Revanșa familiei Mavrodin. Cum au reușit doi profesori să recupereze superba reședință a strămoșilor, din buricul Bucureștiului, și apoi să vadă lumea

susținut de
20 mai 2024
35976 afișări
Revanșa familiei Mavrodin. Cum au reușit doi profesori să recupereze superba reședință a strămoșilor, din buricul Bucureștiului, și apoi să vadă lumea
Revanșa familiei Mavrodin asupra comunismului. Cum au reușit doi profesori să recupereze superba reședință a strămoșilor, din buricul Bucureștiului, și să vadă lumea

Vila Mavrodin (blvd. Lascăr Catargiu, nr. 50, fost blvd. Colței, fost Ana Ipătescu), este una dintre cele mai reprezentative clădiri pentru Bucureștiul La Belle Epoque și a fost reședința reputatului avocat și judecător Dimitrie A. Mavrodin, prim-președinte al Tribunalului Ilfov, consilier la Curtea de Apel București. Inițial, nu știam mare lucru despre această ramură a neamului boierilor Mavrodini.

Nici măcar urmașii proprietarului nu cunoșteau numele arhitectului care a proiectat imobilul, și nici istoria sa. Grație descoperirilor remarcabile făcute de Oana Marinache, istoric de artă, în arhive, și mărturiilor moștenitorilor Mavrodinilor, Emil și Dan, fost profesor de matematică, respectiv de informatică, putem să reconstituim acum o poveste demnă de scenariul unui film.

Un puzzle provocator, o poveste în care roata istoriei se întoarce în 1989, iar frații Mavrodin, pe atunci profesori modești cu o leafă de debut de 1700 de lei pe lună în anii ’80, fac calcule imbatabile prin care redobândesc o parte din averea familiei, se pensionează anticipat și pleacă să vadă lumea, fapt ce le-a fost interzis până în anul 1989.

The Bucket List, mai jos.

Vila Mavrodin, anul 1909, imagine inedită reprodusă din revista „Printre Ramuri”. Credit: Asociația Istoria Artei, Oana Marinache, istoric de artă. În partea dreaptă a imaginii observați trăsura judecatorului Dimitrie A. Mavrodin.
Fațada Vilei Mavrodin spre Blvd. Colței, azi Lascăr Catargiu. Sursa: Dosar de autorizare, Arhiva PMB, fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Imaginea Vilei Mavrodin, în prezent. Foto credit: Asociația Istoria Artei, Oana Marinache, istoric de artă.

Familia Mavrodin a fost deposedată de toate proprietățile sale: case în București, moșii și păduri în împrejurimile orașului

Niciodată nu e prea târziu să iei viața de la capăt și să te bucuri de frumusețea ei, niciodată nu e prea târziu pentru o clădire monument istoric să fie readusă la viață, cum este Vila Mavrodin. M-am întâlnit cu profesorii Emil și Dan Mavrodin în una dintre casele familiei, pe care au restaurat-o de la zero și au repus-o în circuitul turistic al orașului, Taverna Covaci, str. Covaci nr. 1, din Centrul Vechi.

Din trecutul ilustru al familiei Mavrodin s-au păstrat fotografii desprinse din alte timpuri. Domni cu costum și pălărie, doamne elegante împodobite cu blănuri, mașini de epocă, instantanee cu persoane surâzătoare în imagini îngălbenite de timp.

După ce au venit comuniștii la putere, familia Mavrodin a fost deposedată de toate proprietățile sale: case în București, moșii și păduri în împrejurimile orașului (Călăreți, Mostiștea, Belciugatele, Fundeni, Cilibia), inclusiv conacele Mavrodin de la Călăreți (Tămădău), Belciugatele și Fundeni.

Avocatul și judecătorul Dimitrie A. Mavrodin, proprietarul Vilei din blvd. Colței, la moșie, alături de arendașul domeniului. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.
Dimitrie A. Mavrodin, Prim-președinte al Tribunalului Ilfov, consilier la Curtea de Apel București. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.

În lista imobilelor naționalizate, familia Mavrodin figurează că avea 41 de case în București, trecute pe numele bunicului nostru. De fapt, bunicul a avut 7 case moștenite”

B365.ro: Domnilor profesori Mavrodin, cât de bogată era familia dumneavoastră?

Emil Mavrodin: Foarte bogată. Mavrodinii aveau moșii la Fundeni, la Belciugatele, unde este stațiunea de cercetări, păduri, moșii la Cilibia, la Mostiștea, aveau moșii în vreo șapte locuri. Păduri nu am reușit să recuperăm deloc, din cauză că ne-au spus să dovedim că bunicul nu le-a vândut. Eu am depus acte doveditoare, pădurile figurau pe numele bunicului în documentele Ministerului Agriculturii, dar degeaba. Cine știe cine o fi la ora actuală “proprietarul“ lor.

D. A. Mavrodin, primul din stânga imaginii, alături de Emil Giurgea, fizician, doctor în stiințe fizice, cel care a realizat prima stație de telegrafie fără fir. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.

