FIT CITY

Renovarea Spitalului Sf. Pantelimon din Bucureşti, pusă pe tuşă în urma unei licitaţii publice

Pe 3 august, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis suspendarea procedurii de atribuire a unui contract care constă în lucrări de reparaţii capitale şi curente la spitalul clinic de urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti, la corpurile A, B, C, E şi lucrări exterioare.
Contractul este estimat la 21,59 de milioane de lei (estimat, pentru că încă nu a fost atribuit, prin urmare nu putem vorbi de cifre absolute) şi este finanţat din fonduri bugetare.
Spitalul Sf. Pantelimon, în calitate de autoritate contractantă, a deschis pe 30 iulie 2012 licitaţia pentru atribuirea prin „cerere de oferte” a contractului de achiziţie publică de lucrări de reparaţii capitale şi curente la unitatea medicală (numărul invitaţiei publicate în SEAP: 332681 din 30.07.2012). Este vorba de un acord-cadru cu o durată de 2 ani de la data atribuirii contractului.

SC Comtel MS International SRL a contestat la CNSC documentaţia de atribuire elaborată de spitalul Sf. Pantelimon, în calitate de autoritate contractantă şi publicată în SEAP pe 30 iulie 2012, care vizează atribuirea prin cerere de oferte a contractului antemenţionat.
CNSC a decis suspendarea procedurii de atribuire, în urma contestaţiei formulate de firma bucureşteană SC Comtel MS International SRL. Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, aici.

Sursa: rtv.net


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button