CNAIR a anunțat că vor fi restricții de circulație pe Autostrada A1, în următoarele zile. Măsurile sunt necesare pentru înlocuirea rosturilor de dilatație a pasajului situat la km 115+250 (Calea 1).
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că vor fi aplicate restricții de circulație pe Autostrada A1. Măsurile luate vor fi între 16 – 20 martie.
Autoritățile au precizat că restricțiile sunt necesare pentru înlocuirea rosturilor de dilatație a pasajului situat la km 115+250 (Calea 1). CNAIR a anunțat că se va închide banda de decelerare și banda 1 în zona nodului rutier Pitești Est.
Șoferii care tranzitează zona trebuie să știe că pentru relația Pitești Est se va continua deplasarea pe banda 2 a Autostrăzii până la nodul rutier Bascov (km 119+695), cu întoarcere în sensul giratoriu situat pe DN7 în zona km 117+820, revenire pe Autostrada A1, direcția București (Calea 2), apoi ieșire prin nodul rutier către Pitești Est.
Mesajul CNAIR a fost publicat astăzi:
„Atenție
În perioada 16.03.2026 – 20.03.2026 se vor institui restricții de circulație pe Autostrada A1 pentru înlocuirea rosturilor de dilatație a pasajului situat la km 115+250 (Calea 1).
Se va închide banda de decelerare și banda 1 în zona nodului rutier Pitești Est.
Pentru relația Pitești Est se va continua deplasarea pe banda 2 a Autostrăzii până la nodul rutier Bascov (km 119+695), cu întoarcere în sensul giratoriu situat pe DN7 în zona km 117+820, revenire pe Autostrada A1, direcția București (Calea 2), apoi ieșire prin nodul rutier către Pitești Est”.
Zilele trecute, o bucată mare de asfalt s-a surpat pe Șoseaua Mihai Bravu. Autoritățile nu au afalt care este cauza acestei situații.
În urma acestui incident, aproximativ 10 plăci de beton, fiecare cu o lungime de aproximativ 4,5 metri, au fost afectate. Termoenergetica a transmis că starea structurală a galeriei de termoficare este sever degradată. Din acest motiv, montarea plăcilor de acoperire nu poate fi realizată în condiții de siguranță.
Traficul a fost restricționat pe sensul dinspre Calea Vitan către Bulevardul Camil Ressu.