În lista imobilelor naționalizate (Decretul 92 din anul 1950), familia Mavrodin figurează că avea 41 de case în București pe numele bunicului nostru, Dimitrie D. Mavrodin, decedat în anul 1954, ceea ce nu este adevărat, sunt mult mai puține. O dactilografă ce a făcut când s-a redactat lista? Erau mai multe adrese (Calea Moșilor nr. 74, nr. 107) și dactilografa a pus liniuță în loc de virgulă. A reieșit că bunicul avea 41 de case și era un mare burghezo-moșier exploatator, că avea jumătate din Calea Moșilor, de exemplu. De fapt, a avut 7 case în București, moștenite de la înaintași decedați. Bunicul a făcut doi ani de matematică la Paris, a terminat Facultatea de Drept din București și și-a construit casă (strada Antim nr. 62, cartierul Uranus, vilă demolată de Ceaușescu în anii ’80), din munca lui, n-a vrut să primească nimic de-a gata. Toți cei din familie căutau să fie așa. Bunicul i-a spus lui tata: «Să nu te bazezi pe faptul că suntem bogați. Să-ți faci totul cu mâinile tale, altfel nu vei putea să gestionezi moștenirea pe care o vei primi.»

D. D. Mavrodin, bunicul profesorilor Mavrodin, alături de soția și fiica sa, Maria, aproximativ anul 1940. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.
Vila lui D. D. Mavrodin, strada Antim nr. 62, cartierul Uranus, imobil demolat de regimul Ceaușescu în anii ’80. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.
Din anul 1974, Vila Mavrodin a fost sediul Ambasadei Siriei la București, iar în anii din urmă acolo a funcționat Centrul Rus pentru Știință și Cultură

După instaurarea comunismului, bunicul profesorilor Mavrodin a fost dat afară din casă și trimis să locuiască într-o magazie fără sobă, iar tatăl lor, D. Mavrodin (matematician, lector universitar la Politehnică, la Institutul de Construcții, Institutul de Arhitectură și la Academia Tehnică Militară), a fost epurat din învățământul superior și obligat să supraviețuiască din meditații timp de câțiva ani, până când a fost reinregrat în învățământul superior, la Institutul Pedagogic București și apoi la Universitatea din București. După naționalizare, Vila din bd. Lascăr Catargiu a fost ocupată de diverse instituții de partid și de stat. Din anul 1974, imobilul a fost sediul Ambasadei Siriei la București, iar în anii din urmă, în Vila Mavrodinilor a funcționat Centrul Rus pentru Știință și Cultură, care și-a suspendat activitatea în luna august 2023, după invadarea Ucrainei de către Rusia. Vila a fost recuperată de la RA-APPS de moștenitorii familiei Mavrodin după un lung șir de procese, care au durat peste un deceniu.

Profesorii Emil și Dan Mavrodin. „Caracteristica vieții noastre, dacă ar fi să facem rezumatul ei, sunt lucrurile șoc”.
Nu am călătorit niciodată în străinătate până la vârsta de 50 de ani, apoi am călătorit mai mult decât 100 de oameni la un loc, am fost în 25 de țări din Europa”

B365.ro: Domnilor profesori Mavrodin, ați avut o viață frumoasă?

Emil Mavrodin: Acum este foarte frumoasă, suntem alți oameni. Caracteristica vieții noastre, dacă ar fi să facem rezumatul ei, sunt lucrurile șoc. Adică: nu am călătorit niciodată în străinătate până la vârsta de 50 de ani, apoi am călătorit mai mult decât 100 de oameni la un loc, am fost în 25 de țări din Europa. Am căutat mereu să rămânem modești, “la locul nostru”. Am reușit să publicăm câteva cărți, am participat la mai multe sesiuni de comunicări științifice. Nu ne-a plăcut și nu ne place aroganța.

Ca să vadă lumea, profesorii Mavrodin au obținut permis de conducere în anul 2003, ba mai mult, au scris și o carte despre automobile, “Citroen, 90 de ani de istorie”. Au început să călătorească prin țară în fiecare weekend, iar în anul 2006 au plecat cu mașina lor, Citroen C3, la Viena, prima lor destinație. Tot urmașii Mavrodinilor au publicat primele cărți, din anii 2000, despre computere – “Inițiere rapidă în Windows, Word, Excel, PowerPoint, Interner Explorer”, dar și “De la Abac la Internet. O istorie a computerului” și un Dicționar de matematică Englez-Român.

Anul 2010. Profesorii Emil și Dan Mavrodin și prima lor mașină, Citroen C3, cu care au plecat în prima călătorie în Europa.
Străbunica profesorilor Mavrodin era sora tatălui lui Dinu Lipatti și și-a pierdut viața pe munte. Sophie era alpinistă, fapt surprinzător pentru acele timpuri de sfârșit de secol al XIX-lea

Vila din Bulevardul Colței nr 64, azi Lascăr Catargiu nr. 50, a fost reședința avocatului și judecătorului Dimitrie A. Mavrodin, licențiat în Drept la Paris, străbunicul profesorilor Mavrodin. La 15 septembrie 1885, el s-a căsătorit, la Biserica Kretzulescu, cu Sofia A. Athanasiu Lipatti, sora lui Theodor C. Lipatti, tatăl lui Dinu Lipatti.

Soții Mavrodin au avut doi băieți, Constantin și Dimitrie D. Mavrodin. Sophie D. A. Mavrodin era pasionată de alpinism, fapt rar și inedit pentru sfârșitul secolului al XIX-lea, și a murit într-un accident pe munte în anul 1905. Dimitrie A. Mavrodin s-a recăsătorit și a mai avut un băiat, Sandu Neagoe Mavrodin.

Ziarul Universul, din anul 1905, anunța dispariția tragică a Sophiei Mavrodin (sursa Oana Marinache, istoric de artă).

Dimitrie A. Mavrodin, soț. Dimitrie și Constantin D. Mavrodin, fii. Theodor C. Lipatti, frate. D-na Ecaterina Serghiescu, mătușa. Dn-a Maria A. Mavrodin, soacră, etc., cu adâncă durere face cunoscut perderea prea iubitei lor Sophie D. A. Mavrodin, în etate de 36 de ani, încetată din viață în ziua de 6 iulie a.c, orele 4 a.m. Și roagă pe toți amicii și cunoscuții să asiste la ceremonia funebră, care va avea loc astăzi, joi, 7 iulie, orele 4 p.m la domiciliul defunctei, Bulevardul Colței 64, de unde cortegiul va porni la cimitirul Șerban Vodă, (Bellu). Aceasta ține locul oricărei alte invitațiuni.

Ziarul Universul, din anul 1905, anunța dispariția tragică a Sophiei Mavrodin. Sursa: Oana Marinache, istoric de artă.
Judecătorul Dimitrie D. Mavrodin cu fiul lui, Sandu Neagoe Mavrodin, la volan. Anul 1929. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.

Iar ziarul „România”, din anul 1940, anunța decesul avocatului și judecătorului Dimitrie D. Mavrodin.

Dimitrie și Margareta D. Mavrodin cu copiii lor Dimitrie și Mărioara, împreună cu familiile înrudite, cu nemărginită durere aduce la cunoștiință încetarea din viață a mult iubitului lor tată, socru și bunic, Dimitrie A. Mavrodin, Consilier Onorific la Curtea de Apel din București, decorat cu mai multe ordine, decedat în ziua de 4 aprilie 1940. Ceremonia înmormântărei va avea loc duminică, 7 aprilie, orele 3 p.m la capela cimitirului Bellu.

24 iulie 1932, la moșie. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.
Vila Mavrodin a fost proiectată în anul 1898 de arhitectul olandez Josef Schiffeleers. S-a născut în familia unui măcelar și s-a impus ca arhitect în București și Sinaia, la vârsta de numai 20 de ani

Oana Marinache, istoric de artă, a descoperit în Arhiva PMB dosarul de autorizare al Vilei Mavrodin (anul 1898), și a identificat numele arhitectului care a proiectat impunătoarea resedință: Josef Schiffeleers (1850-1919).

Oana Marinache, istoric de artă: Josef Schiffeleers a fost un arhitect olandez în România cu un destin impresionant. Născut în familia unui măcelar olandez, ajunge ucenic în atelierele lui Pierre/Pieter Cuypers și Emile Lebens, pentru ca mai apoi să intre în legătură cu antreprenori francezi. Prin intermediul lui Alexis Godillot și Alfred Berthon ajunge în București (1870) și apoi la Sinaia (1875-1888), fiind implicat în lucrări publice de cea mai mare importanță pentru modernizarea României.

Imaginea arh.Josef Schiffeleers (1850-1919), în revista „Printre Ramuri”, 1909. Credit: Asociația Istoria Artei, Oana Marinache, istoric de artă.
Vila Mavrodin.

Oana Marinache, istoric de artă: Josef Schiffeleers este angajat la 1 iunie 1875 ca arhitect al Eforiei Spitalelor Civile (lucrând în această poziție în Sinaia și în București până în 1888) și în această calitate este autorul proiectelor Noului Hotel și al Stabilimentului Băilor din Sinaia, precum și a numeroase proiecte din prima etapă de dezvoltare a viitoarei stațiuni.

La București îi datorăm Spitalul de Copii (azi Grigore Alexandrescu), Spitalul Colțea și Maternitatea Filantropiei, precum și Palatul Eforiei de pe blvd. Elisabeta. Am identificat lucrări private proiectate până în anul 1914: extinderea Hotelului Luvru și a Hotelului Capșa, reședințele Mavrodin, Voinescu, Balș, Chrissoveloni, Miclescu, Focșăneanu, Xeni, Grajdănescu. Amintesc și biserica Sf. Anton din Câmpina, precum și palatul Marincu din Calafat.

„Bulevardul Colței a fost creat prin expropierea unor proprietari de grădini și curți din străzile Visarion, Brutari, Viișoara, Clopotari”

B365.ro: Cum arăta bulevardul Colței, azi Lascăr Catargiu, în anul 1898, când judecătorul Dimitrie A. Mavrodin începe construirea vilei sale?

Oana Marinache, istoric de artă: Bulevardul Colței a fost creat după o idee de sistematizare și de modernizare cu totul deosebită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ideea a apărut încă din timpul mandatului primarului Emilian Pache Protopopescu (1845-1893), dar succesorul său, Nicolae Filipescu, a dispus de fonduri pentru exproprieri și a luat măsurile necesare administrative și financiare. Axa nord-sud nu a putut fi realizată însă imediat, ci într-o primă fază s-a creat o alternativă la circulația din Calea Victoriei.

Bulevardul Colței la sfârșit de secol al XIX-lea. Foto credit: Asociația Istoria Artei

Practic, mai întâi s-a realizat expropierea unor proprietari de grădini și curți din străzile Visarion, Brutari, Viișoara, Clopotari, era destul de puțin locuită acea zonă din apropierea barierei Mogoșoaiei, Piața Victoriei de azi. Undeva la 1894-1896 se realizează aceste exproprieri și este trasat tronsonul între Piața Victoriei și Piața Romană, deoarece pe acolo trecea strada Romană, nu aveam încă Blvd. Dacia tăiat. În anul 1907, s-a așezat în piață statuia lui Lascăr Catargiu, monument de for public realizat de francezul Antonin Mercié, iar tronsonul blvd. Colței primește numele de Lascăr Catargiu, care în comunism avea să devină Ana Ipătescu.

Vila Constantin Mironescu, azi dispărută. Foto credit: Asociația Istoria Artei.
Număr special ArhiTur, editat de Asociația Istoria Artei și dedicat Bulevardului Colței-Lascăr Catargiu.
„În 1897-1898 apar primele vile pe blvd. Colței înspre Piața Victoriei, primele reședințe elegante de influență franceză, proiectate însă de o serie de arhitecți străini”

Oana Marinache: Acest tronson de bulevard s-a realizat după un regulament de construire foarte bine pus la punct: terenul se achita în patru rate, îngrădirea lui trebuia făcută în 6 luni de la semnarea contractului pentru a evita crearea de focare de mizerie, apoi construcția trebuia realizată în maximum 4 ani de la achiziția terenului, așa apar vile retrase la 4 m. din aliniere, cu o înălțime de minimum 8 m. și maximum 12 m. la cornișă.

În 1897-1898 apar primele vile pe blvd. Colței înspre Piața Victoriei, primele reședințe elegante de influență franceză proiectate însă de o serie de arhitecți străini: Henri de Wurmb, Wilhelm Bast, Giulio Magni, J.E. d’Alfonce de St.Omer, Franz Boehacker și Leopold Schindl, Josef Schiffeleers. Casa familiiei Dimitrie A. Mavrodin se înscrie în acest gust istorist. Așa cum am mai afirmat, noi nu aveam o tradiție a stilurilor franceze sau occidentale la București. Toți oamenii cu bani, personalitățile orașului care călătoreau, care avuseseră un contact cu arhitectura occidentală (chiar prin intermediul unor reviste), își doreau să aibă acest mod de locuire elevat, compus din diferite elemente decorative occidentale.

Vila pe blvd Lascăr Catargiu, nr.32-34, arhitect Constantin Fink. Foto credit: Buildings of Romania.
Vilă pe blvd Lascăr Catargiu, nr.32-34, arhitect Constantin Fink. Foto credit: Buildings of Romania.
„A venit cutremurul din 1940, au fost bombardamentele din 1944, sistematizările din epoca Ceaușescu, dar iată că vila Mavrodin este una dintre casele supraviețuitoare din La Belle Époque”

Oana Marinache, istoric de artă: Unele dintre vile, mai ales cele dinspre piața Victoriei, aveau chiar și un turnuleț, un element de verticalitate, pentru că bănuiesc că fiecare proprietar își dorea o vedere și o perspectivă către Șoseaua Kiseleff, către Șoseaua Jianu, către zona verde a Bucureștiului de dincolo de barieră. Acest turn-foișor imprimă și el un aspect de cetate, de fortificație medievală. Multe dintre aceste reședințe de la ultimele numere cadastrale de pe bulevardul Lascăr Catargiu aveau un aspect foarte pitoresc. Este o viziune romantică ce împrumută multe elemente decorative: creneluri, turnulețe-donjon, fleșe. Fiind concentrate în zona Pieței Victoriei și la intersecția cu Șoseaua Jianu, au căzut pradă sistematizării și azi nu mai există. Este norocul vilei Mavrodin că s-a poziționat aproape de str. Clopotarii Noi, Grigore Alexandrescu de astăzi, și a supraviețuit. De acolo încep, practic, blocurile din perioada comunistă. A fost cutremurul din 1940, au venit bombardamentele din 1944, sistematizările din epoca Ceaușescu, dar iată că vila Mavrodin este una dintre casele supraviețuitoare din La Belle Époque.

