Polițiștii locali din București au făcut controale în 24 de restaurante de pe Bulevardul Decebal și au descoperit persoane care fumau în spații unde acest lucru este interzis. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi.
Polițiștii locali din București au făcut verificări la 24 de restaurante de pe Bulevardul Decebal. Au fost descoperite persoane care fumau în spații publice. Au fost aplicate amenzi în valoare de 60.000 de lei, potrivit News.ro.
Am intrat în control la restaurantele de pe Decebal! Dacă și unde se fumează. În total, 24 de locații verificate nopțile trecute de polițiștii locali ai Direcției de Control. Ce am găsit? Fumat în spații unde legea interzice clar acest lucru, nerespectarea obligațiilor și prea multă nepăsare, au declarat, duminică, reprezentanții Poliției Locale a Municipiului București.
Dragi administratori de localuri, legea nu este opțională, avertizează polițiștii locali.
De asemenea, Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prevede că: