Renașterea Conacului Oteteleșanu. Faimoși pentru baluri răsunătoare și terasa boemă din inima orașului, Oteteleșanii au marcat viața mondenă a Bucureștiului
Renașterea Conacului Oteteleșanu. Faimoși pentru baluri răsunătoare și terasa boemă din inima Capitalei, Oteteleșanii au marcat viața mondenă a Bucureștiului. Sursa imaginii: uar-bna.ro.
În amintirea vechiului București au rămas balurile din saloanele Elenei Oteteleșanu, evenimente de prestigiu european, unde veneau chiar și capete încoronate, simbol al rafinamentului și al vieții mondene în Capitala sfârșitului de secol al XIX-lea.
Faimoasă a fost și Terasa Oteteleșanu, imaginea unui oraș efervescent, dornic de petreceri, pe locul căreia avea să se ridice Palatul Telefoanelor, primul zgârâie-nori din București.
Terasa Oteteleșanu de pe Calea Victoriei no.49, înainte de demolarea din anul 1931. Sursa imaginii: Stelian Popa, imagine colorizată cu ajutorul AI.
Cum a ajuns Conacul Oteteleșanu, unde-a venit chiar și Regele Carol I împreună cu prințul Leopold de Hohenzollern, “Corpul M” al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele
Uitată și neștiută este însă istoria Conacului Oteteleșanu de la Măgurele, reședința aristocrată înconjurată de un vast parc, amenajat în stil romantic de Karl Meyer, peisagistul și creatorul parcului Cișmigiu.
O poveste cu lac și castel care l-a inspirat pe Mihai Eminescu, loc pe unde au trecut prinți și mari personalități. Boierului Iancu Oteteleșanu nu i-ar fi trecut nicio clipă prin minte ideea că minunatul lui castel de la Măgurele va deveni, peste timp, sediul Institutului de Fizică Atomică.
“Castelanii au avut fantezia de a petrece sărbătorile în această magnifică reședința”
În 1882, în rubrica sa mondenă, Claymoor, credinciosul cronicar al saloanelor Elenei Oteteleșanu descrie serbările care aveau loc la conacul de la Măgurele.
De ce trebuie să evoc melancolic epoca dispărută a serbărilor de la Măgurele? La porțile Capitalei se înalță, în mijlocul unui parc, încântătorul castel de la Măgurele, ale cărui ziduri păstrează încă ecoul unei petreceri splendide date în cinstea Alteței Sale Regale prințul Leopold de Hohenzollern.
Într-o iarnă, castelanii au avut fantezia de a petrece sărbătorile în această magnifică reședință. Toată lumea ține minte faimosul bal de Sf. Ion, de la Măgurele, pe o ninsoare minunată.
Obișnuiții salonului din București voiseră, în ciuda frigului și a crivățului, să aducă omagii domnului și doamnei Oteteleșanu. Amintim doar două aceste sărbători din perioada de glorie a castelului spre a nu mai stârni amintiri triste. Azi, din păcate, generozitatea castelanei a abandonat publicului zgomotos de duminică vastele peluze și alei de nisip fin pe care au pășit atâtea Cenușărese aristocratice. Timpuri trecute, splendori dispărute. O, soare apus departe în zare. (Sursa: Cristiana Trică, “Povești din Bellu, pg. 127).
Scenă din Salonul Oteteleșanu, tablou de Theodor Aman (1858).Institutul de Fete de la Măgurele. Sursa imaginii: primariamagurele.ro.
Prin dorința testamentară a lui Ion Oteteleșanu, Conacul a devenit Institut de fete sărace și, din 1954, sediul Institutului de Fizică Atomică
Conacul Oteteleșanu, ansamblu-monument din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cuprinde conacul propriu zis (denumit azi blocul M din cadrul IFA), parcul Oteteleșanu și biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Parcul a fost reamenajat în anul 1945, se remarcă prin gradul impresionant de împădurire și cuprinde „altarul” sau „chioșcul” lui Mihai Eminescu, „lacul lui Eminescu” și bustul poetului sculptat de Mihai Onofrei în anul 1950.
Ion (Iancu) Oteteleșanu lasă prin testament toată averea Academiei Române pentru înființarea unui Institut de fete sărace, iar Ioan Kalinderu și Ion Câmpineanu, executori testamentari, deschid Institutul “Ion Oteteleșanu” (1880-1894), desființat în 1948.
Sursa imaginii: Wikimedia Commons.
Conacul a fost modificat în perioada 1945-1950 pentru Institutul de Fizică Atomică, fiind înlăturate unele din elementele de arhitectură. Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitoria lui Ioan și Elena Oteteleșanu, a fost zidită în anii 1851-1853 și pictată în stilul renașterii de Gheorghe Tattarescu.
Mai jos interviu cu Cristiana Trică, autoare a volumelor “Povești din Bellu” 1 și 2, editura Vremea, despre moștenirea Oteteleșanilor lăsată Bucureștiului, istoria unei familii remarcabile.
Sursa imaginii: uar-bna.ro.
Conacul și parcul Oteteleșanu, inspirație pentru poetul Mihai Eminescu
Ioan Slavici își amintește în Jurnal despre trecerea lui Mihai Eminescu prin parcul cu heleșteu al conacului Oteteleșanu.
La vremea aceea cea mai apropiată din grădinile de la Filaret și totodată și cea mai vestită din aceste grădini boierești era cea de la Măgurele a lui Otetelișanu, care era deschisă pentru bucureșteni. Mă duceam acolo de cele mai multe ori cu Eminescu, mai ales după amiază, și stăteam până spre miezul nopții, căci plină era grădina, mai ales serile, când luna își revarsă lumina peste lac și peste luminișuri, încât parcă te aflai pe celălalt tărâm, între smei, zâne și feți frumoși. Aici stă castelul singuratic oglindindu-se în lacuri, aici e terasa cu liane, aici erau somnoroasele păsărele, tot aici era și teatrul de păpuși și zvonul de vorbe omenești. (Ioan Slavici, Jurnal 1909).
Institutul de Fete de la Măgurele. Sursa imaginii: primariamagurele.ro.
Cristiana Trică: Conacul se află acum în administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor. Mai păstrează o vagă legătură cu intențiile donatorului în sensul că a rămas, totuși, un loc de învățătură.
Conacul găzduiește, mai precis, Centrul Internațional de Formare Avansată și Cercetare în Fizică (CIFRA), care face parte din rețeaua UNESCO și este destinat oamenilor de știință din țările Europei Centrale și de Est și din țările în curs de dezvoltare.
Conacul Oteteleșanu a fost restaurat și consolidat. “Din punct de vedere arhitectural, monumentul face parte dintr-o serie de reședințe aristocratice pe cale de dispariție în România”
“Castelul Ion Oteteleșanu-Consolidare, restaurare, restituire” este proiectul semnat de arh. Cristina Olga Gociman și arh. Ruxandra Nemțeanu și prezentat la Anuala de Arhitectură, 2019.
Din punct de vedere arhitectural, conacul face parte dintr-o serie de reședințe aristocratice pe cale de dispariție în România: reședințe nobiliare înconjurate de parcuri în stil romantic, amenajate în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Proiectul și-a propus consolidarea și restaurarea clădirii existente în sensul restituirii conformării anterioare, considerată cea mai valoroasă, cea din perioada Kalinderu-Slavici (1893-1894), conservată în imaginile din monografia lui Slavici, combinată cu reconstituirea ferestrelor bifore de la etajul 2 și a fațadei sudice din imaginea lui Dushek-tatăl (1863-1868).
Reconfigurarea actuală se bazează pe o varianta mixtă, provenită din coroborarea a două faze istorice, dar care dau forma cea mai semnificativă arhitecturală, purtată de-a lungul timpului de castel, și anume etapa Oteteleșanu (1863-1888) și etapa Kalinderu-Slavici (1888-1908). Ideea reconstituirii holului central de onoare ca un miez de lumină, așa cum exista în multe castele din epocă, a creat o zonă de un puternic interes arhitectural în interiorul clădirii, arată arhitectele Cristina Olga Gociman și Ruxandra Nemțeanu în prezentarea proiectului.
Castelul de la Măgurele. Imagine de epocă realizată de Franz Duschek tatăl.Sursa imaginii: uar-bna.ro.
“În epoca renașterii Olteniei boierii Otetelișeni aveau un cuvânt greu de spus atât prin averile lor cele mari, cât și prin aplecarea către educație pe care o insuflau și urmașilor trimițându-i la învățătură în marile centre universitare europene”
B365: Cristiana Trică, cine au fost Otetelișanii? Oteteleșanu sau Otetelișanu?
Cristiana Trică: Otetelișanii sunt boierii de la Oteteliș, din Vâlcea, unde un Radu postelnicul este pomenit pe la 1550. Așadar, având în vedere numele moșiei, clarificăm și numele familiei!
Forma Oteteleșanu apare însă frecvent în corespondența vremii și, mai târziu, pe firma terasei Ottetelechano de unde se vede că așa îi numeau contemporanii din București pe acești minunați boieri olteni.
Nu spun minunați întâmplător, ci pentru că ei chiar așa au fost: mândri, iubitori de carte și credincioși. Au lăsat moștenire școli și biserici care încă există. Colegiul Național ”Elena Cuza” din Craiova, de exemplu, a fost la origini Pensionatul de fete Lazaro – Otetelișanu, înființat la 1833. Biserica Sf Ilie, a doua biserică de zid din Craiova este ctitoria de la 1720 a lui Ilie Otetelișanu.
Marele Agă Grigore Otetelișanu primea de la Știrbei scrisori pe care acesta le trimitea ”cu frățească dragoste” și le semna ”al dumitale frate și slugă B. Știrbei”, semn al respectului și afecțiunii pe care domnitorul le purta prietenului său. O descendentă a familiei, Elena, căsătorită cu foarte bogatul Constantin Glogoveanu, ținea la jumătatea secolului XIX cel mai de seamă salon al Olteniei, iar regele Carol I o numea ”maman Glogoveanu”.
“Multă vreme s-a spus că moșia de la Măgurele a fost câștigată de Iancu Otetelișanu la masa de joc, iar Radu Rosetti își amintește că, până prin 1924, pe poarta de fier de la intrarea în curtea de la Măgurele era încrustat un as de pică”
B365: De ce i se spunea lui Iancu Otetelișanu “Birlic” și cum a intrat în posesia moșiei de la Măgurele?
Cristiana Trică: Ioan Otetelișanu era un pasionat jucător de cărți, pasiune care a dat naștere multor legende și i-a adus porecla ”Birlic”. Avea un sistem propriu, care l-ar fi ajutat să nu ajungă în sapă de lemn.
Se spune că atunci când era invitat să joace cărți, lua un slujitor de încredere care-i ducea două pungi cu câte 500 de galbeni fiecare. Când începea jocul, el ridica o carte din grămadă și dacă era de roșu, juca până pierdea cele două pungi. Dacă însă cartea era de negru, trimitea pungile acasă, iar el rămânea să privească.
Portretul lui Iancu Otetelișanu realizat de pictorul Constantin Lecca. Sursa imaginii: Wikipedia.
Mare scandal în lumea bună a Bucureștiului. La vârsta de 58 de ani, Iancu Oteteleșanu a divorțat de soția sa ca să facă nuntă cu amanta care avea 32 de ani
B365: Cum s-a cunoscut Elena Filipescu cu Iancu Otetelișanu și ce scandal a provocat în epocă legătură lor pasională? Ce destin a avut fosta lui soție?
Cristiana Trică: În toamna anului 1849, vestea că Ion Otetelișanu va divorța ca să se însoare cu Elena Filipescu a umplut de indignare lumea bună. Mirele de 58 de ani divorța de nevastă, care avea deja 62, ca să facă nuntă mare cu amanta de numai 32 de ani!
Zinca Golescu le scria fiilor ei sufocându-se de revoltă:
Vă dau o veste care o să vă umple de dispreț față de Ion Otetelișanu și complicea lui. A divorțat de nevastă și se însoară cu Elena Filipescu, sora lui Ion Filipescu.
