Am fost câteva zile plecată din localitate și bine că m-am întors la timp, că altfel riscam să nu mai recunosc Bucureștiul. Mă rog, sectorul 6 mai exact, unde înțeleg că tocmai începe revoluția vizual urbanistică. Sunt foarte curioasă cum se va întâmpla asta, pentru că în Sectorul 6 sunt efectiv toate tipurile de afișaj stradal de pe planetă, e un amestec de Cairo cu Turcia cu Italia cu China și poate și cu India, dar acolo nu știu, că n-am fost, doar ce am văzut și eu prin filme.
Adică real și eu cred că e nevoie de niște ordine pe acolo, dar să vii ca și comparație cu Oxford Street, well, aici cred că primăria de la 6 e extravagant de nerealistă. Recomandăm finisaj satinat, nu lucios? Serios? Simplu. Necostisitor. Satinat.
Câteva cuvinte care, puse laolaltă, îți dau impresia că publicitatea magazinului tău e aproape un gest natural, ca atunci când deschizi geamul să intre aerul proaspăt.
Desigur, iluminarea din exterior e prezentată ca o soluție accesibilă, aproape boemă. Doar că, în realitate, această „simplitate” presupune ca tu, mic antreprenor, să-ți montezi cu grijă niște spoturi care să nu bată prea tare, dar nici prea slab, să fie „invizibil-vizibile”, să nu deranjeze pe nimeni — nici clienții, nici autoritățile estetice ale sectorului. Iar partea cu „finisaj satinat (nu lucios)” e cu adevărat poezia ghidului.
E ca și cum orașul ar trebui să respire doar în nuanțe mate, discrete, ca o paletă de culori pastel uitată pe o bancă în parc. Luciul e vulgar, strigător, prea… bucureștean. Satinatul, în schimb, îți conferă acel aer de eleganță scandinavă pe care orice magazin de cartier ar trebui să-l aibă atunci când vinde cartofi sau huse de telefon.
Practic, dacă îți doreai o firmă care să mai reflecte un pic lumina soarelui sau, Doamne ferește, să atragă atenția unui trecător grăbit, află că te-ai înșelat: glossy-ul e demodat, iar în Sectorul 6, doar satinul îți garantează aprobarea moral-estetică.
În concluzie, dacă visezi la o vitrină care să sclipească în noapte, să fie far călăuzitor pentru clientul rătăcit, lasă visele. Pune-ți un bec modest afară, alege satinul și roagă-te ca potențialii clienți să aibă vedere bună și intuiție estetică. Pentru că, în definitiv, nu contează să fii vizibil. Contează să fii corect iluminat și politicos mat.
Apoi, altă lecție de stil: Culoarea este cel mai important aspect al unei afaceri. Dacă nu aveți o culoare de brand, alegeți o culoare care să exprime personalitatea afacerii dumneavoastră, ținând cont de tradiția domeniului de activitate și de culorile competitorilor din domeniu. Încurajăm varietatea și competiția, concepute solid, strategic și estetic.
Tradiția domeniului de activitate pentru magazinele de scară de bloc care vând orice, oricând. Ce e fascinant aici e modul în care ghidul îți dă, aparent, libertate: „alegeți o culoare care să exprime personalitatea afacerii”. Ce frumos sună, nu? Să-ți alegi culoarea sufletului tău antreprenorial. Dar imediat vine și micromanagement-ul cromatic: „Ținând cont de tradiția domeniului și de culorile competitorilor.”
Adică, dacă ai o patiserie, să nu cumva să-ți treacă prin cap să folosești un turcoaz îndrăzneț sau un fuchsia rebel! Nu, vei alege bejul sau maroul tradițional „aluat copt”, că altfel încalci cutumele nescrise ale covrigilor românești.
Iar partea cea mai savuroasă rămâne finalul:
„Încurajăm varietatea și competiția, concepute solid, strategic și estetic.” Pe scurt: fii creativ, dar în limitele noastre. Fii variat, dar nu deranja ochiul trecătorului cu prea multă personalitate. Competiția e binevenită, atâta timp cât toată lumea concurează într-o paletă cromatică acceptabilă — undeva între „gri urban plăcut” și „bej sobru cu accente mate”.
Mai e ceva. Oare cum o să facă cu firmele care au această identitate pentru tot lanțul. Farmaciile, de exemplu, altul nu-mi vine în minte. O să fie Catena pe bej? Sau coaforul de cartier, de la „COAFOR MAGIC STYLE – Extensii, Vopsit, Manichiură + Masaj GRATIS” la… „Coafor”.
Vitrinele coaforului care anunțau, cu bannere fluorescente, promisiuni de transformări spectaculoase, cu poze înainte-și-după, sunt acum „purificate”. Ghidul spune clar: fără combinații de fonturi, fără culori stridente, fără exagerări. Așa că, dacă treci prin Drumul Taberei, vei vedea pe ușă, discret, aproape timid: „Coafor”
Nu vei ști dacă e deschis, dacă fac și unghii sau dacă poți să ieși de acolo cu bretonul „ca la vedete”. Dar vei admira echilibrul vizual. Părul poate aștepta, estetica urbană, nu.
Una peste alta, eu abia aștept să văd cum se va pune în practică acest ghid, în esență bun.