Renaște Casa Tattarescu, singura reședință în formă de han din București. Incredibila poveste a nepoatei marelui pictor, îngăduită de comuniști să trăiască în imobil până la sfârșit

Este foarte sigur. După decenii de așteptare, au început lucrările de consolidare și restaurare ale Muzeului “Gheorghe Tattarescu”, o casă prețioasă, monument istoric a cărui vechime ajunge la începutul secolului al XIX-lea. Singura reședință care amintește de arhitectura Bucureștiului oriental.

Muzeul “Gheorghe Tattarescu” a fost avariat de cutremurul din 4 martie 1977 și închis pentru o vreme, iar din 1993 a devenit depozit pentru patrimoniul Pinacotecii București.

“Pașii către restaurarea propriu-zisă a clădirii sunt mai aproape ca niciodată”

La 26 noiembrie, 2025, P.M.B, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, anunța începerea lucrărilor de consolidare și restaurare la Muzeul Gheorghe Tattarescu. Valoarea investițiilor este de aproximativ 30 de milioane de lei. Lucrările de consolidare vor permite păstrarea și redeschiderea în condiții sigure a acestui spațiu unic și important pentru istoria orașului.

Dragi prieteni ai patrimoniului bucureștean,

Avem plăcerea să anunțăm un moment important: Muzeul Municipiului București a predat oficial Casa Tattarescu către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMMCRS). Astfel, pașii către restaurarea propriu-zisă a clădirii sunt mai aproape ca niciodată, iar șantierul va demara în curând, după ce executantul va prelua responsabilitatea lucrărilor, anunța M.M.B.

Arhitectul Radu Ștefănescu este fiul pictorului George Ștefănescu-Râmnic și a crescut în Casa Tattarescu. Tatăl său a avut atelier în muzeu începând cu anii ’60 și până în 1989, când a plecat din țară definitiv

Pictorul George Ștefănescu Râmnic ((14 aprilie 1914 – 29 octombrie 2007) s-a stins din viață în Germania, departe de țară, dar inima lui a rămas în atelierul său din Casa Tattarescu pe care a pictat-o și a evocat-o de-a lungul vieții. Un loc de care i-a fost foarte dor până la final.

Mai jos, arhitectul Radu Ștefănescu ne oferă imagini extraordinare și informații uitate despre viața artistică din Casa Tattarescu, în timpul comunismului, despre proprietara de drept ale casei, Georgeta Wertheimer, nepoata lui Gh. Tattarescu, lăsată de regimul comunist să locuiască toată viața într-o parte a clădirii și să îngrijească muzeul.

Atelierul lui George Ștefănescu Râmnic era un spațiu viu, amenajat într-o casă-muzeu și atelier de secol al XIX-lea, un loc de întâlnire al artiștilor, colecționarilor și personalităților culturale ale vremii.

O oază de libertate. 

Arh. Radu Ștefănescu: Am urmărit mereu soarta casei Tattarescu. Am fotografiat-o constant și, în 1994, am filmat atelierul tatei și muzeul. Era un mare șantier, iar eu eram plin de speranță. Dar ceea ce a urmat nu a fost cum îmi imaginasem. Trecuseră anii, iar speranța aproape se risipise.

Apoi, o prietenă dragă, căreia îi vorbisem despre legătura mea sufletească cu acest loc, mi-a trimis o postare a Primăriei Municipiului București: „Se consolidează Muzeul Gheorghe Tattarescu“. Am simțit o tresărire: Speranța moare ultima.

Reședința pictorului Gh. Tattarescu de pe ulița Belvedere, azi Domnița Anastasia 7, spațiu de întâlnire pentru marii pictori și sculptori ai epocii sale

În luna mai a anului 1855, Gheorghe Tattarescu cumpăra o casă pe str. Belvedere, azi Domnița Anastasia, în mahalaua Gorganului. Zugrav de subțire, profesor, fondator al Școlii Naționale de Arte Frumoase, alături de Theodor Aman, nume de prim rang al picturii naționale și al iconografiei, pașoptist însuflețit de idei de renaștere națională, Gheorghe Tattarescu și-a făcut din casă atelier, dar și spațiu de reprezentare.

La reședința din ulița Belvedere veneau elevii săi de la Școală de Belle Arte, Ștefan Luchian, G. D. Mirea, și alți artiști uriași: Nicolae Grigorescu, Constantin Lecca, Theodor Aman, Karl Storck, Frederic Storck, etc.

Conform Planurilor Borroczyn din 1846, primele planuri cadastrale ale Capitalei:

 În momentul cumpărării, casele aveau o vechime de cel puțin 36 de ani, cum reiese dintr-un act din 1819, pomenit în cartea de mezat și se găseau pe “Podul de Pământ”, numit astfel pentru că era una din cele dintâi străzi nepodite cu bârne, ci bătute cu piatră și moloz. Strada va căpăta denumirea de Ulița Belvedere, după proprietatea vecină a Goleștilor, “Belvedere” (Sursa: Jaques Wertheimer Ghika, “Gheorghe M. Tattarescu, un pictor român și veacul său”).

Proprietara imobilului, Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului Tattarescu, a donat casa statului în anul 1951, cu condiția să rămână să locuiască în imobil pe timpul vieții

Muzeul s-a înființat în iunie 1951, la o sută de ani de când Tattarescu picta portretul lui Nicolae Bălcescu, în urma donației de tablouri, desene și mobilier făcută de familia pictorului, cu condiția ca donatorii să conducă muzeul având asigurate locuința, întreținerea și postul de director de muzeu cât timp vor fi în viață.

Clădirea este monument istoric, înscris prin H.C.M din 1954, construcție de la începutul secolului al XIX-lea, restaurată în 1858 după ce a fost cumpărată de pictorul Tattarescu și întreținută de el și urmașii lui până în 1951, când a trecut în patrimoniul statului.

Este singurul muzeu din secolul trecut care-și păstrează înfățișarea deosebită prin arhitectura care amintește de vechile hanuri orientale, chiar în mijlocul unui oraș în plină înflorire, căminul primului pictor modern român de acum 100 de ani, un atelier modest, poate primul atelier al unui pictor român în București, scria, în anii 1970, Georgeta Wertheimer, nepoata pictorului și prima muzeografă a instituției, conform studiului publicat de Rodica Ion în Revista de Artă și Istoria Artei, Editura M.M.B, 2018, pag. 22.

Gheorghe Tattarescu a întemeiat Școala Națională de Arte Frumoase din București (1864), operele sale plastice fiind prezente în numeroase muzee și colecții din țară și din străinătate. De asemenea, Tattarescu a fost cel mai de seamă pictor religios din România, a pictat 58 de biserici, din care amintim câteva, faimoase, din București: Colțea, Zlătari, Sf. Spiridon, Crețulescu și Enei.

Imagini cu demolarea Bisericii Enei, realizate de arh. Radu Ștefanescu, mai jos:

•  FOTO | Dărâmarea Bisericii Enei, cu turla dislocată într-o noapte de aprilie, când „întunericul s-a umplut de praf”. Imagini teribile, surprinse de arh. Radu Ștefănescu

Pentru arh. Radu Ștefănescu, Casa „Gheorghe Tattarescu” a fost a doua locuință și a doua școală. Aici a învățat să picteze icoane, aici a cunoscut-o și a fotografiat-o pe nepoata marelui pictor, Georgeta Wertheimer, și pe soțul ei, Jaques Wertheimer

Arh. Radu Ștefanescu: Muzeul Memorial „Gheorghe Tattarescu” a funcționat până în 1989, când a fost închis pentru restaurare. Odată cu acea închidere, s-a risipit și sufletul casei în care trăise cel care a pictat chipul lui Nicolae Bălcescu, Gheorghe Tattarescu.

Clădirea, lăsată apoi în voia întâmplării, a început încet să se stingă. În ultimii ani, trecătorii de pe str. Domnița Anastasia vedeau doar un imobil cu pereții acoperiți de graffiti, cu un gang sufocat de gunoaie și cu o curte interioară în care natura își revendica nestingherit drepturile. Mai mult nu se putea vedea.

În 1999, departe de patria sa, pictorul George Ștefănescu-Râmnic pictează Casa Tattarescu: „Acolo a rămas inima mea”

Arh. Radu Ștefănescu: Pentru tatăl meu, pictorul George Ștefănescu-Râmnic această casă însemna cu totul altceva. 