Se vorbește ca sunt în relații amoroase de doi ani si acum vor sa se căsătorească. Nenorocitul nostru de București a devenit un oraș total corupt. Sunt atâtea intrigi și purtări necuviincioase, încât șederea aici este un adevărat infern pentru orice om cumsecade.
Mirele nu era oricine. Ion Otetelișanu, fiul clucerului Șerban și vărul primar al Marelui Agă Grigore, amicul lui Știrbei, a fost deputat, ministru, director al teatrelor și vornic adică primar al Capitalei. Între 1838 și 1846 a administrat și minele de sare ale Statului ceea ce i-a sporit considerabil averea.
Soția lui, Safta, soră cu unionistul Ion Câmpineanu, primise ”o temeinică educație de femeie și de româncă”. Era ”măruntă de stat cu un trup subțire și firav și cu un glas blând și plăcut” și s-a păstrat în amintirile de familie ca ”foarte bună și iertătoare, un înger de la Dumnezeu rătăcit printre oameni, afectuoasă și mult respectată de toată lumea”.
Își iubea soțul și întreaga ei atenție era îndreptată către el, dar lipsa unui copil a săpat încet la temelia unei căsnicii ce părea indestructibilă.
Portretul Saftei Câmpineanu realizat de pictorul Constantin Lecca. Sursa imaginii: Wikipedia.
“Ioan Otetelișanu, bărbat șarmant și om de lume, a întâlnit-o la un bal pe Elena Filipescu, tânără femeie divorțată, nu frumoasă, dar foarte inteligentă și care l-a fermecat”
Cristiana Trică: Poate că Ioan Otetelișanu n-ar fi dus lucrurile până la capăt, pentru că respectul față de soția lui era mare, dar tânăra amantă îi spune că va avea un copil și asta îl năucește. Un copil, visul vieții lui!
Situația devine interesantă. În timp ce Ioan Otetelișanu este încă frământat de îndoieli, Safta insistă să divorțeze pentru ca el să capete copilul dorit. Până la urmă, divorțul se pronunță în iunie 1850 și în aceeași lună are loc nunta lui Ion Otetelișanu cu Elena Filipescu.
Safta, redevenită Câmpineanu sau Câmpineanca, după cum își semna corespondența cu familia, capătă un nou statut pentru fostul soț, devenind cei mai buni prieteni. Noul cuplu locuia în casa mare din colțul Pieței Teatrului, iar Săftica în casa din curte, unde Iancu venea în fiecare dimineață s-o vadă și să se ocupe de afacerile ei.
Între cele două doamne Otetelișanu a existat însă, după mai mult de cinci ani, o explicație la care a fost martoră Olimpia Lahovary. La icoana Maicii Domnului din Biserica Kretzulescu, Elena s-a aruncat în genunchi în fața Săfticăi și i-a cerut iertare. Câmpineanca a iertat-o, dar nici nu a mai văzut-o și nici nu i-a mai călcat vreodată piciorul în casa care fusese căminul ei. După acest moment, ușile protipendadei se deschid, în sfârșit, după aproape șase ani, pentru Elena Otetelișanu.
Saloanele Oteteleșanu, loc de petrecere pentru elitele Bucureștiului. “Cu toată istoria amară a căsătoriei sale, Elena Otetelișanu a devenit autoritatea mondenității bucureștene în vremea regelui Carol I”
B365: Ce reprezentau saloanele Elenei Otetelișanu pentru viața mondenă bucureșteană?
Cristiana Trică: În salonul Elenei Otetelișanu se adunau oameni politici, poeți, artiști, muzicanți, pictori, precum și călători străini în trecere prin București. Lumea era elegantă, doamnele purtau toalete pariziene, iar convorbirile erau din cele mai plăcute și spirituale.
Gazda însăși avea gust artistic și o memorie bună care îi permitea să recite pe de rost poeziile lui Alfred de Musset și ale altor poeți romantici francezi.
Fără saloanele Otetelișanu, cronicarul Mișu Văcărescu Claymoor ar fi rezistat cu greu, primirile și balurile Elenei Otetelișanu au fost pâinea lui două decenii. A caracterizat-o prin cele mai dulci adjective, a născocit imagini și nuanțe, a descris rochii și aranjamente florale, dansuri și stofe, de-a valma, într-o uriașă frescă a acelor vremuri apuse de mult.
O amintire a lui din 1860 evocă salonul de pe Calea Mogoșoaiei:
Trăsurile trag la scară și tot ce are Bucureștiul mai elegant, mai frumos, mai spiritual, se adună în casa primitoare a Oteteleșenilor. Odăi fastuoase, policandre cu sute de lumânări, mese de mahon, fotolii aurite, colțuri discrete ocrotite de palmieri, iar în spatele casei o terasă cu vederea spre superbul și secularul parc Oteteleșanu. Vioara vrăjită a lui Wiest își plimbă acordurile, topește rezervele și te face să plutești în deliciile valsului cadrilului și lancier-ului.
“În martie 1876, salonul de la București a găzduit un bal în care s-a dansat 16 ore în șir, de la opt seara până a doua zi, la amiază. A fost însă balul din urmă!”
Cristiana Trică: În aprilie, Ioan Otetelișanu s-a îmbolnăvit, iar la 8 mai 1876 a murit. După numai câteva zile, pe 16 mai 1876 îl urmează și Safta Câmpineanu, prima lui soție.
Cronicarii vremii spun că ”lui Iancu i s-au făcut funeralii de suveran. După Safta au mers, până la groapă, câțiva prieteni de întotdeauna.”
Elena Otetelișanu le supraviețuiește până în 1888. În toamnă se se îmbolnăvește și la 4 decembrie se stinge, prilej cu care Bacalbașa notează: ”Această femeie era o instituție, era o mare autoritate socială, o rugăminte a ei era întotdeauna ca și un ordin.”
Înalta societate intră în doliu, balurile Suțu și Bibescu, programate pentru zilele de început de decembrie sunt anulate în semn de respect, iar ziarele fac o adevărată cronică a înmormântării devenită eveniment monden.
“Povestea casei Oteteleșanu se încheie definitiv în 1929 când pe locul ei începe să se construiască Palatul Telefoanelor”
B365: Ce s-a întâmplat cu casele Oteteleșanu de pe Podul Mogoșoaiei?
Cristiana Trică: După moartea celei din urmă stăpâne, casa de la București a devenit proprietatea Academiei, așa cum ceruse testamentul lui Iancu Otetelișanu. În 1889, s-a instalat acolo Clubul Regal care a rămas până pe la 1900, când se mută în sediul propriu. Urmează trei decenii în care Terasa Oteteleșanu, spun cu amărăciune contemporanii vechilor stăpâni, ”cotropește cu mirosul acru al cafenelei saloanele unde odinioară domneau numai arta și bunul gust”.
Proprietatea Otetelișanu de pe Calea Victoriei. Pe locul ei s-a ridicat Palatul Telefoanelor. Sursa imaginii: Wikipedia Commons.
„Măgurele face parte dintr-o veche moșie cantacuzină”
B365: Ce știm despre construirea castelului de la Măgurele?
Cristiana Trică: Deși toată societatea pare convinsă că a fost câștigat la cărți, domeniul și conacul Măgurele au fost cumpărate, în 1853, de la Elena Cantacuzino, iar soții Otetelișanu au investit cu generozitate până le-au făcut cu adevărat princiare. Claymoor este copleșit de nostalgie evocând amintirea unor sărbători de iarnă, pe care castelanii de la Măgurele le-au petrecut în ”magnifica reședință”.
„Însuși regele Carol I, cunoscut pentru rezerva lui în ceea ce privește vizitele și balurile, a fost oaspetele Otetelișenilor la Măgurele”
B365: Cine participa la petrecerile familiei de la conacul de la Măgurele?
