Mașinile vor aștepta în stația taxi amplasată la ieșirea din terminal și vor prelua pasagerii în ordinea sosirii, adaugă sursa citată.
Clienții care vor dori să comande taxi de la o anume companie vor avea la dispoziție în continuare terminalele touch screen pentru comenzi taxi.
Autoturismele taxi autorizate care percep tarife mai mari de 1,40 lei/km, precum și taxiurile neautorizate de aeroport, vor fi disponibile în continuare la parter, în fața terminalului Sosiri.
Fiecare dintre stațiile taxi – pentru taxi cu tarif de maximum 1,40 lei/km, pentru taxi la comandă și pentru celelalte taxiuri – vor fi clar semnalizate.
În acest moment, sunt autorizate 1.400 de autoturisme taxi, iar procedura de autorizare se derulează rapid și gratuit, adaugă compania