Restricții de circulație, impuse în Sectorul 3, pentru lucrări la pasajul suprateran de pe Theodor Pallady

26 nov. 2022
10583 afișări
Restricții de circulație, impuse în Sectorul 3, pentru lucrări la pasajul suprateran de pe Theodor Pallady

Circulaţia pe Bulevardul Theodor Pallady, pe sensul de mers dinspre autostrada A2 spre Bucureşti, va fi deviată temporar, de sâmbătă, pentru executarea unor lucrări la pasajul rutier suprateran din zonă.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis vineri Agerpres, traficul va fi deviat pe breteaua existentă, paralelă cu bulevardul, care asigură accesul şi ieşirea din parcările complexului comercial din zonă.

De asemenea, se va închide şi breteaua pentru virajul la stânga de acces în zona comercială. Breteaua se află pe sensul celălalt de mers, dinspre Bucureşti spre autostrada A2, după intersecţia cu Strada Nicolae Teclu.

Autovehiculele care circulă pe sensul de ieşire din oraş vor ajunge în zona comercială, mergând până la rondul aflat în intersecţia cu Strada Balta Albina. Aici vor întoarce pe sensul spre oraş şi vor avea acces în zona comercială de pe breteaua pe care se va devia circulaţia.

Primăria Sectorului 3 construieşte un pasaj rutier suprateran în zona ieşirii pe autostrada A2 al cărui rol principal este de a degreva intersecţia Bulevardului Theodor Pallady cu Strada Drumul între Tarlale.

Termenul de finalizare este finalul anului, a declarat primarul Robert Negoiță în aprilie, iar lucrările costă circa 38 milioane de lei și sunt făcute de una dintre firmele Primăriei – ALGORITHM RESIDENTIAL S3 – care a făcut și parcarea de pe bd. Decebal.

Îți mai recomandăm și:

 

Cookies