Interior Vila Mavrodin.
Vila Mavrodin.
Arh. Josef Schiffeleers vine în București undeva pe la vârsta de 19-20 de ani și se impune, ceea ce chiar și pentru vremurile de azi este ceva cu totul deosebit”

B365.ro: Arhitectului vilei Mavrodin i-ați dedicat și o lucrare, „Josef Schiffeleers, destinul unui arhitect olandez în România”, Editura Istoria Artei. Cum ajunge Josef Schiffeleers la București?

Oana Marinache, istoric de artă: Josef Schiffeleers era un tânăr olandez, care vine în țara noastră adus de o mare antrepriză franceză, astfel ne dăm seama cât de cosmopolită era lumea inginerilor și a constructorilor din București la sfârșit de secol al XIX-lea. Nu avem date în privința școlarizării lui, vă dați seama că la mijlocul secolului al XIX-lea nu conta poate atât de mult o diplomă. A făcut practică la școala unor arhitecți renumiți din Olanda și Belgia. Vine în București undeva pe la vârstă de 19-20 de ani și se impune, ceea ce chiar și pentru vremurile de azi este ceva cu totul deosebit. Fiind născut în Olanda, Josef Schiffeleers ajunge practic la capătul lumii și contribuie la realizarea Căilor Ferate de pe Valea Prahovei, a marilor piețe agroalimentare din centrele urbane.

Interior Vila Mavrodin.
Josef Schiffeleers, arhitectul viitoarei stațiuni Sinaia

Este remarcat de Principele Dimitrie Ghica, administratorul care conducea o mare organizație filantropică, Eforia Spitalelor Civile, și la 1875 îi oferă acestui tânăr șansa de a fi arhitectul viitoarei stațiuni Sinaia. În perioada 1875-1881, bănuim că a trăit doar în Sinaia și și-a întemeiat o familie în zona Prahovei: s-a căsătorit cu Olga Kessler, fiica unui farmacist din Câmpina. Din 1883 este implicat la București în modernizarea sau chiar reconstrucția marilor spitale bucureștene și aici vorbesc de Colțea, de Maternitatea Filantropia. El este și autorul Spitalului de Copii ”Grigore Alexandrescu” și al Palatului Eforiei Spitalelor Civile de pe Bulevardul Elisabeta (azi pe final de reabilitare.

Opera lui Josef Schiffeleers se leagă foarte frumos de vila Mavrodin, care se află în apropierea Spitalului de Copii. Arhitectul devine un reprezentant de seamă al influenței arhitecturii franceze. Exista un gust pentru arhitectura occidentală care preface capitala și duce la modernizarea urbană a Regatului României.

Vila Mavrodin.
Scară interioară, Vila Mavrodin.

B365.ro: Care erau regulile de construire pe bulevardul Colțea, tronsonul Piața Romană-Piața Victoriei?

Oana Marinache, istoric de artă: În primul rând, loturile de teren trebuiau să fie delimitate. Lumea bună cumpăra la licitație un lot sau mai multe pe bulevardul Colței, iar regulamentul spunea că în decurs de șase luni trebuie să fie împrejmuite de noul proprietar, înlăturându-se scândurile provizorii puse de autorități. Construcțiile erau izolate, astfel încât să existe o retragere de la alinierea bulevardului de 4 metri, iar față de vecini de 2,5 metri. Cumva se asigura o intimitate, o depărtare de vecini și o grijă față de bunăstarea acestor personalități de altădată. Exista un registru de înălțime de 12 m la cornișă. Astăzi putem constata, mai ales în cazul imobilelor din perioada interbelică (de după 1921), că s-au realizat și construcții mai înalte. Regulamentul s-a adaptat vremurilor și le-a permis proprietarilor, mai ales că loturile din Piața Romană erau rare, neregulate și mici, să ridice case pe înălțime. Azi vedem imobile chiar cu un nivel de înălțime de 18 m. Lucrul acesta a fost permis în perioada anilor ’20-’40 din evoluția bulevardului Lascăr Catargiu, odată ce a fost finalizat Palatul Academiei Comerciale (A.S.E.-ul realizat între 1923-1927). O comisie special discută în 1927 ”relaxarea” și arhitecții decid ca între Piață și strada Visarion să fie o zonă de tranziție, în care să se permit construcții de 15 m. înălțime. La acea dată, proporția între construcții și terenurile virane era de 5 la 1. În această parte a bulevardului vor apărea vile neoromânești și imobile moderniste.

Curtea Vilei Mavrodin.
„Arhitecul Josef Schiffeleers este exponentul unui anumit gust care vine și din Sinaia, aceste influențe sunt vizibile și la reședințele de pe blvd. Colței”

Oana Marinache, istoric de artă: În privința stilurilor de arhitectură, constatăm desigur o mare varietate de elemente Art Nouveau, romantice, neogotice. Întâlnim reședințe influențate de castele și de Renașterea franceză. Arh. Josef Schiffeleers este exponentul unui anumit gust care vine și din Sinaia, aceste influențe sunt vizibile și la reședințele de pe bd. Colței.

