Primăria Sectorului 4 a transmis informații cu privire la existența unei rețele de prostituție în Sectorul 4, condusă de un angajat de la Protecția Copilului. Mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate și abuzate în apartamente care aparțin DGASPC.
Încă din luna decembrie 2023, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 (DGASPC) a anunțat poliția, iar sesizarea a fost direcționată către DIICOT, astfel încât să fie investigată situația semnalată și să fie luate măsurile legale în regim de urgență.
Autoritatea locală a înaintat, încă din luna decembrie 2023, o sesizare către Secția 15 Poliție care, ulterior, a fost direcționată către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru investigarea situației semnalate și pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgență.
Demersul a fost efectuat ca urmare a unor sesizări primite din interiorul DGASPC Sector 4, dar și din partea unor reprezentanți ai societății civile, în cadrul parteneriatului realizat cu autoritatea locală, pentru a preveni și a identifica situații cu potențial de risc la care ar putea fi expuși minorii aflați sub supraveghere, a transmis PS4 într-un comunicat.
PS4 anunță că, în continuare, autoritatea locală a Sectorului 4 se află în contact cu instituțiile care se ocupă de investigații și le oferă tot sprijinul, astfel încât ancheta penală care se află în curs de desfășurare să fie finalizată cât mai repede.
Vișinel Bănel, fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a reclamat miercuri, 22 mai 2024, că în Sectorul 4 există o rețea de prostituție, ce ar fi condusă de un angajat de la Protecția Copilului.
Mai multe fete minore ce provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate și abuzate în apartamente ale DGASPC.
Acesta a declarat că are:
suspiciuni grave de rețea de prostituție condusă de un angajat D.G.A.S.P.C., totodată un angajat a fost pontat mai bine de 4 ani deși acesta nu a trecut pe la muncă, potrivit observatornews.ro.
Fostul vicepreședinte al ANPDCA a mai spus:
Mai multe minore ar fi fost violate și abuzate sexual în apartamentele gestionate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4. Suspectăm existenţa unei reţele de prostituţie în căsuța de tip familial Cavalerie. Copiii abandonați sunt țintele directe ale abuzurilor sexuale.