Restricţii de circulaţie în Bucureşti. PROTEST al transportatorilor în Piaţa Victoriei UPDATE

de:
15 sept. 2016
0 afișări
Restricţii de circulaţie în Bucureşti. PROTEST al transportatorilor în Piaţa Victoriei UPDATE

UPDATE 15.30 Protestatarii au început să plece din Piața Victoriei. Transportatorii care protestează joi în Piața Victoriei au anunțat că au ajuns la un acord cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la plafonarea tarifului RCA la valoarea de 6.149 lei/an pentru un camion față de 20.000 lei pe an în prezent.

UPDATE: Transportatorii au încercat să forţeze cordonul de jandarmi pentru a depune în faţa Guvernului un sicriu, o cruce şi o coroană, arătând astfel, simbolic, că transporturile din România ar fi murit, scrie Mediafax. Ei ameninţă că vor prelungi protestul şi după orele 15.00 şi, de asemenea, că vor ieşi în stradă şi zilele următoare până când Executivul va reacţiona la revendicările lor. Zeci de jandarmi au înconjurat zona făcând zid viu în faţa protestatarilor, împiedicându-i să intre în clădirea Guvernului. Potrivit Poliţiei, la protest sunt 160 de camioane şi 235 de alte maşini: taxiuri, microbuze, autobuze.

UPDATE: „Suntem absolut consternați de atitudinea Guvernului care nu vrea să soluționeze problema RCA, un Guvern care ignoră economia românească și industria transporturilor rutiere. Facem apel pe această cale la președintele Klaus Iohannis și la Parlamentul României pentru a interveni imediat, să ia măsurile necesare. Măsurile pe care le solicităm Parlamentului și președintelui sunt demiterea imediată a conducerii ASF. Nu putem să lăsăm aceeași conducere care ne-a adus în această situație și care a adâncit criza RCA din decembrie, anul trecut, până astăzi, fără să soluționeze și să ne dea tarife înghețate pe perioada următoare fără nicio restricție și fără nicio limitare din partea Guvernului. Guvernul trebuie să ne dea astăzi niște valori de referință pe care noi să le putem aplica și să putem opera cu ele începând de mâine. N-am primit nicio o contra-propunere la ceea ce am înaintat noi. Nu știm de ce nu sunt bune aceste tarife pe care le-am propus. Lumea este extrem de nemulțumită și avem nevoie de aceste valori astăzi. Lucrurile pot să scape de sub control. Nu vrem să plecăm de aici până nu ni se dau niște cifre foarte clare„, a afirmat Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, între orele 9.00 şi 15.00 va avea loc, în Piaţa Victoriei, o adunare publică, precizând că între orele 5.00 şi 7.00 sunt aşteptate să ajungă la protest mai multe vehicule din provincie. Acestea vor veni din zonele Autostrada A1 – Liceul Industrial nr. 8, Autostrada A2 – Policolor, DN1 – Fântâna Mioriţa, DN2 – Parcul Plumbuita.

„Mijloacele de transport vor fi parcate sub îndrumarea efectivelor Brigăzii Rutiere, în funcţie de ocuparea spaţiului în Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere (zona centrală)”, precizează poliţiştii.

Începând cu ora 5.00, circulaţia va fi restricţionată pe Şoseaua Kiseleff, de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Arcul de Triumf până la Piaţa Presei, permiţându-se permanent circulaţia pe Strada Arhitect Ion Mincu.

De asemenea, circulaţia va fi resistematizată, începând cu ora 5.00, prin asigurarea traficului pe două benzi pe sens în faţa clădirii Guvernului, între Bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bulevardul Lascăr Catargiu.

Traficul rutier se va desfăşura pe Calea Victoriei, Bulevardul Ion Mihalache, Strada Buzeşti şi Bulevardul Lascăr Catargiu.

Între orele 15.00 şi 17.00, participanţii şi autovehiculele vor părăsi zona, menţionează poliţiştii, care mai spun că restricţiile se vor aplica pâna la ora 17.00.

Cookies