Cristiana Trică: Toată lumea bună, fără îndoială! Însuși regele Carol I, cunoscut pentru rezerva lui în ceea ce privește vizitele și balurile, a fost oaspetele Otetelișenilor la Măgurele, însoțit prima dată de fratele său, Leopold și a doua oară de prințesa Elisabeta și de mama acesteia, prințesa de Wied. De altfel, moșia de la Măgurele cu acea casă și cu lacul din parc sera un loc de mare frumusețe.
S-a perpetuat de atunci ideea că locul l-a inspirat pe Eminescu, oaspete al salonului de la Măgurele, să scrie ”cel puțin primele versuri ale satirei a IV-a: ”Stă castelul singuratic/ oglindindu-se în valuri”.
Institutul de Fete de la Măgurele. Sursa imaginii: primariamagurele.ro.
B365: Ce s-a întâmplat cu conacul și moșia de la Măgurele după moartea lui Ion Oteteleșanu?
Cristiana Trică: Testamentul lui Ion Otetelișanu cerea expres ca întreaga avere să fie donată Academiei cu scopul de a se înființa la Măgurele un institut de fete. Prin urmare, în 1893, averea ”evaluată la 4 milioane lei aur” și care consta în ”vila de la Măgurele cu parcul, casa din Calea Victoriei […], casa de alături unde este restaurantul numit Terasa Oteteleșanu și parcul rezervat trupelor de operetă ” ajunge în proprietatea Academiei.
Institutul de Fete de la Măgurele. Sursa imaginii: primariamagurele.ro.
1954, Conacul Oteteleșanu devine Institutul de Fizică de la Măgurele. “De menționat că acest castel, care l-a inspirat pe Eminescu, a primit, odată cu noua destinație, denumirea prozaică Blocul M”
B365: Care este istoria Institutului de Fete de la Măgurele?
Cristiana Trică: Iancu Otetelișanu și-a dorit ”crearea unui institut de fete române, cărora urma să li se dea o creștere și o educație de bune mame de familie, fără pretenție sau lux.” El urma astfel tradiția începută de unchii săi din Craiova, fondatorii Pensionatului de fete Lazaro-Otetelișanu.
Academia se supune și înființează Institutul, iar acesta începe să funcționeze cu 15 eleve în anul școlar 1894 – 1895.
La începuturi, director de studii a fost Ioan Slavici, a cărui soție conducea școala. Slavici alcătuiește, în 1906, o monografie în care prezintă Institutul ca fiind ”o şcoală specială, în care elevele primesc pe lângă cultura normală şi cuvenita pregătire teoretică spre a putea înţelege îndrumările ce li se dau pentru chivernisirea casnică şi pentru creşterea copiilor.
Obiectivul era ca elevele să fie bune soții, bune mume și propagatoare ale spiritului casnic, iar nu altceva. O femeie care e în adevăr pregătită pentru purtarea sarcinilor casnice poate să-și facă în toate împrejurările drum prin lume dacă mai e și cuminte. În Institut se face însă numai educațiunea fetelor adăpostite în el, iar nu și a societății în care au să-și petreacă viața.
Instituția a funcționat sub denumirea Școala normală de fete Măgurele până la reforma învățământului din 1948. În același an a luat ființă și Academia RPR a cărei primă secție a fost cea de Matematică și fizică, iar în 1949 această secție a Academiei înființează Institutul de Fizică de la Măgurele care va prelua fosta școală pentru nevoile proprii de spațiu.
Sursa imaginii: uar-bna.ro.
B365: Ce reprezintă conacul de la Măgurele în ziua de azi?
Cristiana Trică: Mai presus de toate, o amintire! Conacul de la Măgurele este un loc încărcat de istorie, vorbește despre Otetelișeni, despre regele Carol I, Slavici și Eminescu, despre vremuri demult trecute și oameni care au făcut istorie. În 2019, conacul a fost restaurat, semn că locul e cu noroc, dacă ne gândim câte clădiri au dispărut cu tot trecutul lor!
Tablou votiv in biserica ctitorită de Ioan și Elena Oteteleșanu. Sursa imaginii: primariamagurele.ro.Castelul de la Măgurele. Imagine de epocă realizată de Franz Duschek tatăl.
„Conacul Oteteleșanu” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.