În importantul capitol al artei românești active în diasporă după 1945, nu am întâlnit o topografie atât de precisă a dorului ca în peisajele bucureștene imaginate de Conu’ Jorj, deja nonagenar.

Pe un fel de tramă decorativă de vitraliu sau de scoarță înflorată, pictorul George Ștefănescu-Râmnic revede dintr-un colț westfalic al Germaniei casa-monument de secol 19 din Str. Domnița Anastasia, cu celebrul gang semicircular plasat în josul cadrului. Rabate apoi mici acoperișuri policrome pe înaltul pânzei și, în dreptul minusculelor repere ale geamului atelierului drag de la parterul Muzeului Gheorghe Tattarescu, caligrafiază cu pensula inscripția naiv-irepresibilă: „Acolo a rămas inima mea”, scria Aurelia Mocanu, în anul 2014.

Un material video despre „Acolo este inima mea”, realizat de arh. Radu Ștefănescu, aici:

https://www.youtube.com/watch?v=CirFrNSNF00

Radu Ștefănescu a intrat în Casa Tattarescu în anul 1961, când tatăl său i-a arătat noul lui atelier de creație. I-a cunoscut pe Jaques și Georgeta Wertheimer, urmașii pictorului Tattarescu

Arh. Radu Ștefănescu: Eram elev în clasa întâi la Școala Generală nr. 152, supranumită „Cuibul cu Barză”, de pe strada Știrbei Vodă. Tatăl meu, angajat ca pictor scenograf la Teatrul Municipal, făcea pictură de șevalet de când puteam eu să țin minte. La început acasă, apoi într-un colț al teatrului, lângă sala de spectacol de pe strada Schitu Măgureanu.

Duminicile erau dedicate artei. Mergeam împreună la expoziții, colecții și muzee. Într-o astfel de dimineață, tata ne-a anunțat: “Radu, acum mergem să vă arăt noul meu atelier de creație.”

Am traversat Cișmigiul, am trecut pe lângă Primăria Bucureștiului, apoi bulevardul 6 Martie (astăzi Regina Elisabeta), am intrat pe strada Ion Brezoianu și, după câțiva pași la stânga, am ajuns pe Domnița Anastasia, în fața unei clădiri neogotice cu două etaje, cu ferestre mari, protejate de grilaje rafinate, în care litera T era înscrisă într-un cerc.

„Am pășit în gangul lung ce se deschidea către o curte neașteptat de luminoasă, pavată cu bolovani de râu”

Arh. Radu Ștefănescu: Tata a scos o legătură de chei și a deschis o ușă din lemn masiv. Acolo avea să fie atelierul în care, de-a lungul anilor, avea să creeze unele dintre cele mai frumoase lucrări ale sale – spațiul care avea să devină pentru mine „a doua locuință și a doua școală”.

Ani mai târziu, în 1983, proaspăt arhitect și membru al U.A.P, secția Design, am fixat cu mândrie pe ușa atelierului o plăcuță de plexiglas: „Atelier de creație George Ștefănescu / Radu G. Ștefănescu”.

„Din clasa întâi până la plecarea din țară, în 1987, am trăit o jumătate de viață în lumea magică a casei Tattarescu”

Arh. Radu Ștefănescu: Devenisem partenerul tatălui meu, fără să bănuiesc că doar patru ani mai târziu aveam să las totul în urmă.  După plecarea mea, tata a mai pictat acolo până la sfârșitul lui 1989, când a venit împreună cu mama la noi, în Lüdinghausen (NRW). A continuat să picteze și să expună până în 2007.

În anii ’60 descopeream pentru prima oară strada retrasă Domnița Anastasia, aflată la doi pași de forfota bulevardului cinematografelor, vestitul „6 Martie”. O stradă ca un decor de film de epocă, cu ateliere de ceasornicărie, de ascuțit cuțite, lăptării, prăvălii de pălării, croitorii, frizerii, studiouri foto – o lume în miniatură.

“Când am trecut pragul Casei Tattarescu, am pătruns într-o lume paralelă”

Arh. Radu Ștefănescu: Pe măsură ce ușile se deschideau în fața mea, apăreau personaje care dădeau viață și savoare ansamblului muzeal, dezvăluindu-mi sufletul acestui univers aparte. Mai târziu aveam să aflu, în timpul studenției, că era singura reședință particulară în formă de han, cu parfum oriental de secol XIX, păstrată în București.

Prima persoană pe care am cunoscut-o a fost Niculina Molnar, femeia care știa tot și avea întotdeauna un surâs cald pe buze. Niculina se îngrijea de tot. Tot însemnând curățenia muzeului, a curții interioare, a gangului și, în plus, avea grijă de camerele familiei Jaques și Georgeta Wertheimer, care locuiau la etaj în două camere spațioase cu vedere la stradă.

Lor le aparținuse întreg imobilul de la nr. 7, care fusese naționalizat în 1948, mult înainte să mă nasc eu.

„Doamna Georgeta Wertheimer, născută Eleutheriade, era una dintre cele două nepoate ale pictorului Tattarescu și avea rolul de administrator și muzeograf al casei memoriale. Dacă Jaques era creierul muzeului, atunci Georgeta îi era sufletul”

Arh. Radu Ștefănescu: Jaques Wertheimer-Ghika (12 iunie 1897 – 5 noiembrie 1978), era un personaj parcă desprins dintr-un film interbelic: mereu în costum, cu cravată și batistă, purtând un aer aristocratic, ușor distant, de parcă ar fi aparținut unei lumi apuse. La prima mea vizită, m-a condus prin camerele neincluse în circuitul public. Mi-a arătat biroul în care scrisese despre pictor și mi-a spus apăsat: „Tot ce vezi aici ne aparține doar nouă, mie și Georgetei.”

Mai târziu aveam să înțeleg că doar o parte din colecție fusese donată statului; multe piese se aflau încă în proprietatea lor.

Cel mai mult m-a impresionat mansarda de la al doilea etaj – un spațiu înalt, inundat de lumină, unde Tattarescu își amenajase atelierul. „Poate primul atelier de pictură al unui artist bucureștean”, îmi spusese Jaques. Am ieșit pe balconul lung, de deasupra cerdacului, și am privit împreună curtea interioară.

Calcanul casei vecine era acoperit de iederă, iar dedesubt vegetația crescuse liber, dominată de un oțetar bătrân sub care se afla o bancă. Acolo, spunea Jaques, îi plăcea să stea, la doi pași de agitația orașului, dar parcă într-o altă lume.

Jaques Wertheimer, un împătimit de filatelie, un om rafinat, de o desăvârșită distincție 

Arh. Radu Ștefănescu: Cândva, Jaques observase că umblu mereu cu aparatul de fotografiat după mine și, într-o zi, mi-a cerut să-i fotografiez colecția de timbre — o muncă migăloasă care avea să se întindă pe câteva luni. Lucram seara, când rămâneam singur în atelier și știam că nimeni nu ne va întrerupe. Jaques apărea punctual, cu câte un clasor vechi, iar în timp ce eu așezam timbrele sub lumină și declanșam aparatul, el depăna amintiri din vremuri demult trecute.

Îmi vorbea despre educația lui germană, despre poeziile, nuvelele și romanele polițiste pe care le scrisese în limba germană, despre pasiunea lui nestăvilită pentru filatelie și despre visul de a întemeia un Muzeu al Poștei, care să adăpostească întreaga lui colecție.

Evoca apoi cărțile dedicate pictorului Tattarescu, scrise cu dârzenia unui om convins că slujește memoria unei familii și a unei epoci.

Arh. Radu Ștefănescu: În tihna zidurilor groase ale casei, Jaques se destindea; părea fericit că are cui să povestească. „Radule, tu știi să asculți, și asta îmi place“, îmi spunea adesea. Am aflat atunci că fotografiile urmau să ilustreze un album pe care plănuia să-l publice în curând. Într-o seară mi-a arătat volumele lui despre timbrele românești și despre celebrul „Cap de Bour“.

Pentru munca depusă m-a răsplătit cu generozitate, iar într-o primăvară mi-a adus, din Germania, o pereche de blue jeans, un dar rar și prețios în acei ani. Cartea a apărut, cred, dar eu nu am văzut-o niciodată.

“Jaques Wertheimer a plecat dintre noi la 81 de ani, în toamna lui 1978, lăsând-o pe Georgeta singură în lupta cu problemele muzeului, ale donațiilor și ale administrației”

Arh. Radu Ștefănescu: Ziua mă găsea adesea în atelierul tatălui meu, lucrând la primele mele icoane, iar urechile îmi rămâneau mereu ciulite la discuțiile vizitatorilor. Așa am aflat, indirect, că Jaques fusese un personaj aventuros, implicat în procese, asociat cu zvonuri despre falsuri filatelice. L-am întrebat pe tata ce să cred, iar el m-a avertizat blând să nu iau de bun tot ce aud.

Eu l-am păstrat în memorie ca pe un domn distins, cu ținută impecabilă și cu multe proiecte lăuntrice pe care spera să le ducă la bun sfârșit.

“Cu timpul, tata a devenit sfetnicul neoficial al doamnei Georgeta Wertheimer“

Arh. Radu Ștefanescu: Georgeta Wertheimer (1900 – probabil 1980), era, fără îndoială, sufletul casei. La început mi s-a părut severă, asemenea unei profesoare de școală veche, dar curând am descoperit o femeie devotată, neobosită, care trăia pentru a păstra vie moștenirea familiei Tattarescu. Ea administra imobilul, știa fiecare poveste, fiecare obiect, fiecare fisură a zidurilor. Relația cu tata s-a legat încă din primele clipe: el, un bărbat elegant, trecut prin multe, venit cu o experiență bogată viață; ea, o stăpână a locului, pricepută, exigentă, dar dreaptă.

Când pleca în concediu împreună cu Jaques, îi încredința lui tata anumite lucruri legate de muzeu. În 1970, de la Sinaia, îi trimitea o ilustrată adresată în glumă: „Domnului George Ștefănescu, Pictor și Director adjunct, Muzeul Gheorghe Tattarescu“. După moartea lui Jaques și după cutremurul din 1977, tata a fost printre puținii oameni care i-au rămas aproape.

Eu eram des în muzeu; de cele mai multe ori mă chema fie Jaques, fie Georgeta să mă roage ceva. Văzuseră că sunt priceput la scris, la pictat și că îmi făcea plăcere să meșteresc.

Georgeta mă recompensa de fiecare dată. Am primit de la ea un triptic pe lemn, care multă vreme a stat în atelierul tatălui meu; un desen cu creion de argint, pe care îl păstrez și astăzi; și multe alte atenții care pentru mine valorau cât o comoară.

Arh. Radu Ștefănescu: Dar darul cel mai prețios erau poveștile ei: despre obiectele de patrimoniu, despre epoci apuse, despre importanța atelierului ca loc de întâlnire al unor mari artiști ai vremii — Karl și Frederic Storck, Misu Popp, Nicolae Grigorescu, Constantin Esarcu, Theodor Aman, Constantin Lecca și mulți alții. Probabil ultimele lucruri pe care le-am făcut pentru dânsa au fost fotografiile picturilor murale.

“După cutremurul din martie 1977, apăruseră fisuri vizibile, iar Georgeta Wertheimer făcea demersuri pentru restaurare”

Arh. Radu Ștefănescu: Micaela Eleutheriade (17 iunie 1900 – 11 decembrie 1982), sora Georgetei, era o prezență aparte în viața muzeului. Pictoriță bine conturată pe scena artistică bucureșteană, fusese elevă la Școala Națională de Arte Frumoase, la clasa unor maeștri precum Dimitrie Mirea, Ipolit Strâmbu și Cecilia Cuțescu-Storck. Apoi își desăvârșise studiile la Academia Ranson din Paris, sub îndrumarea lui Roger Bissière.

Atelierul ei, aflat în curtea interioară, la parter, sub umbra protectoare a cerdacului, era o bijuterie: organizat cu rafinament, luminat impecabil, încărcat cu parfumul discret al picturii bune. La început a existat o perioadă de tatonare între ea și tata, dar în scurt timp „s-a spart gheața“.

Micaela Eleutheriade venea adesea pentru rețete de grunduit pânzele, de preparat culorile, pentru discuții despre expoziții, pictori, și despre noutățile scenei artistice. În 1978, cu ocazia marii expoziții a tatălui meu la Galeriile Municipiului București, Micaela a venit în atelier, însoțită de prietena ei, Marcela Focșa, cercetătoare la Muzeul Satului. Au contribuit la selecția lucrărilor, iar apoi, în galerie, au dat sfaturi prețioase pentru panotare. Iar ridicatul pe scară și agățatul tablourilor, firește, au rămas în seama mea.

Arh. Radu Ștefănescu: Pe la mijlocul anilor ’70, Micaela Eleutheriade a ales să se retragă în liniștea apartamentului ei de pe strada Știrbey Vodă, într-un bloc ridicat la începutul anilor ’60, în vecinătatea Sălii Palatului. În spațiul pe care îl ocupase la muzeu a apărut, după cutremur, un atelier foto al Fondului Plastic. Relația ei cu tata a rămas aceeași: caldă, constantă, presărată cu vizite reciproce în ateliere și întâlniri la vernisaje.

În ultimii ani de viață, tata devenise sprijinul ei cel mai statornic. Îl chema adesea la ea acasă pentru a-i cere părerea despre ultimele ei lucrări și, spre final, pentru a o ajuta să-și semneze tablourile, ținându-i mâna tremurată.

Am fost de față când i-a încredințat două carnete C.E.C, unul pentru nepoata ei, altul pentru un băiat pe nume Costică, de care avusese grijă toată viața. Tata a avut grijă să le înmâneze personal celor cărora le erau destinate.

“În curtea interioară se afla și un alt corp de clădire, paralel cu strada Domnița Anastasia, având la parter câteva încăperi anexate. A fost distrus complet la cutremurul din martie 1977”

În anii ’60, în spațiul acela își avusese atelierul arhitectul și scenograful de teatru și film Giulio Tincu (5 august 1923 – 21 martie 1978).

Îl cunoștea pe tata din anii ’50, de la Romfilm și de la Întreprinderea Cinematografică a Orașului București de la Mogoșoaia. Cei doi au lucrat din nou împreună la filmul „Pădurea Spânzuraților“ cu regizorul Liviu Ciulei în 1965. Tincu venea la noi în atelier — când pentru a împrumuta un vernis sau o pensulă specială, când doar pentru a sta de vorbă. Scenograful a colaborat cu marii regizori ai epocii: Sica Alexandrescu („O scrisoare pierdută“, 1954), Jean Mihail („Râpa Dracului“, 1956), Liviu Ciulei („Valurile Dunării“, 1960; „Pădurea spânzuraților“, 1965), Radu Gabrea („Prea mic pentru un război atât de mare“, 1970) și Mircea Mureșan („Împușcături sub clar de lună“, 1977). Cu puțin timp înainte de cutremur își mutase atelierul în altă parte.

„La etaj locuia un croitor cu soția lui, casnică. În seara de 4 martie 1977 nu erau acasă, un noroc imens”

Arh. Radu Ștefănescu: La etaj, deasupra atelierului lui Tincu, se aflau câteva camere de locuit, accesibile din curte, pe o scară de lemn și apoi pe un balcon lung, tot din lemn. Acolo locuia o familie liniștită: el, croitor; ea, casnică.

În seara de 4 martie 1977 nu erau acasă — un noroc imens. Calcanul blocului care mărginea curtea muzeului s-a prăbușit peste acest corp de clădiri, distrugându-l. Așa cum trăiseră ani întregi acolo fără să deranjeze pe nimeni, tot așa, în tăcere, au plecat după cutremur cu câteva lucruri și nu i-am mai văzut niciodată.

La începutul anilor ’60 mai locuia cineva în incinta muzeului. În curte se găsea o încăpere alipită de atelierul tatălui meu, cu o ușă prevăzută cu un „ochi” de sticlă. Acolo stătea Paraschiva Tănase, cu soțul și copiii. Ea apare în mai multe schițe, acuarele și picturi în ulei semnate de tata; numele ei e notat pe spatele unor lucrări și apare în însemnările lui. De-a lungul anilor a pozat pentru artist.

Pe la jumătatea anilor ’60, doamna Wertheimer, împreună cu tata, au ajutat-o să găsească o casă pentru întreaga familie (pe strada Macului nr. 20, în raionul Grivița Roșie, așa cum a notat tata pe o schiță). După mutarea ei, tata a făcut un aranjament cu doamna Wertheimer și a anexat acea cameră atelierului, dar aceasta este o altă poveste.

„Achim era model la Institutul de Arte Plastice și își petrecea zilele prin oraș, pozând pentru studenți sau artiști”

Arh. Radu Ștefănescu: Cei amintiți mai sus — Paraschiva și familia croitorului — au locuit efectiv în casa pictorului Tattarescu. Artiștii plastici veneau și plecau, după programul lor, dar trăiau în alte părți ale orașului.

Multă vreme m-am întrebat dacă să-l evoc aici pe Achim, o ființă chinuită, o umbră care se strecura noaptea în gangul muzeului. Dar a existat, iar figura lui a fost păstrată în acuarelele și schițele tatei. Aștepta lăsarea întunericului pentru a se strecura în atelierul sculptorului Emil Ruși, care îi îngăduise să doarmă acolo peste noapte.

Când am revenit în țară, în 1988, l-am întâlnit în zona muzeului Tattarescu. Mi-a spus că fusese alungat din atelier și că se adăpostea acum, pe furiș, în pivnița boltită de sub cerdac. Auzea de la alți oameni ai străzii că cine ajunge la azilul de bătrâni e condamnat la moarte — și prefera frigul pivniței ajutorului oficial. A fost ultima oară când l-am văzut. Un suflet răvășit.

Arh. Radu Ștefănescu: Vizavi de atelierul tatălui meu se afla atelierul de sculptură al lui Emil Ruși, artist angajat la Primăria București, membru în comisiile de selecție ale Saloanelor Municipiului. În 1964, Ruși l-a invitat pe colegul său mai tânăr, pictorul Marin Gherasim, să împartă cu el atelierul de la parter.

Marin Gherasim (16 decembrie 1937 – 27 martie 2017), un artist de o rară sensibilitate, a adus cu el o lumină nouă în această curte plină de creatori.

Aveam 10–11 ani când l-am văzut pentru prima oară și i-am spus tatei că „a fost un înger la noi în vizită“. Nu înfățișarea și nici glasul îi confereau această impresie, ci felul în care vorbea, ideile, tonul lui îmbibat de o blândețe neobișnuită. Deși picta altfel decât tata, probabil rădăcinile lor țărănești i-au apropiat din prima clipă. Marin traversa gangul, intra în atelierul nostru, îl găsea pe tata pictând și, așezându-se pe una dintre lădițele de lemn pictate, sub icoanele de pe lemn și sticlă, spunea zâmbind: „Am venit să trag o gură de aer de acasă“.

Arh. Radu Ștefănescu: Discuțiile lor erau despre pictură, artă bisericească, frumusețea artei populare, dar și despre familie. Eu, copil fiind, pictam primele mele icoane pe sticlă și ascultam pe furiș. Tata povestea despre rădăcinile lui macedonene (străbunicul, preotul Ștefan din Skopje), despre bărbații din familia sa. Marin vorbea despre bunicii și străbunicii săi bucovineni, preoți și cărturari. Despre frescele de la Voroneț, Arbore și Sucevița discutau cu o emoție împărtășită.

În 1970, Marin Gherasim și-a găsit un atelier propriu și a plecat de la muzeu. Venea din când în când în vizită; ne întâlneam la expoziții, dar, cu timpul, drumurile noastre s-au despărțit. Ne-am regăsit însă în 2014, la centenarul George Ștefănescu-Râmnic din București.

Arh. Radu Ștefănescu: L-am invitat la lansarea albumului monografic, la vernisaje și la seara muzeală „Nostalgia Atelierului“, organizată la Muzeul Satului. Era printre puținii prieteni mai tineri ai tatălui meu care mai erau în viață — alături de Radu Carneci, Florin Colonaș și Mircea Deac. A venit, modest ca întotdeauna, dar purtând aceeași lumină interioară. Ne-a încântat cu amintiri despre creuzetul cultural al Bucureștiului anilor ’60, adăpostit de casa Tattarescu.

“Îmi doresc din tot sufletul să văd casa Gheorghe Tattarescu recapătându-și sufletul pierdut în iarna lui 1989”

Arh. Radu Ștefănescu: Aș vrea ca lucrări reprezentative ale tatălui meu — „Doamna Bulandra în Nebuna din Chaillot” (1972), „Pictorul Ion Țuculescu” (1967), „Curtea interioară a Muzeului” (1969), „Atelierul meu drag” (1963) — să revină în locul în care au fost create.

Sunt gata să le donez, alături de alte lucrări care îi pot păstra vie memoria.

Un material video, realizat de arh. Radu Ștefănescu, aici: https://www.youtube.com/watch?v=K2Tbm3RTXCg

„Trecutul poate lumina viitorul“

Arh. Radu Ștefănescu: Așa cum, pe vremea lui Tattarescu, casa era un loc de întâlnire al artiștilor, așa cum, în atelierul tatălui meu, de-a lungul anilor au trecut pictori, sculptori și oameni de cultură, tot astfel mi-aș dori să renască tradiția acestei case, iar numele tatălui meu să fie amintit printr-o placă comemorativă.

Doresc, de asemenea, să ofer fotografiile și filmele mele, precum și memoriile prezente și viitoare, pentru îmbogățirea patrimoniului casei memoriale și pentru păstrarea numelor celor care au fost sufletul acestui loc unic al Bucureștiului.

Le mulțumesc Aureliei Mocanu, lui Adrian-Silvan Ionescu, lui Florin Toma, Marinei Stan (Oslo), Vioricăi Slădescu, lui Dinu Lazăr, lui Radu Caulea (Paris) și tuturor celor care mi-au împrospătat, și îmi vor împrospăta, amintirile.

„Renaște Casa Tattarescu” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

• Blocul Gioconda, cândva cel mai înalt din București, și fabuloasa poveste a locului cu 300 de ani de istorie. Acolo a fost un Palat domnesc. De ce a fost demolat
• Casa lui Constantin Argetoianu, marele boier căruia nu i se cunoaște mormântul. Monumentul a fost proiectat de un “vechiu arhitect din București”
• “Casa cu marchiză persiană” s-a întors în viața Bucureștiului. A fost reședința generalului Argeșanu, supranumit “Ghiță Soldatul”, fost prim-ministru asasinat de legionari
• EXCLUSIV I Mărturia arhitectului care a proiectat „Palatul Ceaușescu” din Primăverii. Chinul de a executa tot ce li se năzărea mofturoșilor beneficiari
• Clădirea Teatrului Foarte Mic are o foarte mare bulină roșie. Edificiul, cu minunate elemente Art Nouveau, a fost Palatul Sindicatului Ziariștilor din București
• Odeon, teatrul vrăjit din care se vede cerul. Cum s-a clădit nobilul edificiu de pe Calea Victoriei, cu acoperiș glisant care funcționează încă din anul 1911
• Soarta frumoaselor clădiri neoromânești care au adăpostit Căminele de Ucenici din Bucureștiul interbelic. Unde și cum învățau adolescenții o meserie
• O casă ca-n povești, reședința lui George G. Assan, industriașul care a dat pâine Bucureștiului. Monumentul, azi “Casa Oamenilor de Știință”, găzduiește botezuri și nunți
• A întinerit cel mai bătrân palat de pe Bulevardul Elisabeta. Monumentul adăpostește Arhivele Naționale, comori de valoare inestimabilă
• Palatul Nifon, renăscut în toată măreția sa pariziană. Monumentul de pe Calea Victoriei, proiectat de arhitectul regal Paul Gottereau, era în pericol iminent de prăbușire
• Pe culmile nepăsării: se vede cerul prin acoperișul Casei cu Cavaler în Armură din Precupeții Vechi. Cine-a pus deasupra Bucureștiului misterioasa statuie cu ciocan ridicat amenințător
• Palatul Cotroceni, scăpat miraculos de plănuita demolare, dar nu și de marele jaf comunist. În curtea casei de vis a Reginei Maria, cărțile regelui au fost puse pe foc
• Sala Palatului și secretele din jurul ei. O bucată din cortina de blocuri e falsă, iar fațada mimează apartamente care nu există. 3 biserici au căzut ca să fie ridicată
• Cea mai frumoasă casă cu marchiză din Cartierul Armenesc zace în paragină. Secretele reședinței fondatorului fabricii Adesgo, emblema eleganței feminine în Bucureștiul interbelic
• Pinacoteca: interese, priorități și un proiect mereu amânat. Palatul Dacia-România ar trebui să adăpostească marea colecție de artă a Bucureștiului
• Mănăstirea Chiajna, grandioasa ruină din marginea Bucureștiului. Monumentul “blestemat” să nu fie nici măcar pus în siguranță, izvor de aberații cu fantome
• De ziua lui Emil Prager, inginerul care a înălțat Bucureștiul modern din beton armat. Cine era “Opapa” pentru nepoata strălucitului constructor I INTERVIU
• EXCLUSIV I Turnul lui Țepeș Vodă, tainele unui monument unic în București. Misterioasa cetate care adăpostea un rezervor de apă a fost restaurată
• Patrimoniu profanat: ciudata capelă din Pădurea Băneasa. Monumentul misterios, năpădit de liane, a fost ridicat pentru “bancherul României Mari”
• Misterele Blocului Roșu, palatul abandonat de pe Calea Victoriei. Clădirea modernistă a adăpostit birourile companiei Banloc-Goodrich, primul producător de anvelope din România
• Tragedie din onoare. Monumentala casă neoromânească din inima Bucureștiului, locul unde Gen.Vasile Zottu, Șef de Stat Major, și-a pus capăt zilelor
• Strigă suferința tăcută a clădirii din str. Traian, o bijuterie arhitecturală distrusă. Bucureștiul caselor arse, cum dispare memoria construită a orașului
• FOTO I Frumusețea uitată a Bucureștiului neoromânesc. Topul clădirilor publice și particulare care-au dat boierie, stil și identitate orașului. I INTERVIU
• VIDEO I Filipescu-Cesianu, singura casă cu foișor și cea mai frumoasă grădină de pe Calea Victoriei. Clădirea cu acoperiș imperial și-a redobândit strălucirea
• Dispariția unei comori din București. Cum a fost jefuit Palatul din Herăstrău al Principesei Elisabeta, plin de opere de artă până au venit comuniștii la putere
• Mutilarea Sălii Dalles, clădire “înghițită” de un bloc socialist. Elegantul edificiu interbelic a fost clădit din suferința unei mame care și-a pierdut toți cei 3 copii
• Plânge casa părăsită a Prințesei Caradja, o splendoare din Micul Paris, acum probabil cea mai tristă clădire din București. Aici venea Enescu să cânte
• Casele cu băcănie ale neguțătorului Nae Petrescu din Mântuleasa, mărturii ale Bucureștiului dispărut. Ansamblul de patrimoniu trăiește de aproape 150 de ani
• Imaginile unei crime de patrimoniu. Casa arhitectului Grigore Cerchez, o splendoare de pe Calea Victoriei, demolată pentru că se afla pe traseul lui Ceaușescu | INTERVIU
• EXCLUSIV | Vila Nae Ionescu, cu buncăr și tunel secret spre aeroportul Băneasa. Industriașul Malaxa i-a dăruit-o, mareșalul Antonescu și-a făcut-o reședință
• Vila Malaxa, reședință monumentală pe măsura lui “Krupp de România”. Mită, corupție și exil. Cât de bogat era industriașul când a dat Bucureștiul pe New York
• Cea mai veche și mai iubită casă de pe Parfumului a renăscut. În “Parfumeria” din cartierul evreiesc, Silvia Kerim a trăit o dragoste profundă cu regizorul Mircea Veroiu
• VIDEO I Gemenele neogotice din mahalaua Batiștei. Cele două case în oglindă de pe Calderon, despre care legenda spune că au fost zestrea a două surori
• FOTO | Dărâmarea Bisericii Enei, cu turla dislocată într-o noapte de aprilie, când „întunericul s-a umplut de praf”. Imagini teribile, surprinse de arh. Radu Ștefănescu
• Promis final fericit pentru o clădire-simbol a Bucureștiului: Casa lui Dinu Lipatti. Cine promite să salveze locul unde a creat cel mai mare pianist al secolului XX
• Se vinde Castelul de pe Chei, cea mai frumoasă ruină din București. Deslușirea unui mister: monumentul seamănă izbitor cu Templul spiritist închinat Iuliei Hasdeu
• Cadoul otrăvit: o bucată din Casa Dinu Lipatti, scoasă la vânzare de ziua de naștere a marelui pianist. PMB spune că licitația poate fi lovită de nulitate
• EXCLUSIV I Vila Steinebach, cea mai frumoasă casă din Cotroceni. Principele Nicolae i-a dăruit-o iubitei sale, femeia din cauza căreia care a fost expulzat
• Fabrica de ciocolată Zamfirescu, celebră în Bucureștiul interbelic, și destinul ei amar. La naționalizare, proprietarul s-a sinucis. Prin demolare, a devenit miză imobiliară
• Ultima casă de târgoveț din Cartierul Armenesc. “La Metoc”, grădină secretă cu smochini, huzur oriental, socată și șerbet pentru verile încinse din București
• În căutarea Sublimului Ruginit. „Feronerie București”, cu meșterii care au făcut cele mai frumoase marchize, uși și garduri – bijuteriile din fier forjat ale orașului
• Strălucitul conac al Sabinei Brătianu, cândva templu al artelor. În imensa curte din spate, azi e Sera Eden, grădină de vară cu bar
• Planuri extraordinare pentru revitalizarea Depoului “Victoria”, cel mai vechi din București. Halele și clădirile se află în jalnică degradare I INTERVIU
• Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
• Neștiuta dramă trăită într-o superbă vilă din nordul Bucureștiului. Istoria casei făcute de arh. Marcel Iancu pentru prietena lui cea mai bună, extraordinara sculptoriță Milița Petrașcu
• FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
• Veste dureroasă: Cartierul Evreiesc mai pierde un monument istoric. Fosta școală de meserii “Ciocanul” e scrum. OAR-București cere intervenția urgentă a autorităților
• Luxoasa vilă a bancherului Jean Juster, perla Bucureștiului modernist. Clădirea e lângă Biserica Silvestru, a fost proiectată de arh. Marcel Iancu și avea chiar și solariu
• Cum a scăpat de demolare Hanul lui Manuc, martor al vechiului București. Paradoxal, în anii ’60, la conducerea lucrărilor de restaurare era un fost deținut politic
• “În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
• EXCLUSIV | În casa Principesei Elisabeta era fostul restaurant “Mărul de Aur”. Imagini de epocă din interiorul monumentului de pe Calea Victoriei, cel mistuit de flăcări
• Prima vilă modernistă din București e “cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc. Clădirea, proiectată de arh. Marcel Iancu, arată azi deplorabil
• Renaște Palatul impunător de după Dealul Mitropoliei. Acolo, unde acum e Colegiul de Arte Dinu Lipatti, s-a scris istoria feminismului în București