După ce se realizau construcțiile, se făceau împrejmuirile definitive cu un soclu, cu o bază de cărămidă și piatră, peste care era așezat gardul de fier forjat. Întâlnim elemente de feronerie cu totul deosebite pe bulevardul Lascăr Catargiu. Totul era gândit ca un ansamblu și exista o atenție pentru toate detaliile. Gardul din fier forjat înfrumuseța proprietatea și permitea vizibilitatea în curte, ceea ce astăzi, de multe ori, nu mai este posibil. La tururile organizate de Asociația Istoria Artei, de multe ori am vrea să vedem și detalii de garaj sau ale dependințelor, dar nu avem acces. Dacă azi ne îndreptăm atenția asupra acestor regulamente de construire de altădată, poate că acest lucru folosește noilor proprietari sau celor care preiau astfel de proprietăți.

Vila Mavrodin. „Gardul din fier forjat înfrumuseța proprietatea și permitea vizibilitatea în curte, ceea ce astăzi, de multe ori, nu mai este posibil’.
Vila Mavrodin. „Gardul din fier forjat înfrumuseța proprietatea și permitea vizibilitatea în curte, ceea ce astăzi, de multe ori, nu mai este posibil”.
„Probabil că Dimitrie A. Mavrodin își primește acasă și clienții, și oaspeții la diferite ocazii. Vila dispune de un mare salon, cu un volum circular, și care comunică cu sufrageria și oficiul”

B365.ro: Ce ne spun planurile casei Mavrodin descoperite de dumneavostră în arhive?

Oana Marinache, istoric de artă: Aici avem un lot de teren aflat la intersecție, ceea ce l-a obligat pe arhitect să conceapă un anumit model de locuire. Apoi, avem un proprietar cu o profesie liberală, lucru vizibil imediat în poziția camerei de studiu (bibliotecă) și a biroului cu o intrare separată, direct din curte. Cu siguranță că Dimitrie A. Mavrodin își desfășura activitatea la tribunal, l-am găsit consilier la Curtea de Apel. Probabil că își primește acasă și clienții și oaspeții la diferite ocazii, căci dispune de un mare salon cu un volum circular și care comunică cu sufrageria și oficiul. La etaj se aflau dormitoarele și spațiile intime ale familiei. Dimitrie A. Mavrodin rămâne văduv în anul 1905, când se prăpădește tragic soția sa, Sofia, fiica comerciantului Constantin Athanasie Lipatti. Mavrodinii se înrudeau astfel cu Valentin și Dinu Lipatti, și cu familia arhitectului Paul Smărăndescu.

Interior Vila Mavrodin.
Vila Mavrodin. Foto credit: Arhiva PMB, Dosar de autorizare fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Vila Mavrodin, Planul parterului. Foto credit: Arhiva PMB, Dosar de autorizare fotografiat de Oana Marinache, istoric de artă.
Practic, vila Mavrodin reprezintă un mod de locuire al elitelor de dinainte de Primul Război Mondial, cu spații interioare decorate și ele în spiritul stilurilor Ludovic XV-XVI”

Oana Marinache, istoric de artă: Vila Mavrodin este o reședință de reprezentare, de influență franceză, cu elemente din mai multe epoci: predomină la exterior Renașterea franceză, apoi are frontoane neobaroce și inclusiv o friză de cochilii și astfel putem aprecia că i se adaugă elemente neorococo. Toate acestea sunt bine proporționate și frumos evidențiate, astfel încât să dea impresia unui mod de viață și eleganță pe care noi astăzi o asociem cu La Belle Epoque, adică perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea. Practic, vila Mavrodin reprezintă un mod de locuire al elitelor de dinainte de Primul Război Mondial, cu spații interioare decorate și ele în spiritul stilurilor Ludovic XV-XVI. Se mai păstrează astăzi plafoanele cu stucaturi colorate, ancadramentele bogat decorate cu stucaturi ale ușilor interioare, lambriuri și baghetele care delimitau odinioară tapetul, pavimentul din ciment colorat, feroneria scării, coloanele canelate.

„Se mai păstrează astăzi plafoanele cu stucaturi colorate, ancadramentele bogat decorate cu stucaturi ale ușilor interioare”.
Vila Mavrodin, paviment din ciment colorat în perfectă stare de la 1898 și până azi.
Urmașii Mavrodinilor locuiesc și azi într-un apartament de bloc socialist 

Anul 1989 l-a găsit pe Emil Mavrodin (n. 1956), profesor de matematică la Școala 85 din București, iar pe fratele său, Dan (n.1955, absolvent de Cibernetică la ASE), profesor de informatică la Liceul Xenopol. Cu „origini nesănătoase”, frații Mavrodin nu-și puteau imagina că socialismul și Epoca de Aur aveau să se termine vreodată. Urmașii iluștrilor Mavrodini locuiesc și acum într-un apartament de bloc socialist și nu au urmași.

Profesorul Emil Mavrodin la Paris.
„Normal ar trebui să ai ură pe comuniști, dar noi nu urâm. Ni s-a părut normal, atât au putut ei, atât i-a dus capul”

B365.ro: Domnilor profesori, v-ați luat revanșa asupra comunismului, în numele strămoșilor dvs? Ați reușit să faceți dreptate pentru dreptul lor de proprietate, anihilat brutal de comuniști?

