Restaurantul Ferma Baciu de lângă București, o experiență pe care trebuie s-o încerci

susținut de
26 ian. 2024
16324 afișări
Restaurantul Ferma Baciu de lângă București, o experiență pe care trebuie s-o încerci

După ce am fost la Ferma Baciu, mi-am zis că la vita e bella, mai ales atunci când e făcută bine și provine din surse sigure, știi tu, de la văcuțe crescute cu suflet și grijă, hrănite doar cu ce trebuie. Salutare și bine ai venit sau revenit la Mănânc pentru tine. Știu. Titlul de astăzi s-ar potrivi mai mult unui advertorial decât unui articol din sfera experiențelor culinare / food blogging-ului, dar uneori mă ia entuziasmul pe dinainte și uite că așa-mi ies pe gură cuvintele.

Weekendul trecut am mâncat pentru tine la Restaurantul Ferma Baciu. Habar n-aveam că au restaurant. Până acum câteva zile, pentru mine Ferma Baciu însemna câteva magazine de desfacere de la Domenii și Piața Obor, deci nimic special. Ei bine, această afacere de familie din Călărași are, iată, și un restaurant în Voluntari, pe strada Erou Iancu Nicolae 67 A.

Treci de Academia de Poliție, mai mergi 5 minute cu mașina și ai ajuns. Spoiler: nu e un restaurant ieftin. Se încadrează la prețuri medii spre mari, iar în nota finală vei regăsi inclusiv coperto, 10 lei de om, dar îi merită cu vârf și îndesat. De pildă, după ce te-ai făcut comod la masă, în semn de bun venit, primești pâine proaspătă, măsline și cremă de brânză cu trufe din partea casei. Hai că e mișto. Da, are gust de Almette cu gust de ulei de trufe, dar cui îi pasă? Gestul contează.

Interior – Exterior Restaurant Ferma Baciu

Un restaurant în adevăratul sens al cuvântului, pornind de la designul de interior, tacâmuri fascinante, prezentare și terminând cu unii dintre cei mai prezentabili și dischisiți ospătari pe care i-am întâlnit: prezență, ținută, vocabular, atenție sporită la nevoile clientului. Genul de chelneri care te simt, fără a fi nevoie să ridici mâna după ei. Nu zic că sunt singurii, dar mă bucur mereu să văd ospătari super pregătiți.

Restaurant Ferma Baciu e un loc luminos și primitor. Primul lucru pe care-l vezi e un galantar cu tot felul de cărnuri de luat acasă, apoi bucătăria semi deschisă și imediat în dreapta salonul de restaurant.  Se simte investiția puternică. Dispune și de terasă, dar e prea frig pentru ea acum. Și, oricum, e mult mai drăguț la interior.

Așa cum era de așteptat, meniul Ferma Baciu cuprinde o selecție largă preparate, dar vedeta rămâne specialitatea casei: carnea de vită. Carne de vită în toate formele sale. Am ales din meniul lor un antreu, un fel principal și un desert, plus un cârnat de vită, pentru că muream pur și simplu de poftă. Dacă e adevărată chestia aia cu „ești ceea ce mănânci”, atunci: salut, eu sunt Dragoș și sunt un cârnat. O paranteză mică despre tacâmuri: cuțitul are un design deosebit. Mi-a adus aminte de un cuțit de tăiat vânat și alte orătănii, deseori utilizat de uncheșii mei.

Judecata de Acum

Am mâncat pentru tine de la Restaurant Ferma Baciu după cum urmează:

Hummus with avocado, spinach and beef tenderloin | 82 lei 

Ieftin? Nu prea. Demențial de gustoasă? Da. O pastă cremoasă de hummus cu mugur de pin copți și bucățele mici mici de vită care ți se topesc în gură. O super combinație de gusturi, arome și texturi într-un singur preparat însoțit de câteva lipii speciale cu textură de clătită. Ei îi spun pită, dar sunt clătite toată ziua.

S-au dat lupte intense pe acest hummus din farfurie, pe care am înapoiat-o curată ca lacrima, linsă cum s-ar spune. Dovada mai jos, în pozică. Porția e suficientă pentru un antreu în doi. Deci 41 de lei/cap de vită furajată. Cum spunea un blogger celebru: păstă medie. Binecuvântat fie domnul Lenghel.

Un cârnat | 15 lei

De vită, bineînțeles. Simțeam cum pocnesc de poftă doar văzând că au cârnați în meniu, așa că am luat 1 cârnat, de gust, să văd cum e. Bine am făcut! Un cârnat de vită proaspăt, gustos, cu multă carne macră și zemos în același timp. Am apreciat și prezentarea: pe fund de lemn creat de Pupăzan, un meșter iscusit. De mâncat cu mâna, fără menajamente, așa cum a fost lăsat de Sus să fie.

Beef Cheeks | 95 lei 380 de grame

Obrăjori de vită care se topesc sub fucruliță, însoțiți de piure de cartofi cu trufe și sos demiglace. Un răsfăț culinar repetabil și recomandat oricărui pasionat de vită. Nu mă-nțelege greșit: iubesc vrăbioara de vită la grătar, dar când văd obrăjori de vită sau limbă de vită cu măsline, parcă mi se pune așa o pâclă pe ochi și nu mai văd nimic în jur. Foarte gustos, scumpuț, dar foarte gustos. Cum spunea o amică de-ale mele, pe numele ei Lilu: „Nu e scump, Dragoș. Ești tu sărac.” Așa o fi. Recomand. Obrăjorii, nu sărăcia.

A se observa și cuțitul despre care vorbeam în introducere. O formă aparte, aproape vânătorească.

Homemade Cheesecake | 42 lei

Un preparat simplu, cu cremă de brânză, ouă și puțin mascarpone. Nimic complicat, doar simplitate aplicată cu ingrediente de calitate. Un cheescake foarte cremoas, ușor de mâncat, pe care îl poți împărți liniștit cu partenerul de masă. Știu, știu, nimeni nu face cheesecake mai bun decât maică-ta. Încearcă-l. E mai bun. Garantat.

Total Restaurant Ferma Baciu: 260 lei, cu tot cu Coca Cola și coperto.

O să mai mănânc pentru tine la ei? R: 100% DA.

Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine.

Nu în cele din urmă, o poză din toaleta localului, ca să știm cum stăm. Eu îi dau 3 de DA.

Poftim și alte locuri pe care le-am colindat:

 

Cookies