Rețeta de salată de boeuf făcută cu Duh Sfânt. Cum poți să transformi profanul în sacru la tine în bucătărie, de Paște

29 apr. 2021
337 Afișari
Rețeta de salată de boeuf făcută cu Duh Sfânt. Cum poți să transformi profanul în sacru la tine în bucătărie, de Paște

Oare salata de boeuf este un aliment permis de Biblie? Aceasta este întrebarea și acesta este demersul meu jurnalistic. Voi demonstra că salata de boeuf, deși nu este menționată în Cartea Sfânta, ar fi fi putut să stea la loc de cinste lângă pește, lapte și miere, migdale, curmale, fierturi de oaie și vită sau ouă, alimente permise și amintite în Marea Carte a Omenirii. Rețeta de salată de boeuf cu Duh Sfânt, mai jos.

După ce ne-a făcut pe noi oamenii, Dumnezeu ne-a spus că, totuși, nu avem voie să mâncăm chiar orice. Ne-a învățat multe despre azimă, pește și vin, despre felurile frugale de la Cina cea de Taină. Ne-a spus că putem să mâncăm orice rumegă și are copita despicata în două, dar nu avem voie să facem friptură din cămilă, iepure sălbatic sau porc. Ne-a dat voie să luăm din apă orice are solzi, fie că trăiește în mare, fie că trăiește în râuri, cu condiția să aibă aripioare și solzi. În niciun caz să băgăm în gură delfini, anghilă, balene sau ce ne mai trece prin cap.

Salata de boeuf, aliment permis de Biblie

Dintre păsări, niciodată vulture pleșuv, corb, struț, cucuvea, cormoran, barză, bâtlan, pupăză. Nicio insectă, nicio șopârlă, niciodată să nu fie aruncate în oală. Despre salata de boeuf n-am găsit nimic, nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou. Nici în Coran. Nici în Evanghelar, Septuagina sau Cartea lui Tobit. Nici în Tora. În schimb, toate cărțile sfinte vorbesc din plin despre păcat, dar niciunul despre păcatul de a mânca salată de boeuf. Deci, este aliment permis din plin, din moment ce nu apare. Și de ce nu ar fi, cu Voia Mântuitorului?

Salata de boeuf are permis de liberă trecere, dacă o judecăm după Scriptură

Nu are cămilă, are boeuf. Boeuf, permis. Are ouă în maioneză. Ou, permis. Are legume, toate legumele permise. Salata de boeuf cu Duhul Sfânt se face astfel. Iei o legătură de morcovi plini de pământ, leproși. Îi cureți cu atenție și deodată, minune, lepra de pe ei dispare. Minune! Tu ești Iisus în bucătăria ta de azi înainte. Iei carne de vită plină de sânge necurat, o speli bine, o fierbi mult și sângele dispare. Ai sfințit-o. E cosher. Iar în timp ce gătești, bei vin și te rogi ca vinul să se înmulțească. Te duci la wine shop și mai cumperi când se termină și așa vinul se va înmulți. Ai reușit din nou.

Cu o mână decojești cartofii iar cu cealaltă citești despre minunile lui Iisus: prima pescuire miraculoasă, vindecarea unui lepros, vindecarea slugii sutașului, potolirea furtunii, vindecarea slăbănogului din Capernaum, Învierea fiicei lui Iair, vindecarea celor doi orbi, vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Betezda, Vindecarea omului cu mână uscată, vindecarea femeii gârbove, miracolul smochinului blestemat, a doua pescuire miraculoasă. Aici, adauga ceva făcut de tine: Înmulțirea salatei de boeuf. “Mă veți caută și mă veți găsi, dacă mă veți ascultă cu inima” , (Ieremia 20:13).

Ai curățat legumele, le-ai scăpat de orice stricăciune, le-ai dat o nouă viață? Este timpul să te ocupi de murături, ele sunt femeile ușoare în care aruncă cu piatra fără judecată și cu păcat toți fariseii. Să le toci mărunt pe un fund din lemn de măslin, să le desărezi dacă trebuie, pune și gogoșari în oțet și catraveti. Fii atent să fie crocanți, nu moi. Apoi, poți să înmulțești maioneza. Pui ulei peste gălbenușul de ou, pui, freci bine cu lingură din lemn și din nou ți se va arată un miracol. Ai acum maioneza care va lega totul și citești:“Beți și mâncați, acesta este trupul Meu și sângele Meu”. Aceasta este salata TA de boeuf, cititorule, tu ai fost Iisus în bucătărie. O ornezi cu o cruce făcută din măsline negre, semn de doliu in Vinerea Mare. Pentru păcatele trecute si viitoare. Pentru că am mâncat porc câteodată, de foame, nu de plăcere. Adevărul o să rămână unul singur: ce se numește salată de boeuf și lui Dumnezeu îi place.

 

Cookies