REVELION 2015 la Operă. VEZI MENIUL, PROGRAMUL ȘI CÂT COSTĂ BILETELE

de:
14 dec. 2014
0 Afișari
REVELION 2015 la Operă. VEZI MENIUL, PROGRAMUL ȘI CÂT COSTĂ BILETELE

„Concertul Extraordinar de Anul Nou de la Opera Naţională reprezintă o ocazie cu totul specială de a sărbători această noapte unică printr-un regal de muzică clasică. La sosire, invitaţii noştri vor fi întâmpinaţi cu un welcome cocktail care îi va introduce în atmosfera fastuoasă a evenimentului. La ora 20.00, spectatorii vor fi conduşi spre Sala Mare a Operei, unde se va desfăşura Concertul de Anul Nou, care aduce în prim-plan unele dintre cele mai apreciate creaţii din repertoriul românesc, prezentate sub forma unei suite de compoziţii simfonice şi corale care vor alterna cu lucrări pentru pian şi vioară”, anunță instituția într-un comunicat remis B365.ro.

După încheierea Concertului, seara va continua în foaierele şi saloanele Operei, care vor găzdui, începând cu ora 22.30, Petrecerea de Revelion. Invitaţii se vor putea delecta cu specialităţi savuroase şi cu un program artistic de gală, care include cele mai frumoase canţonete,
zarzuele, arii de operetă, polci, dar şi ritmuri seducătoare de swing, foxtrot şi jazz, interpretate live.

„Meniul pregătit pentru oaspeţii noştri include o serie de aperitive rafinate, trei preparate principale şi trei feluri de deserturi delicioase şi o selecţie specială de băuturi alcoolice şi non-alcoolice. La solicitarea invitaţilor noştri, vor fi disponibile şi meniuri pentru vegetarieni dar şi meniuri pentru copii„, mai scriu organizatorii. (VEZI AICI MENIUL)

La miezul nopţii, invitaţii se vor putea bucura de un moment cu totul special, conceput într-un stil autentic românesc, pe Esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

Pachetul de participare la Revelionul de la Operă este compus din biletul de intrare la Concertul Extraordinar de Anul Nou (locuri în lojă sau în stal, central, între 100 și 160 lei/ persoană) plus biletul de participare la masa și petrecerea de Revelion (între 600 și 800 lei/ persoană, cu reducere de 50% pentru copiii între 6 și 14 ani, de 10% pentru grupuri între 6 și 10 persoane și 15% pentru grupuri mai mari de 10 persoane).

La etajul 1 sunt disponibile 30 de locuri la masă într-un Salon Privat. În acest spațiu, delimitat complet de restul zonelor, vă puteți bucura de o ambianță intimă, programul artistic desfășurat la parterul  Foaierului fiind accesibil în mod mijlocit.

VEZI AICI TOATE DETALIILE

 

Cookies