În weekend vor fi restricții de circulație în două zone ale Capitalei destul de aglomerate din punct de vedere al traficului. Este vorba despre Podul Basarab și Pasajul Victoriei.
Brigada Rutieră București, citată de Antena 3 CNN, a anunțat că în acest weekend vor fi restricții de circulație pe Podul Basarab și în Pasajul Victoriei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică (16 – 17 decembrie 2023), traficul rutier și pietonal va fi oprit pe Podul Basarab, în intervalul orar 22:00 – 05:00. Restricțiile de circulație au loc pe segmentul de drum cuprins între Șoseaua Cotroceni și Bulevardul Banu Manta, în vederea efectuării unor filmări dinamice pe pod.
Totodată, începând de duminică, ora 16:00, și până luni la ora 06:00, din aceeași cauză, circulația autovehiculelor va fi restricționată în Pasajul Victoriei, pe sensul dinspre Str. Dr. Iacob Felix către Bd. Iancu de Hunedoara, cu restricționarea interminentă a traficului rutier, sub supravegherea polițiștilor rutieri.
Brigada Rutieră a Capitalei a făcut câteva recomandări pentru șoferi, astfel încât să nu existe probleme pe perioada restricțiilor rutiere. Iată care sunt acestea:
De asemenea, polițiștii rutieri au câteva recomandări și pentru pietoni, anume:
Te-ar putea interesa și: