Rezultatele de la simularea pentru BAC arată că mai mult de jumătate dintre elevi nu au reuşit să obţină notă de trecere, procentul de promovabilitate fiind de doar 40,71%.
Rezultatele de la simularea pentru BAC. Mai mult de jumătate dintre elevii de clasa a 12-a nu au reuşit să obţină o notă de trecere la simularea pentru examenul de Bacalaureat.
Rata de promovare generală, care presupune ca media celor trei probe susținute să fie mai mare sau egală cu 6, a fost 40,71% la simularea de BAC din 2021. În 2019, rata de promovare la simulare fusese de 42,15%.
Ministerul Educației a anunțat că miercuri s-a finalizat activitatea privind simularea examenului de Bacalaureat.
Astfel, la proba limba și literatura română, rata de promovare, care presupune note mai mari sau egale cu 5, a fost 70,20%. 371 elevi au obținut nota 10.
La proba limba și literatura maternă, rata de promovare a fost 81,90%. 18 elevi au obținut nota 10.
La disciplina obligatorie a profilului, procentajul de promovare a fost 51,40%, iar 772 elevi au obținut nota 10.
La disciplina la alegere din profil, rata de promovare a fost 68,10%, iar 1.556 elevi au obținut nota 10.
La simularea de Bacalaureat 2021, județele cu cele mai bune rezultate, ca rată de promovare, sunt: Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%) și municipiul București (46,4%).
De asemenea, 16 elevi din întreaga țară au obținut media 10 la simularea pentru Bac.
Notele de la simulare vor fi trecute în catalog numai la cererea elevilor.
Ministrul Educației a anunțat, marți, că Evaluarea naţională se va susţine, cel mai probabil, în 2021, după examenul de Bacalaureat. Sorin Cîmpeanu spune totuși că data Bacalaureatului va rămâne neschimbată.