Reprezentanţii Mega Image şi Profi ar fi interesaţi să cumpere magazinele Succes din Bucureşti

de:
12 ian. 2015
0 Afișari
Reprezentanţii Mega Image şi Profi ar fi interesaţi să cumpere magazinele Succes din Bucureşti

„Era normal să vândă, acesta a fost şi scopul pentru care el a construit aceas­tă reţea“, au declarat sursele din piaţă pentru ZF.RO. Până la închiderea ediţiei reprezentan­ţii companiei nu au comentat informaţia.

„În acest moment nu există nicio discuţie sau intenţie de discuţie cu cei de la Succes“, spune Adrian Nico­laescu, marketing director al reţelei. Sursele din piaţă au declarat însă pentru ZF că există tatonări atât între belgieni şi Nicolae Sarcină, cât şi între acesta din urmă şi Profi, grup controlat de polonezii de la Enterprise Investors.

„Avem deja experienţă în preluarea şi integrarea unor reţele locale de mai mici sau mai mari dimensiuni. Suntem interesaţi de orice preluare de magazine care se potrivesc formatelor noastre“, spune Daniel Cîrstea, director general al Profi.

Antreprenorul gorjean Nicolae Sarcină a cerut săptămâna trecută insolvenţa grupului Succes care are activităţi în mai multe domenii, printre care retail, producţie de carne, prelucrarea lemnului şi comerţ cu carburanţi.

Componenta de retail alimentar, respectiv magazinele Succes, este cea mai importantă în grup, contribuind cu 70% la cifra totală de afaceri, care se ridică la 350 milioane euro, potrivit datelor ZF.

Cookies