Restricții de circulație în București. Ce artere sunt blocate în acest weeekend

30 iul. 2022
284 Afișari
Restricții de circulație în București. Ce artere sunt blocate în acest weeekend
Restricții de circulație în București. Ce artere sunt blocate în acest weeekend. Sursa foto: IMPACT

Acest weekend aduce în București o serie de restricții de circulație care vor îngreuna sau chiar vor bloca total accesul pe unele dintre cele mai frecventate artere din centrul Capitalei, potrivit Brigăzii Rutiere. Aceste decizii au fost luate ca urmare a desfășurării unor evenimente atât de natură recreativă cât și religioasă.

Weekendul 30-31 iulie aduce o serie de restricții importante de circulație în Capitală. Brigada Rutieră transmite faptul că mai multe artere importante din centrul orașului vor fi închise parțial sau complet ca urmare a desfășurării mai multor evenimente.

Primul eveniment care va afecta circulația în București este cel organizat de Primăria Capitalei – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB – „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”. Evenimentul durează de sâmbătă, ora 09:00 până duminică, la ora 22:00 și se desfășoară pe următoarele tronsoane:

  • Şos. Kiseleff – segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Str. Monetăriei, fără afectarea traficului rutier în intersecţie;
  • pe Calea Victoriei – segmentul cuprins între Piaţa Victoriei până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiei;
  • pe Str. Jean Luis Calderon, segmentul de drum cuprins între Str. Batiştei şi Str. C.A. Rosetti
  • parcarea de pe Str. C.A. Rosetti.

Pe străzile care sunt introduse restricțiile vor fi organizate activități pentru publicul larg, precum spectacole de teatru, de dans, mini concerte, statui vivante, ateliere pentru cei mici sau activități comerciale.

Evenimente care afectează traficul în București. Ce străzi sunt vizate

Sâmbătă, 30 iulie, între orele 14:00 și 23:00, are loc evenimentul cultural-artistic „ShowOFF”, localizat pe Strada Lipscani, între Strada Domnița Anastasia și Calea Victoriei.

Sâmbătă și duminică este organizat evenimentul „Simfonia Apei” în Piața Unirii, la fântâni. Pentru ca publicul general să poată ajunge acolo, autoritățile vor restricționa traficul rutier gradual, în funcție de câte persoane vor participa. În acest sens sunt vizate: Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. I.C. Brătianu şi Bd. Regina Maria (zona fântâni), între orele 21:15 – 22:40. Rute ocolitoare: Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu; Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii.

Nu în ultimul rând, duminică, între 09:00 și 13:00 va avea loc slujba de sfințire a Bisericii Domnița Bălașa din Sectorul 4, strada Sfinții Apostoli. Autoritățile au decis ca pentru buna desfășurare a evenimentului să fie restricționat traficul rutier pe strada Sfinții Apostoli, de la numărul 36 la numărul 60.

Cookies