Restricții de circulație pe străzile construite de Primăria Sectorului 3, fără avize, peste conductele de gaze. Anunțul Prefectului Capitalei

15 nov. 2025
1031 afișări
Restricții de circulație pe străzile construite de Primăria Sectorului 3, fără avize, peste conductele de gaze. Anunțul Prefectului Capitalei
Restricții de circulație pe străzile construite de Primăria Sectorului 3, fără avize, peste conductele de gaze. Anunțul Prefectului Capitalei. Sursa foto colaj: streenshots Recorder, Robert Negoiță/FB

Șoferii trebuie să știe că vor avea parte de restricții de circulație pe străzile care au fost construite și asfaltate de Primăria Sectorului 3, fără avize, peste magistrale de gaze. Anunțul a fost făcut de Prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

Restricții de circulație pe străzile construite de Primăria Sectorului 3, fără avize Transgaz

Vineri seară, 14 noiembrie 2025, Prefectul Capitalei a spus că luni, 17 noiembrie 2025, toate părțile implicate vor merge la fața locului și vor identifica soluții.

Totodată, Andrei Nistor a ținut să sublinieze că primăria condusă de Robert Negoiță nu a putut prezenta, la întâlnirea de vineri, autorizațiile de construire pentru majoritatea străzilor vizate. Până să fie asfaltate și transformate în drumuri, acelea erau adevărate ulițe.

Primăria Sectorului 3 nu a putut prezenta autorizații de construire pentru majoritatea străzilor din zonă. ⁠Există doar câteva certificate de urbanism, și acelea emise pentru refacerea unor străzi, nu pentru construire de drumuri noi. În realitate, acolo erau doar ulițe de pământ, nu străzi, a spus prefectul Capitalei.

Prefectul a mai spus că Transgaz transmite în fiecare an către Primăria Sectorului 3 planurile tehnice cu amplasarea conductelor, astfel că informațiile erau cunoscute la nivelul administrației locale, potrivit Agerpres.

Măsuri urgente

Andrei Nistor a anunțat că s-au discutat două direcții de acțiune, iar prima dată vor fi luate măsuri urgente pentru siguranța zonei.

Vom implementa restricții temporare pentru a reduce riscurile: limitarea vitezei de circulație, interzicerea accesului vehiculelor de mare tonaj. În 2023, Sectorul 3 a instituit o limită de 3,5 tone pe unele străzi, dar aceasta nu a fost respectată, în condițiile în care în zonă se construiesc blocuri. ⁠Luni vom merge la fața locului împreună cu reprezentanții instituțiilor cu care am discutat astăzi. Transgaz a prezentat deja soluțiile tehnice necesare pentru punerea în siguranță a zonei: săpături până la nivelul conductelor, montarea unor tuburi de protecție și refacerea infrastructurii după finalizarea lucrărilor.

Totodată, pe termen lung, Comitetul pentru Situații de Urgență o să ia măsuri clare pentru a preveni repetarea unor situații similare și pentru ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Am solicitat întreaga documentație de construire pentru toate proiectele publice și private din zona conductelor Transgaz, pentru a verifica dacă au fost respectate avizele și procedurile legale.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies