Revolut vrea să lanseze o sucursală în România, la București, până la sfârșitul acestui, mai exact în luna decembrie. Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în primul trimestru din 2024, potrivit informațiilor prezentate luni de reprezentanții băncii, în cadrul unei conferințe.
Gabriela Simion, general manager sucursala Revolut România, a declarat, în cadrul unei conferințe, potrivit Agerpres, că întârzierea nu a avut legătură cu probleme întâmpinate pe piața locală.
Din 2021 am început să oferim clienților români IBAN-uri locale în cadrul unui parteneriat cu o entitate bancară locală. Un an mai târziu, am inițiat demersurile de reglementare pentru înființarea unei sucursale locale în România, fiind înregistrată în registrul „Sucursale ale instituţiilor de credit din alte state membre”, la Banca Națională a României.
Banca vrea să deschidă o sucursală în cadrul piețelor în care operează, a explicat Antoine Le Nel, chief growth & marketing officer, partener și membru al Comitetului Executiv Revolut.
Acesta a mai precizat că deschiderea unei sucursale în România nu va însemna prezența fizică pe piața locală, cel puțin în viitorul apropiat.
Actuala structură a portofoliului nostru ne permite să avem un business solid și profitabil, indiferent de contextul macro-economic. Avem atât produse specific bancare, cât și produse de lifestyle, investiții, criptomonede, toate în același loc, în aceeași aplicație. Și asta ne permite ca, indiferent de nivelul dobânzii sau de evoluția pieței în general, să continuăm să creștem.
Revolut a mai anunțat recent că a început implementarea progresivă a IBAN-ului local românesc, care va fi furnizat, din ultimul trimestru al anului, de către sucursala din România a băncii.
Toate conturile Revolut din România vor migra de la IBAN-urile puse la dispoziție de un partener local la IBAN-urile oferite de sucursala locală Revolut. Migrarea se va realiza etapizat, până la sfârșitul anului, și va permite companiei să răspundă nevoilor specifice ale clienților locali.
Din 2021 și până în prezent, în România, tranzacțiile bancare prin Revolut se fac în baza unui IBAN emis de o bancă parteneră, adică Libra Bank.
Te-ar mai putea interesa și:
Sursa foto: Dreamstime