Restricții de circulație pentru lucrările de reabilitare de la Podul Grant. A început următoarea etapă de consolidare

06 sept. 2023
886 afișări
Restricții de circulație pentru lucrările de reabilitare de la Podul Grant. A început următoarea etapă de consolidare
Restricții de circulație pentru lucrările de reabilitare de la Podul Grant. A început următoarea etapă de consolidare. Sursa foto: Facebook/ Primăria Sectorului 6

Brigada Rutieră a Capitalei anunță restricții de circulație pentru următoarea etapă de reabilitare și consolidare a Podului Grant. Restricțiile au intrat în vigoare astăzi, începând cu ora 07:00.

Va fi afectată breteaua de urcare pe Podul Grant

Potrivit Info Trafic România, în cadrul lucrărilor de reabilitare și consolidare a Podului Grant, Brigada Rutieră informează șoferii cu privire la restricțiile de circulație care au intrat în vigoare astăzi, la ora 07:00.

Circulația rutieră va fi închisă pe breteaua de urcare pe Podul Grant dinspre Calea Giulești, în direcția Bd. Constructorilor către Str. Turda, până la finalizarea lucrărilor.

Primăria Sectorului 6 a anunțat pe pagina de Facebook că aceste restricții nu vor afecta benzile de circulație ale căii principale de pe Podul Grant, respectiv benzile de circulație de pe Calea Giulești.

Lucrările de consolidare și reabilitare a podului sunt realizate de către Primăria Capitalei.

Pentru a asigura siguranța și fluiditatea traficului, Brigada Rutieră face următoarele recomandări șoferilor:

  • Circulați cu prudență în zona afectată.
  • Mențineți o distanță adecvată față de vehiculele din față pentru a putea frâna în condiții de siguranță.
  • Respectați semnificația semnalizării rutiere temporare și semnalele polițiștilor rutieri.

Aceste restricții sunt necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor de reabilitare și consolidare a Pasajului Grant și pentru a asigura siguranța participanților la trafic. Vă rugăm să cooperați cu autoritățile rutiere și să fiți atenți la indicațiile semafoarelor și ale polițiștilor pentru o călătorie în condiții de siguranță”, a transmis Info Trafic România.

Durata de execuție a lucrărilor la Podul Grant ar fi de doi ani

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat săptămâna trecută că vor începe noi lucrări de reabilitare și consolidare a Podului Grant.

Edilul a spus că este îngrijorat cu privire la durata de execuție a acestora, mai exact, doi ani:

A doua veste este mai dureroasă, dar lucrarea este necesară. PMB începe lucrările și la Podul Grant. Vor dura doi ani, deși, sincer, îmi este frică. Partea bună este că sunt lucrări structurale, de punere în siguranță. Nu îmi e clar ce lucrări s-au făcut când era G. Firea primar, 2019 – 2020, dacă acum o iau de la capăt.”

Te-ar putea interesa și:

Cookies