Renovări la Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Punctul de acces pentru public, văruit

de:
19 feb. 2015
4 Afișari
Renovări la Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Punctul de acces pentru public, văruit

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că „pe parcursul anului 2014 a fost analizată, în mai multe etape, situaţia Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă 1, programându-se lucrări de reabilitare şi igienizare a acestui spaţiu”.

Sursa citată a precizat că în perioada următoare vor avea loc lucrări de igienizare în zona de acces, spaţiul destinat vizitatorilor, precum şi în camerele în care se asigură dreptul la grefă, urmând să fie adusă şi mobilă nouă.

Renovarea va fi realizată cu angajaţi ai Poliţiei Capitalei şi nu se va apela la serviciile unei societăţi private, a mai precizat sursa citată.

Elena Udrea, aflată în Arestul Central al Poliţiei Capitalei din 10 februarie până marţi seară, a solicitat, conducerii Arestului să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să tapeteze pereţii, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în virtutea legii donaţiei, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliţiei Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-şi renoveze celula.

Udrea a menţionat că intenţionează să văruiască, să vopsească zăbrelele şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să pună tapet pe pereţi.

Conform anchetatorilor, solicitarea Elenei Udrea urma să fie analizată în această săptămână de şeful Arestului Capitalei.

Elena Udrea a fost plasată, marţi seară, în arest la domiciliu, printr-o decizie definitivă luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul „Microsoft”.

Cookies