Emil Mavrodin: Am reușit atât cât am putut. Trebuie să menționez că moștenitorii familiei au fost: frații Mavrodin (eu, Dan, și Dumitru Alexandru) și Nicolau Gheorghe, fiul Mariei Mavrodin, decedat în 2011. Interesant este că normal ar trebui să ai ură pe comuniști, dar noi nu urâm. Ni s-a părut normal. Atât au putut ei, atât i-a dus capul. Erau primitivi, dar nu le purtăm pică. Avem satisfacție că am putut să facem asta, să recuperăm o parte din moștenire. Ce am primit însă era ruină. Când am redobândit o foarte mică parte din pământurile de la țară (și din terenurile din București), le-am vândut, dar nu am cheltuit banii, i-am pus la bancă cu dobândă. Am prins momente când dobânda era și 10% pe lună. Totul l-am reinvestit în refacerea caselor ruinate. Până la urmă am reușit să readucem la viață clădirea din Centrul Vechi cu banii din dobânzi și din vânzarea terenurilor.

La Vila din Lascăr Catargiu a fost mai ușor, am făcut doar zugrăveli pentru că cei de dinainte au păstrat-o relativ bine. Pe undeva a fost bine că nu au stat niciodată acolo persoane fizice. A fost o problemă la izolarea teraselor, pe care am rezolvat-o. Vechii chiriași puseseră o centrală pe gaz cu aerisire pe coșul sobelor și de aceea transpirau pereții. Am rezolvat și această problemă. La parter trebuia să fie încă o scară de intrare, dar probabil că cei care au folosit clădirea între timp au anulat-o.

Vila Mavrodin.
Vila Mavrodin.

B365.ro: Cum a fost în comunism pentru dvs? Nu vă cheamă Popescu, ci Mavrodin, nume care sărea în evidență.

Emil Mavrodin: Pentru noi nu a contat numele, așa am fost educați. Tata ne-a spus ce i-a spus și lui bunicul, și anume: “Voi nu aveți nimic, sunteți oameni normali și vă faceți singuri viața”. La un moment dat era și periculos să ne spună unde am avut noi case în București, despre unele nici nu știam unde se află. Știam că vila din Lascăr Catargiu a fost a străbunicului, o știam la față, dar am intrat în ea abia după 10 ani de procese.

„Am aflat că pe niciuna dintre moșiile familiei nu s-au răsculat țăranii în 1907”

B365.ro: Ați mai recuperat ceva din ce exista în Vila Mavrodin?

Emil Mavrodin: Totul a dispărut, tot, tot. Nu am mai găsit nimic, au rămas doar pereții și stucaturile. Au dispărut sobele, orice fel de mobilier, tablourile. Când a fost naționalizată clădirea, familia se strânsese în casa din str. Antim, la bunicul. Acolo au venit comuniștii și le-au spus să plece până dimineață în strada Tăierii, lângă Abator, într-o magazie de pe Calea Văcărești. S-au mutat într-o cameră fără sobă, fără nimic, în plină iarnă. Un sobar pe care îl foloseau ei și la țară, la conace, le-a făcut o sobă și n-a cerut niciun ban. Ăla a fost mai om cu familia noastră decât Statul comunist. Dimitrie A. Mavrodin, străbunicul nostru, era o persoană deosebită, se purta frumos cu cei de la moșia de la Fundeni de exemplu, știu asta de când am recuperat o parte din pământ și am vorbit cu țăranii. Jumătate din recoltă o luau țăranii. Am aflat, de asemenea, că pe niciuna dintre moșiile familiei nu s-au răsculat țăranii în 1907.

Vila Mavrodin.
Vila Mavrodin.

B365.ro: Când ați auzit prima dată cine au fost Mavrodinii?

Emil Mavrodin: Cred că aveam zece ani când am aflat de la tata de cartea lui Constantin Gane, „Neamurile Mavrodinești din Țara Românească și din Moldova. Monografia familiei Ion Mavrodin vel hatman”, București 1942. Acolo am văzut istoria familiei. La început a fost un paharnic, Anghelache Mavrodin, tatăl străbunicului. Tata era născut în același an cu Dinu Lipatti și povestea că familia Lipatti venise în vizită la ei și Dinu Lipatti era foarte retras și tăcut. Dimitrie, bunicul, a făcut doi ani de matematică la Paris și apoi a terminat Dreptul la București. A fost avocat timp de 38 de ani în București. Fratele lui, Costică, și-a luat doctoratul în agronomie la Liege.

Familia Mavrodin. Foto credit: Arhiva personală a familiei Mavrodin.

B365.ro: V-ați gândit vreodată că o să se termine comunismul și că veți recupera averea de drept a familiei?

Emil Mavrodin: Eram siguri că nu, nu o să se termine niciodată și așa va fi tot timpul. Am zis că asta e, rămânem profesori, bani mulți nu o să avem, că salariul era o bătaie de joc, dar că totuși ne putem dezvolta din punct de vedere intelectual. Eram resemnați, știam că așa va fi viața noastră, fără perspective. Să plecăm în străinătate vreodată, nici vorbă.

