La orele de vârf, să ieși din București pe DN1, spre Otopeni și mai departe, devine foarte complicat, mai complicat ca de obicei la orele de vârf: e șantier, decis unt și restricții pe pasajul IKEA (sau, “podul de la IKEA, cum i se mai spune).
Pe pod se lucrează, deci sunt mai puține benzi de circulație în acea bucată de DN1, pe sensul dinspre București spre Otopeni.
Azi, CNAIR anunţă că lucrările de reparaţii şi înlocuire a rosturilor de dilataţie de pe pasajul IKEA sunt aproape de finalizare, iar până duminică va fi turnată ultima cantitate de beton. Imediat după, vor fi ridicate restricţiile de circulaţie:
Lucrările de reparaţii şi înlocuire rosturi de dilataţie pe DN 1, pasaj IKEA, aproape de finalizare! Constructorul este mobilizat şi lucrează pe banda mediană (banda2), urmând ca până duminică, 22 mai, să fie turnată ultima cantitate de beton iar după întărirea acestuia, să fie ridicate toate restricţiile de circulaţie instituite pe perioada lucrărilor.
CNAIR a anunțat că, la începutul lui aprilie, au fost terminate lucrările la rosturile de dilatatie pe calea 1, banda 1 si banda 3, care au fost redate circulatiei rutiere. În prezent, pe pod sunt marcaje și benzi temporare, care delimitează spații de circulație mai înguste. În comunicatul de astăzi, CNAIR oferă detalii:
În prezent, traficul rutier este restricţionat pe banda 3 de circulaţie a DN 1, km 8+530 – km 9+235, sensul de deplasare Bucureşti – Ploieşti, precum şi parţial pe banda 2 de circulaţie cu asigurarea în permanenţă a unui spaţiu cu lăţimea de 5.50 m care se vor delimita (cu balize direcţionale la limita exterioară şi marcaje rutiere temporare) două benzi de circulaţie 2×2.75 m.
Cât mai durează reparațiile de pe DN1 de la pasajul IKEA, șoferii sunt rugaţi să respecte restricțiile (inclusiv cele de viteză) și semnalizarea rutieră temporară.