• Minuni ascunse sub două straturi de vopsea în casa căpitanului D. Pandele. Și tu poți să le vezi, monumentul din mahalaua Mântuleasa, restaurat și redat bucureștenilor
• EXCLUSIV | Misterul din Casa cu Sfinx și formidabila ei renaștere. Aici a fost secretă lojă masonică, iar un arhitect italian a transformat-o în magnifica lui reședință din București
• EXCLUSIV I “Casa Suțu, palatul și fantomele sale”. O zi din viața extravagantului cuplu Irina și Grigore Suțu, supranumiți Turcul și Cămila, și sofisticatele lor baluri din vechiul București
• EXCLUSIV | Uzina Electrică Filaret, în imagini incredibile din 1908. Ce șanse are spectaculosul monument de arhitectură industrială să fie redat Bucureștiului
• “Alo, Alo, aici Radio București!”. Călătorie în anii ’50, când s-a construit Palatul Radiodifuziunii. Sediul vechi, o clădire frumoasă de pe Berthelot, fusese distrus în război
• EXCLUSIV I Ecaterina, prințesa răpită. Incredibilul destin al nepoatei Nababului: a copilărit prin orfelinate, și-a dedicat viața orfanilor din Leagănul “Sf. Ecaterina”, de la Arcul de Triumf
• Cel mai frumos castel mediteranean din București ascunde o istorie cumplită. Proprietarii au fugit spre libertate, dar au ajuns în lagărele lui Tito | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• Cine-a pus pe roate Caru’ cu Bere din Centrul Vechi. În splendida clădire proiectată de arhitectul Palatului Peleș au intrat și Caragiale, și Rolling Stones
• EXCLUSIV | Cum a ridicat Nababul Palatul Cantacuzino, azi Muzeul Enescu. Mărețul monument simbol din București e foarte degradat, iar restaurarea nu se mai termină
• Tainele Casei Lipizer, cea mai veche reședință de arhitect din București. Clădirea neogotică, ruptă parcă din “Urzeala Tronurilor”, a fost scanată 3D și va fi restaurată
• Palatul Mogoșoaia, minunea de lângă București. Cum a transformat Prințesa Martha Bibescu o ruină în cel mai rafinat loc de întâlnire pentru elitele Europei
• Fenomenala bibliotecă din Casa lui Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului din București. Cum a fost alungat din reședința sa | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• Palatul Băncii Chrissoveloni, splendoarea din Centrul Vechi printr-un noroc scăpată neatinsă de distrugeri. Șansă pentru patrimoniu, șoc pentru proprietari I INTERVIU
• EXCLUSIV I Palatul Niculescu-Dorobanțu, o minunăție neogotică unică în București, în 10 imagini superbe și rare din interior | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• EXCLUSIV | Un secret de 4 stele. Cum a fost construit Hotelul Lebăda de pe insula Pantelimon, pe locul fostei mănăstiri-spital, unde șantierul a reînviat un vechi pericol
• Cum a făcut Gospodăria de Partid cantină din Palatul bancherului Spayer. Renaște clădirea după care se întorcea soarele Bucureștiului | Interviu cu arh. Mihai Eftenie
• Distrugerea unui imperiu, cu bănci, palate și moșii | Interviu cu Jean Chrissoveloni, ultimul din dinastia bancherilor care a dezvoltat Bucureștiul și România
• Cum a fost construit Sky Tower, cea mai înaltă clădire din București. Are 37 de etaje și un restaurant în nori, din care vezi orașul ca-n palmă I INTERVIU
• EXCLUSIV I Cum arată în interior vila fraților cu nume memorabil, cei mai mari importatori de lifturi din Bucureștiul interbelic | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Vila fraților cu nume memorabil, cei mai mari importatori de lifturi din Bucureștiul interbelic. O casă de tip neoromânesc, devenită spectaculos imobil mediteranean | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• Palatul Imobiliara, cel cu Pasajul Victoria, splendoare și decădere. Fațada la Calea Victoriei a fost reabilitată, dar construcția, veche de peste 100 de ani, a rămas neconsolidată
• VIDEO I Vedem ce nu mai este, ba chiar pășim în Muzeul Simu, legendarul. Templul Artelor de pe Magheru, demolat în comunism, reconstruit virtual acum | INTERVIU
• Cea mai frumoasă casă de pe Bd. Primăverii, cu living cât un apartament și istorie incredibilă. Cum a fost ocupată de un feroce tandem stalinist I Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• Hotelul Luvru, azi Capitol, “cea mai măreață clădire de pe Calea Victoriei”, cu ale sale 9 vieți. 10 hoteluri, un singur arhitect: Arghir Culina. I INTERVIU
• Fabulosul Testament al Nababului, cândva cel mai bogat român. Avea munți, moșii, petrol și palate în București. Interviu cu Max Caradja, urmașul lui Gh. G. Cantacuzino
• Revanșa familiei Mavrodin. Cum au reușit doi profesori să recupereze superba reședință a strămoșilor, din buricul Bucureștiului, și apoi să vadă lumea
• Două dintre cele mai frumoase blocuri moderniste din Bucureștiul interbelic. Au rezistat și marilor cutremure, și probei timpului | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• EXCLUSIV I Omul care a dăruit Bucureștiului cele mai multe biserici. Capodopera sa este Biserica Mănăstirii Cașin, primul lăcaș decorat doar în mozaic
• Cum a renăscut din propria-i cenușă cel mai frumos castel mediteranean din București. Clădirea, făcută scrum la bombardamentele din’ 44 | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Cum a rămas fără turnuleț și fără frumusețe exotică vila istoricului Ionnescu-Gion, mare îndrăgostit de București. Iulia Hașdeu urma să-i fie soție
• EXCLUSIV I Nedreapta poveste a actriței Elvira Godeanu și a casei sale extraordinare de pe Docenților. Comuniștii au dat-o afară din vila primită în dar de la Emil Prager
• Uimitoarele palate cu grădini de pe Aleea Modrogan. Într-unul a trăit amantul Principesei Elisabeta și a fost demolat, altul e sediu PNL | Interviu cu arh. M. Ghigeanu
• Tezaurul risipit prin tot Bucureștiul. Rămășițele Mănăstirii Văcărești sunt împrăștiate, în vreme ce PMB promite de 12 ani un Memorial la Palatul Mogoșoaia | INTERVIU
• Cafeneaua Veche e ca nouă și-a luat marele premiu pentru arhitectură de interior. E-n Centrul Vechi și are o istorie fabuloasă. Aici se bea neîntrerupt cafea de aproape 250 de ani
• Cea mai frumoasă poveste din București. Bodega magică de pe strada Povernei, tapetată cu tablouri de Luchian și Tonitza. Cârciuma de cartier rivaliza cu Capșa
• “Patrimoniu cu termopane” – Blocul Mirto din centrul Bucureștiului, cu fațada mediteraneană desfigurată. A fost casa unui demnitar țărănist, anihilat de comuniști I Interviu arh. Mădălin Ghigeanu
• Un colonel rus, mușcat de un câine turbat, a salvat de la naționalizare un minunat Palat din București. Clădirea de pe strada Frumoasă a fost reședința fratelui lui Take Ionescu
• Fabulosul conac-muzeu al întemeietorului Operei Naționale din București e de vânzare, iar statul român zice pas. Se vinde cu tot cu lucruri minunate, de la tablouri la pianul Bosendorfer I INTERVIU
• Comoara dintr-un sipet, de unde ies la lumină primele imagini color cu clădiri-simbol din Bucureștiul de acum 100 de ani, realizate de arhitectul Gării de Nord | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Strălucește iar Casa negustorului Vanghele din zona Chirigii, vechea vamă a Bucureștiului. Bijuteria cu fațadă neobrâncovenească și geamlâc, salvată cu credit la bancă I INTERVIU
• Casa Macca, fascinanta reședință din Micul Paris, înfrumusețată de cei mai buni meșteri europeni, de la pictori zugravi până la grădinari. Descoperiri remarcabile în arhive | INTERVIU
• A înviat Casa cu Geamuri Bombate, unicat de arhitectură veche. Surpriză: prin ferestre se vede tot, sticla nu e opacă, așa cum umbla vorba prin București | INTERVIU
• Frumusețea fără vârstă a palatului mediteranean din strada Zambaccian. A fost reședința lui Sergiu Nicolaescu și devenit motiv de dispută după moartea lui | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Foișorul de Foc, minunea Bucureștiului de altădată, revine la viață. Bucureștenii și turiștii vor putea să urce în lanternou, să vadă orașul de sus
• Dispariția unei bijuterii: vila din Primăverii a Contesei Elena Wassilko. Micul palat aristocrat a avut ghinionul de a se învecina cu palatul lui Ceaușescu | INTERVIU arh. Mădălin Ghigeanu
• Una dintre cele mai frumoase clădiri mediteraneene din București și povestea ei spectaculoasă. Industriașul care a construit-o și-a ales cel mai potrivnic moment | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Povestea formidabilă a vilei din București care domnește, practic, peste un cartier. Aici a locuit dirijorul Iosif Conta | INTERVIU cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Club A, rezistență și legendă. Cum s-a născut, în pivnița unei clădiri mediteraneene din București, paradoxala oază de libertate | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Mister elucidat. Vila din Primăverii în care a trăit “aristocratul roșu” I. Ghe. Maurer e, cu siguranță, opera marelui arhitect Ion Giurgea. I Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• ​​Splendoarea Bucureștiului nevăzut. Imagini fascinante din interiorul blocurilor Art Deco. Cele mai multe sunt neprotejate și, astfel, sunt deseori mutilate | INTERVIU
• Descoperire extraordinară, sub vopseaua ordinară a pereților Casei Macca din București. Au fost scoase la lumină picturi nevăzute și neștiute de nimeni până azi
• Ce știm despre Blocul Leonida e greșit. Cine a construit Templul Automobilului din Bucureștiul interbelic, acum cu sanctuar fast-food la parter | INTERVIU cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Leonida&Co; cum a fost nimicit un imperiu auto cu garaje, show-room și bloc corporatist pe Magheru. Azi, extraordinarele clădiri de patrimoniu mor sub ochii noștri
• Fosta reședință de la Snagov a soților Ceaușescu e, de fapt, Palatul Principelui Nicolae, mutilat de cei doi. „De ce a trebuit să distrugă o capodoperă de arhitectură?” | INTERVIU cu arh. Mădălin Ghigeanu
• O comoară aruncată la gunoi, într-o ghenă din București. Extraordinara poveste a arhitectului care a proiectat Casa Scânteii, dar și 100 de vile moderniste în Constanța interbelică
• Treptele Rușinii. Xenofon, Cenușăreasa Bucureștiului, a căzut din topul celor mai frumoase străzi în trepte pictate din lume, direct în cel al dezamăgirii turiștilor
• Magia unui vechi imobil din București. Soprana Ioana Bentoiu: Sunt obsedată de acea casă, am visat-o și o tot visez. Aș face orice să o revăd în interior
• Istoria interzisă a grandiosului Palat de la Scroviștea. Domeniul de lângă București preferat de președinții României, loc de taină bine păzit. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• EXCLUSIV I Descoperire remarcabilă pe șantierul de la Palatul Universității din București: un tunel înalt de 4 metri înconjoară clădirea principală a monumentului
• Născut în Mahalaua Cuțarida, scriitorul Eugen Barbu (“Patronul”) a ajuns să locuiască într-un palat mediteranean naționalizat din mijlocul Bucureștiului | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Destoinicul meșter Dorel a lovit cu burlane și vopsea portocalie într-un bloc interbelic din zona protejată Armenească. Clădirea e de nerecunoscut
• EXCLUSIV I Vești excelente despre Palatul Universității. Va fi refăcut de la zero spectaculosul fronton cu vultur și grifoni, distrus de bombardamentele din 1944
• Cvartalul din București, „dreptul poporului la coloane” sau stalinismul cu față umană. Cum au ajuns clădirile tip cazarmă mai scumpe și mai căutate decât blocurile noi
• EXCLUSIV I Principesa Elisabeta a avut un fiu adoptiv, moștenitorul Palatului Elisabeta din București. Am descoperit cine a fost arhitectul care a proiectat impresionantul edificiu. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Drama proprietarilor Vilei Tătărescu din București. După ce Emanuel Tătărescu a fost închis în temnița comunistă de la Sighet, soția lui s-a sinucis | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Descoperă vila mediteraneană din care Gheorghe Tătărescu a fost aruncat în închisoare. Pe casă a pus stăpânire odrasla lui Petru Groza | INTERVIU cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Palatul Adina Woroniecka de la Șosea, scos la vânzare. Soarta unei Prințese a Bucureștiului transformată de comuniști în Cenușăreasă. Interviu I arh. Mădălin Ghigeanu
• Vila din București cu tunel secret care duce la TVR. A aparținut Principesei Ileana și a fost reședința Tanței Gheorghiu, fata lui Dej. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Palatul mediteranean în care a fost instalat”Tov. Sadoveanu”, opera arhitectului pe care Bucureștiul interbelic iubea să-l urască. Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu
• Intră în cel mai exuberant palat mediteranean din Cotroceni, cândva reședința celui mai bogat brutar din București. Interviu cu arhitectul Mădălin Ghigeanu
• EXCLUSIV I Blocul Florentin, o istorie îngropată în arhive iese la lumină. Arh. Mădălin Ghigeanu a descoperit cine a proiectat una dintre cele mai frumoase clădiri mediteraneene din București
• Aici a trăit Maria Tănase. Blocul capodoperă al unui arhitect uitat care a transformat moda vremii într-un seducător stil mediteranean al Bucureștiului
• EXCLUSIV | Cum se poate transforma Sala Palatului în „pol cultural al Bucureștiului”. Planul arhitectului Romeo Belea, ultimul în viață din echipa care a construit impozantul edificiu
• EXCLUSIV I La 90 de ani, arhitectul Romeo Belea vrea să modernizeze Sala Palatului. Este ultimul proiectant în viață din echipa care, în 1958, a construit edificiul monumental
• A fost demolată prea frumoasa casă din București în care a copilărit Margareta Pâslaru. Clădirea avea pe fațadă medalionul mamei sale, realizat de bunicul său, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad
• PREMIERĂ | Se ridică lofturi din ruinele fostei fabrici Luther-Grivița. Mălțăria din București în care se făcea “cea mai bună bere din lume” se transformă fabulos
• IMGB și Aversa, ultimii coloși din patrimoniul industrial al Bucureștiului pulverizați de ghiuleaua investitorilor imobiliari. “Demolările fără discernământ nu înseamnă dezvoltare”, spun arhitecții
• Grivița, ultima baie publică din București nu mai e publică. Stabilimentul în care-și spălau bucureștenii “murdalâcul” a fost retrocedat cu tot cu istoria lui extraordinară
• Atenție, cad bucăți din Centrul Vechi. Pasajul Macca-Villacrosse din București n-a fost consolidat niciodată și nu se află pe nicio listă de restaurare
• București, agonia clădirilor de patrimoniu. O casă proiectată de Paul Gottereau, arhitectul regal al Micului Paris, a ajuns o cocină
• Casa pictorului Gheorghe Tattarescu va fi restaurată, după decenii de așteptare. E singura reședință particulară din București construită ca un han
• Cum moare povestea vie a Bucureștiului. Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns no man’s land. Un simbol abandonat, închis și fără pază
• Vilele din Balcic, cândva un Saint-Tropez al elitelor bucureștene, se vând ca pâinea caldă cu castraveți bulgărești. Descoperă ”Orașul alb”, cea mai frumoasă amintire a României mari
• Bucureștiul va avea, în sfârșit, Pinacotecă. Patrimoniul de artă al țării va fi expus într-un palat spectaculos din Centrul Vechi
• Casa bijuterie cu pălărie, ascunsă pe Intrarea Spătarului din București. Și povestea ei extraordinară
• EXCLUSIV I Cluburile nautice din Herăstrău, distruse pentru “cârciumizarea” celui mai mare parc din București. Un om s-a luptat să salveze YCB, deși a fost amenințat cu moartea
• Pescăruș, restaurantul unde mâncau comuniștii stridii, a primit aripi colorate de la Mihai Popescu, arhitectul care a revoluționat designul ambiental în locurile publice din București
• Locul magic din București cu livadă de cireșe coapte. Cum de nu s-au atins dezvoltatorii imobiliari de Mărțișorul lui Tudor Arghezi, un paradis asediat de blocuri
• Descoperă tot ce-a mai rămas din cartierul Uranus din București:”Ca într-un film SF cu portaluri temporale, ne plimbăm prin orașul dispărut”
• Ce secrete ascunde cea mai trufașă reședință boierească din București. Palatul Kretzulescu, emblema nerecunoscută a Capitalei
• În casa faimoasei pianiste Cella Delavrancea, bucureștenii mănâncă furnici în copac. Clădirea istorică a devenit restaurant chinezesc
• Domnița Bălașa, biserica din București care a renăscut de patru ori din propria ei cenușă. Povestea lăcașului în care, în interbelic, nu se oficiau înmormântări
• De ce a fost părăsită cea mai frumoasă casă de la intrarea în parcul Cișmigiu. Din exterior arată minunat, înăuntru e vai și amar
• În București avem o seră unică în lume, în care prosperă plante trecute cu mult de suta de ani. Parțial restaurată, construcția are nevoie de fonduri pentru reabilitare
• Cu o clădire-floare se face primăvară în Grădina Botanică din București. Restaurantul proiectat de Octav Doicescu a fost consolidat și restaurat
• Biserica uitată de sub statuia lui Mihai Viteazul și neștiuta poveste a Universității București. Palatul va fi consolidat și restaurat