„După ce am reușit să recuperăm și să punem în circuit moștenirea, am renunțat la școală”

B365.ro: Ați călătorit vreodată înainte de 1989?

Emil Mavrodin:  Doar până la Bușteni-Sinaia și înapoi. Dacă doreai să pleci până în Bulgaria, de exemplu, trebuia ca acel Comitet al Oamenilor Muncii din școală să-ți dea aprobarea. Să spună că ești fruntaș, că ai realizări. Dacă doreai să te duci și anul următor, îți spuneau că ai călătorit prea des și nu mai primeai aprobarea. După ce am reușit să recuperăm și să punem în circuit moștenirea, am renunțat la școală. Eu și fratele meu am cerut pensionarea anticipată la 60 de ani. Pensiile noastre sunt modeste, de profesori (după 35 de ani de muncă, zeci de examene, grade didactice, salarii de merit, primim sub 3000 de lei pe lună).

„La prima noastră călătorie în străinătate ne-au impresionat autostăzile, patrimoniul istoric și lipsa de crispare a oamenilor, modul lor de a fi, relaxați și politicoși”

B365.ro: Ați călătorit până acum în 25 de țări din Europa. Mi-ați spus că vă plac mult Viena, Nisa, Coasta de Azur, Barcelona, Valencia și Stockholm. Cum a fost prima călătorie, ce ați simțit la prima ieșire din țară, prima gură din aerul libertății?

Emil Mavrodin: Prima dată am plecat în anul 2006, în Austria. Primul lucru care ne-a surprins a fost starea perfectă a drumurilor (autostrăzi adevărate, cu spații de repaus, autostrada de centură a Budapestei, străzile perfect asfaltate din Viena). Ne-a impresionat apoi lipsa de crispare a oamenilor, modul lor de a fi, relaxați și politicoși. Apoi, respectul pentru patrimoniul istoric imobiliar: clădiri cu o vechime de peste 100 de ani erau ca noi. Totul era bine organizat: transportul în comun, curățenie peste tot, parcuri îngrijite. În plus, așa-zisele localități adiacente Vienei erau în contrast total cu Pantelimonul nostru sau cu Brăneștiul, să zicem. Ne-a suprins foarte plăcut când am văzut că la Viena, încă din anul 1919, a început construirea de blocuri sociale și azi foarte bine întreținute – peste 200 000 de apartamente la ora actuală, mult mai frumoase decât cele din București. Nu ne-a plăcut însă faptul că magazinele erau închise sâmbătă și duminică. Noi stăm și câte trei săptămâni într-un loc, ca să savurăm atmosfera locului.

Profesorul de informatică Dan Mavrodin. Foto: Arhiva personală.
„Matematica ne-a ajutat enorm să înțelegem noțiunile de drept, procedurile, nuanțele. Nu am angajat avocați la procese”

B365.ro: Știința matematicii v-a ajutat în vreun fel să recuperați proprietățile familiei? De ce ați ales acest domeniu?

Emil Mavrodin: Pe noi ne-a provocat faptul că se mânca matematică pe pâine în familie, ne-a făcut plăcere să alegem această profesie. Tata a și știut să pună problema, ne prezenta matematică altfel, nu ca pe o teorie care te obosește. Am învățat matematică sub formă de joc, doar de plăcere. Atunci am gustat și eu, și Dan, și celălalt frate al nostru, Dumitru- Alexandru (inginer) din plăcerea pentru matematică, cel mai frumos lucru. Matematica ne-a ajutat enorm să înțelegem noțiunile de drept, procedurile, nuanțele.

Cam la cinci ani după căderea lui Ceaușescu, am depus dosare, am căutat documente și am ajuns “specialist” în retrocedări. Statul nu a vrut să ne dea nimic înapoi direct, până când nu am deschis procese. Avantaj am avut că „m-am angajat avocat eu”, că altfel dispărea totul. Un avocat ar fi cerut cotă procentuală din ce se recupera sau ne-ar fi îndemnat să-i vindem drepturile. După cam 150 de ședințe de judecată, am obținut aproape tot ce ne-am propus.

Tatăl profesorilor Mavrodin. Foto credit: Arhiva personală a familliei Mavrodin.
„Niciodată nu e prea târziu”

B365.ro: Aveți vreo părere de rău că nu mai există vreun Mavrodin, mă refer la ramura dvs, care să ducă mai departe numele familiei? Nu aveți urmași.

Emil Mavrodin: Într-un fel da, într-un fel nu. De ce nu? Pentru că putea să fie un neisprăvit și să distrugă tot. Poți să ai surprize. Dacă a ieșit altceva decât sperai, plătești. Copilul luat de la maternitate nu poți să-l dai înapoi, ca pe un produs electrocasnic cu defecte. Viața prezintă multe surprize, bune sau rele, pentru care este bine să fii pregătit moral și profesional. Niciodată nu e prea târziu.

Ușa de intrare, Vila Mavrodin.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies