Restricții de trafic în București, pe strada Biserica Amzei. E Ziua Franței și urmează o recepție

14 iul. 2022
215 Afișari
Restricții de trafic în București, pe strada Biserica Amzei. E Ziua Franței și urmează o recepție
Sursa foro: Inquam Photos / Octav Ganea

Brigada Poliției Rutiere anunță că astăzi, 14 iulie, începând cu ora 14:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Biserica Amzei din București.  Mai exact, pe segmentul cuprins între strada Mendeleev şi strada Cristian Tell, precum şi trotuarul din strada Piaţa Amzei – legătura cu strada Biserica Amzei.

Măsurile sunt luate în contextul recepţiei oficiale organizate de Ambasada Franţei de Ziua Naţională a acestei țări.

Poliția Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească șți săp nu staționeze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, scrie Agerpres.

La rândul lor, pietonii sunt sfătuiţi să circule doar pe trotuare, să traverseze strada  doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.

Cookies