Primăria Sectorului 6.

Informații despre programul de vară

Anul acesta, administrația de sector a pus la dispoziție 3.280 de locuri, în 10 unități de învățământ, pentru cele două luni de vară:

  • 1.780 de locuri pentru copii în luna iulie,
  • 1.500 de locuri pentru copii în luna august.

Înscrierile pentru programul de vară au avut loc în perioada 26 mai – 10 iunie. Au fost înscriși 2.880 de copii, ale căror dosare sunt în curs de analizare și validare.

Alte noutăți din S6

PS6 anunță că aceasta este ultima săptămână de masă caldă oferită de Banca Locală de Alimente Sector 6 copiilor din 7 școli. Încă puțin și începe vacanța de vară.

Meniul acestei săptămâni, 16 – 20 iunie:

  • Luni – Pui la tavă cu amestec mexican și orez fiert,
  • Marți – Chifteluțe de curcan la cuptor cu morcovi copți și salată de roșii,
  • Miercuri – Mămăligă cu ou, brânză și smântână,
  • Joi – Lasagna cu ragu de vită,
  • Vineri – Gulaș cu carne de porc și piure de cartofi.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies