ESENTIAL

Revoluţia ciudaţilor: Domnu’ ziarist, aveţi grijă că dau cu radiaţii!

Primele semne că “ceva se întâmplă în Centru” se puteau vedea de la peste trei kilometri distanţă. La Tineretului, spre exemplu, în jurul orei şapte puhoiul de oameni care înainta de la metrou către cartier era strunit de o mână de poliţişti de la rutieră care-şi parcaseră maşina de-a curmezişul pe bulevardul Dimitrie Cantemir, pe sensul spre Unirii. Girofarele erau aprinse, staţiile agăţate în piept gâjâiau să-şi dea duhul în timp ce fluierul care se auzea din mijlocul intersecţiei scotea sunete isterice, în ton cu fălcile înroşite de ger ale poliţistului. În subteran, nimic ieşit din comun. Doar câţiva inşi, de vreo 25 de ani, dezbăteau aprins undeva în capătul peronului. După drapelul făcut nod la gât de unul dintre ei îţi puteai da seama, cu uşurinţă, unde şi de ce se duc. La Unirii au mai urcat câţiva care după viteza cu care au ocupat un rând de scaune şi după numărul de cercei din sprâncene, buze şi urechi ai fi zis că-s urmăriţi de trăsnet.
La Universitate, în subteran, un consumator de rând obişnuit cu efervescenţa cu care toate televiziunile prezintă situaţia de la km 0, ar fi rămas deziluzionat. Nici în pasajul omonim care duce către cele patru colţuri ale intersecţiei nu era mare agitaţie. Doar dinspre gurile care ies la TNB şi la anticari se auzeau înfundat mugete din care se desluşeau cu greu terminaţii precum “… escu”,”… rdinară” sau „… fară”. Mai mulţi coborau decât ieşeau, supravegheaţi de pâlcuri plictisite de jandarmi. „Domnu’ ziarist, vă duceţi sus?”, se aude la un moment dat din spate. O bătrână cu o cocoaşă aproape la fel de mare ca vârsta, cu ochelarii pe nas, fixa halucinata obiectivul aparatului de fotografiat, aproape ascunzându-se după un stâlp. ” S-aveţi grijă, domnu’ ziarist, că ăştia dau cu radiaţii. Au nişte dispozitive care le ţin la burtă”, continua tainic, aproape şoptind. „O să vă daţi dumneavoastră seama când n-o să mai puteţi să faceţi poze”, mă lămureşte dând din cap a pagubă, în timp ce se retrăgea în umbra stâlpului.

Foaie verde şi o boală, mie-mi place la răscoală

Scările rulante pe care le-am ales, la ieşirea din pasaj, dădeau exact într-o tarabă unde cu câteva ore înainte se vindeau cărţi. Acum se dau lozinci, pe gratis, de către două puştoaice cocoţate, fardate strident, care împreună nu adună mai mult de 30 de ani. În dreapta lor, “La fântâni”, gălăgie mare. Scandările, pe ton miliar, ieşeau din gura unor tineri obişnuiţi cu bastoanele jandarmilor la finalul derby-urilor din campionatul intern de fotbal. Ei şi cei din fata fântânilor sunt spectacolul serii. Cei de la Noua Dreaptă, aflaţi unde altundeva decât în dreapta lor, aveau şi recuzită. Un banner şi câteva pancarte erau agitate în faţa unor reflectoare, cel mai probabil montate de televiziuni pentru un show live cât mai reuşit. În stradă, spectatorii se înghesuiau unii în alţii de frig, în timp ce alte tonalităţi şi scandări se auzeau din ochiuri de lumină, în jurul cărora manifestanţii mai gălăgioşi roiau ca muştele. Camerele de filmat cu becuri puternice şi reporterii de la faţa locului adunau în jurul lor, ca după o implozie, esenţa dispersată a revoltei. Departe de aceştia era însă adevărata imagine a protestului, imaginea care nu se vede la televizor.

Întâlniri de gradul trei, la km 0

Grupul protestatarilor ocupa o suprafaţă destul de mare. Aproape că nu exista metru pătrat liber în perimetrul cuprins intre Teatrul Naţional, Hotelul Intercontinental şi Facultatea de Arhitectură. Ceva mai destinsă era atmosfera din faţa Teatrului. Atât de destinsă încât unul dintre protestatari, îmbrăcat în trening, rătăcea printre manifestanţi şi jandarmi cu o minge de fotbal la subraţ. „Ai greşit maidanul!”, strigă unul la un moment după el. Alte persoane profitau de momentul istoric la care asistau şi se pozau precum pescarii după o partidă bună de pescuit,  inclusiv de gâtul cu jandarmilor.

Alţii simulau dueluri cavalereşti cu săbii din baloane. “Măi băieţi, aveţi grijă pe unde calcaţi că s-au pus capcane de urşi aici”, a ţinut să-i aducă cu piciorele pe pământ, pe un ton serios, o femeie între două vârste pe duelişti. N-a apucat să-şi termine ideea cu iz de sarcasm, ca la 20 de metri distanţă un zbierat strident i-a făcut să se întoarcă până şi pe cei cu cele mai ciudate îndeletniciri. O altă femeie, de astă dată mult mai în vârstă, urla din rărunchi: „Băsescu mi-a omorât toţi copiii!”, a reuşit să articuleze abia după ce a căpătat toată atenţia din jurul său. Ochii acesteia, care sticleau a minte tulbure, i-a lămurit pe toţi care au vrut să-i sară în ajutor. Momentul inopinat a durat foarte puţin, iar un individ care vorbea zgomotos la telefon şi-a reluat fraza de unde a lăsat-o:  “… zii, mă, unde vrei să mă duc să-ţi fac cu mâna? Pe ce eşti, pe Realitatea, pe Antenă?”.
Mai linişte era lângă marea de caschete lucioase care unea bulevardul Carol de Bulevardul Regina Elisabeta. Câteva cordoane de jandarmi formau un scut uman, înspre Unirii. Nici aici însă liniştea nu era deplină,  însă suficientă să se facă auzit un bătrânel care-i dojenea pe oamenii legii, pe-un ton părintesc. “Mai băieţei, mai copii, să nu trageţi în oameni. Am văzut la televizor că v-au dat puşti şi gloanţe. Aruncaţi-le sau daţi-le oamenilor, mai băieţei”. Grupul de jandarmi, care privea perplex, n-a mai avut putere de reacţie în momentul în care bătrânul încărunţit s-a întins să-l mângâie pe cască pe unul dintre aceştia. L-au lăsat în cele din urmă să-şi facă damblaua până când a plecat bombănind către un reporter care transmitea de la faţa locului.

Protestul românesc nu este grotesc

Lozincile fără noimă, mulţimea pestriţă, numărul de bastoane aplicat protestatarilor, cărămizile luate-n căşti de jandarmi şi relatările pline de culoare şi nuanţe politice de la televizor nu fac decât să dea dreptate femeii din pasaj: este imposibil să pleci de la un protest neiradiat, e concluzia pe care o poţi trage după două ore pretrecute la km 0. Un protest chiar şi românesc, ale cărui “feţe” nu pot fi surprinse doar cu aparatul de fotografiat.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button