• Pe Lipscani, cândva inima comercială a Bucureștiului, e lipită o imensă bulină roșie pe care nimeni n-o vede. “Ce s-a întâmplat acolo e îngrozitor de trist și o cumplită bătaie de joc”
• Va “denazifica” Putin și clădirile de patrimoniu din Ucraina înscrise în UNESCO? Sunt printre cele mai vechi din lume și se află în calea bombardamentelor sălbatice
• Spectaculos! Cum a devenit o casă veche tip vagon noul sediu al arhitecților din București. Proiectul a fost premiat și în Europa, și în România
• Spectaculoasa clădire Art Deco “Banca Albina” din centrul Bucureștiului nu va fi demolată. Proprietarul promite să o consolideze, arhitecții vor să o claseze de urgență ca monument istoric
• Așezămintele Brătianu din București vor fi restaurate. Un altar pentru ritualuri de magie era ascuns de vegetația crescută pe clădire
• Pe cine anunți urgent când vezi că vecinul distruge o clădire istorică din București. Plus: 2020, anul cu cele mai multe demolări de clădiri de patrimoniu, după 1989
• Ghidul celor mai frumoase case în stil neoromânesc din București. Le datorăm unui singur arhitect pe care comuniștii l-au tratat îngrozitor
• Look up! Descoperă clădirea cu cei mai frumoși sâni Art Deco din București și un inestimabil patrimoniu Modernist European înscris la UNESCO
• Cine vrea să cumpere un fort la Bragadiru? Face parte din ansamblul de fortificații din jurul Bucureștiului, construit de Regele Carol I, și a ajuns de vânzare
• Scandalul caselor demolate de pe strada Icoanei din București, faza pe blesteme. Misterioasa Bucureștioara, pârâul din adâncuri “care poate dărâma orice s-ar ridica”
• Au dat foc casei lui Mihail Sadoveanu din București de trei ori. Minunata Vilă în stil brâncovenesc nu mai are acoperiș și s-a făcut scrum pe jumătate
• Pe lângă plopul realmente fără soț. E-n mijlocul trotuarului de pe Calea 13 Septembrie din București, a supraviețuit demolării cartierului Uranus și spune drama celor strămutați
• Vreți să salvăm o fantastică boltă din cărămidă țesută, din Bucureștiul fanariot? E demolată treptat în Mahalaua Sfinților Apostoli, deși are o valoare inestimabilă
• Casă-bijuterie din București, cu tavane pictate de Luchian, restaurată cu mare artă. Cândva, la subsol avea un bar clandestin frecventat de Nicu Ceaușescu
• Abandonată mai bine de o sută de ani, minunata Casa Macca din București a început să fie consolidată și restaurată. Avea lift și încălzire centrală încă din 1911
• Casa lui Luchian din București a ajuns restaurant, apoi măcelărie cu slănină de Mangalița. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
• A înviat Templul grecesc de pe Magheru, inima Bucureștiului de odinioară. La cine a ajuns uriașa bogăție din Muzeul Simu, Louvre-ul Micului Paris
• A crăpat piscina cu valuri în care înota Regele Mihai. E în centrul Bucureștiului și a fost prima piscină din Micul Paris și din România
• Toată lumea știe de „Micul Paris”, dar știai de București la un țâr distanță de „Noul New York” Clădirea-fenomen care a tulburat orașul și pe lângă care treci și de 10 ori pe zi
• Un avocat italian a cumpărat Palatul lui Take Ionescu din centrul Bucureștiului și are un plan formidabil pentru clădire. Take a murit intoxicat cu stridii. Cine l-a otrăvit?
• Cel mai instagramabil loc din București se află lângă Guvern: o casă veche lângă un imobil din viitor. Arhitect: Dorin Ștefan
• A opta minune a lumii e în casa asta din București, iar casa e de vânzare. Cu tot cu splendorile pictate de Luchian din dragoste pentru Mathilda
• Cum arată în interior Palatul Visului American din București, cu toate secretele sale. Clădirea “Maurice Blank”, fost sediu al ambasadei SUA, e de vânzare
• Moare cea mai frumoasă casă din București. Cum l-a scos generalul de Gaulle pe boierul Miclescu din baia în care a fost obligat să locuiască timp de 40 de ani
• Scheletul ascuns sub parchet în cea mai frumoasă casă boierească din București. Clădirea cu secrete din podea până-n tavan și restaurarea la care a venit și poliția
• Arhitectura next level din București are un nume: Dorin Ștefan. Cele mai futuriste clădiri din oraș și din lume explicate de cel care le-a creat
• “Am înviat o bătrânică, i-am făcut operații estetice, i-am pus podoabe și mai trăiește o sută de ani”. Învierea din mahalaua Sfinților din București care a trezit la viață și strada unde astăzi beau hipsterii cafele
• Grivița, ultima baie publică din București nu mai e publică. Stabilimentul în care-și spălau bucureștenii “murdalâcul” a fost retrocedat cu tot cu istoria lui extraordinară
• Atenție, cad bucăți din Centrul Vechi. Pasajul Macca-Villacrosse din București n-a fost consolidat niciodată și nu se află pe nicio listă de restaurare
• București, agonia clădirilor de patrimoniu. O casă proiectată de Paul Gottereau, arhitectul regal al Micului Paris, a ajuns o cocină
• Casa pictorului Gheorghe Tattarescu va fi restaurată, după decenii de așteptare. E singura reședință particulară din București construită ca un han
• Cum moare povestea vie a Bucureștiului. Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns no man’s land. Un simbol abandonat, închis și fără pază
• Vilele din Balcic, cândva un Saint-Tropez al elitelor bucureștene, se vând ca pâinea caldă cu castraveți bulgărești. Descoperă ”Orașul alb”, cea mai frumoasă amintire a României mari
• Bucureștiul va avea, în sfârșit, Pinacotecă. Patrimoniul de artă al țării va fi expus într-un palat spectaculos din Centrul Vechi
• Casa bijuterie cu pălărie, ascunsă pe Intrarea Spătarului din București. Și povestea ei extraordinară
• EXCLUSIV I Cluburile nautice din Herăstrău, distruse pentru “cârciumizarea” celui mai mare parc din București. Un om s-a luptat să salveze YCB, deși a fost amenințat cu moartea
• Pescăruș, restaurantul unde mâncau comuniștii stridii, a primit aripi colorate de la Mihai Popescu, arhitectul care a revoluționat designul ambiental în locurile publice din București
• Locul magic din București cu livadă de cireșe coapte. Cum de nu s-au atins dezvoltatorii imobiliari de Mărțișorul lui Tudor Arghezi, un paradis asediat de blocuri
• Descoperă tot ce-a mai rămas din cartierul Uranus din București:”Ca într-un film SF cu portaluri temporale, ne plimbăm prin orașul dispărut”
• Ce secrete ascunde cea mai trufașă reședință boierească din București. Palatul Kretzulescu, emblema nerecunoscută a Capitalei
• În casa faimoasei pianiste Cella Delavrancea, bucureștenii mănâncă furnici în copac. Clădirea istorică a devenit restaurant chinezesc
• Domnița Bălașa, biserica din București care a renăscut de patru ori din propria ei cenușă. Povestea lăcașului în care, în interbelic, nu se oficiau înmormântări
• De ce a fost părăsită cea mai frumoasă casă de la intrarea în parcul Cișmigiu. Din exterior arată minunat, înăuntru e vai și amar
• În București avem o seră unică în lume, în care prosperă plante trecute cu mult de suta de ani. Parțial restaurată, construcția are nevoie de fonduri pentru reabilitare
• Cu o clădire-floare se face primăvară în Grădina Botanică din București. Restaurantul proiectat de Octav Doicescu a fost consolidat și restaurat
• Biserica uitată de sub statuia lui Mihai Viteazul și neștiuta poveste a Universității București. Palatul va fi consolidat și restaurat
• Pe Lipscani, cândva inima comercială a Bucureștiului, e lipită o imensă bulină roșie pe care nimeni n-o vede. “Ce s-a întâmplat acolo e îngrozitor de trist și o cumplită bătaie de joc”
• Va “denazifica” Putin și clădirile de patrimoniu din Ucraina înscrise în UNESCO? Sunt printre cele mai vechi din lume și se află în calea bombardamentelor sălbatice
• Spectaculos! Cum a devenit o casă veche tip vagon noul sediu al arhitecților din București. Proiectul a fost premiat și în Europa, și în România
• Spectaculoasa clădire Art Deco “Banca Albina” din centrul Bucureștiului nu va fi demolată. Proprietarul promite să o consolideze, arhitecții vor să o claseze de urgență ca monument istoric
• Așezămintele Brătianu din București vor fi restaurate. Un altar pentru ritualuri de magie era ascuns de vegetația crescută pe clădire
• Pe cine anunți urgent când vezi că vecinul distruge o clădire istorică din București. Plus: 2020, anul cu cele mai multe demolări de clădiri de patrimoniu, după 1989
• Ghidul celor mai frumoase case în stil neoromânesc din București. Le datorăm unui singur arhitect pe care